Bursa americana a inchis pe verde
Bursa de pe Wall Street a inchis in crestere sedinta de marti, in ciuda unor prognoze negative venite din partea Federal Reserve si a unor rapoarte economice descurajatoare.
Dow Jones Industrial a castigat 62.21 puncte, sau 0.69%, pentru a termina ziua la valoarea de 9015.10 puncte. Indicele S&P 500 s-a apreciat cu 7.25 puncte, in timp ce Nasdaq Composite a castigat 24.35 puncte, sau 1.50%, ajungand la valoarea de 1652.38 puncte.
Analistii citati de FoxBusiness au declarat ca investitorii au reactionat pozitiv la planul de stimulare economica propus de presedintele ales Barack Obama. „Exista sperante ca noua administratie va ajuta extrem de mult economia”, a declarat Michael James, senior trader la Wedbush Morgan Securities.
Mai mult de jumatate dintre cele 30 de companii care formeaza Dow Jones au incheiat pe plus sedinta, principalii castigatori fiind Hewlett-Packard (8.26%) si General Motors (4.8%), in timp ce Citigroup (5.52%) si American Express (5.87%) au inregistrat si ele aprecieri importante. De cealalta parte, Verizon (-1.75%) si Merck (-2%) au inregistrat deprecieri.
Indicele Dow Jones a castigat 1500 de puncte, sau 18.55%, incepand din 20 noiembrie 2008, cand s-a situat la minimul ultimilor 5 ani si jumatate.