Sari direct la conținut

Bursa a inchis pe verde ultima sedinta de tranzactionare din 2007

HotNews.ro

Bursa de Valori Bucuresti a inchis pe plus ultima sedinta de tranzactionare din acest an, toti indicii incregistrand cresteri de peste 1,5%. Valoarea tranzactiilor incheiate a fost de 174,48 milioane de lei (49,93 milioane de euro), din care operatiunile cu drepturile de alocare Transgaz au totalizat 16,97 milioane de lei (4,85 milioane de euro), iar obligatiunile au avut un rulaj de 11,04 milioane de lei (3,15 milioane de euro).

BET-C, indicele compozit al bursei, s-a apreciat cu 2,25%, pana la nivelul de 6.665,47 puncte, iar indicele celor mai lichide zece titluri listate, BET, a crescut cu 2,94%, la 9.825,38 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati financiare, a castigat 1,55%, atingand 78.669,68 puncte.

In acest an, titlurile listate la Bursa de Valori Bucuresti au urcat, in medie, cu 31,92%, iar cele mai lichide zece companii au castigat 22,04%. Titlurile SIF au inregistrat o crestere medie de 24,84%.

In ultima sedinta din acest an, titlurile Petrom au avut cel mai ridicat rulaj de pe piata, de 23,21 milioane de lei, fiind urmate de actiunile SIF Moldova si SIF Oltenia, care au avut un rulaj de 20,96 milioane de lei, respectiv 20,88 milioane de lei.

Actiunile UAMT s-au situat in topul pierderilor (-14,29%), urmate de Electroaparataj (-3,67%) si Petrom (-3,5%), in vreme ce in topul cresterilor s-au situat titlurile Antibiotice (14,53%), Banca Comerciala Carpatica(14,49%), Impact Developer & Contracter (11,86%).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro