Bursa americana creste cu 3 procente impulsionata de declaratiile lui Ben Bernanke
Princialii indici bursieri americani au crescut cu 3 procente in sedinta de marti dupa ce ieri au coborat la minimul ultimilor 12 ani. Cresterea a survenit si ca urmare a declaratiilor lui Ben Bernanke, presedintele Rezervei Federale, care a declarat ca nationalizarea bancilor mari nu este la indemana, potrivit Reuters.
Dow Jones industrial si Standard & Poor’s 500 au crescut in sedinta de ieri cu 235.76 puncte (3,31%) atingand 7.350,54, respectiv 29,68 points (3,99%) ajungand la 773,01. Si Nasdaq Composite Index a crescut cu 54,11 puncte (3,90%) atingand 1.441,83 puncte.
Bursele europene au inregistrat noi deprecieri marti
Bursele europene au inchis pe minus marti, pentru a treia sedinta consecutiv, pe fondul temerilor privind soliditatea sectorului financiar si a gravitatii recesiunii din Statele Unite, potrivit Reuters. Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a pierdut 1,2%, la 720,64 puncte, cel mai scazut nivel din martie 2003 si pana in prezent.
Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a coborat cu 0,89%, la 3.816,44 puncte, iar indicele DAX al Bursei din Frankfurt a scazut cu 1,03%, pana la 3.895,75 puncte, conform AFP. La Bursa din Paris, indicele CAC 40 s-a depreciat cu 0,73%, ajungand la 2.708,05 puncte.
(Dragos Comache)