Bursa de la Bucuresti a crescut usor in sedinta de tranzactionare de joi
Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au incheiat in usoara crestere sedinta de tranzactionare de joi, singura exceptie fiind indicele companiilor energetice.
BET-C, indicele compozit al BVB, a avansat cu 0,11%, la 3.098,01 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, s-a apreciat cu 0,06%, la 5.257,58 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a castigat 0,04%, ajungand la 24.702,88 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a crescut cu 0,12%, la 489,76 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a scazut cu 0,19%, pana la 765,43 puncte.
Lichiditatea de pe piata reglementata a BVB a fost de 11,56 milioane de lei, echivalentul a 2,68 milioane de euro, nivel apropiat celui din ziua anterioara.
Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 8,90 milioane de lei. SIF Moldova a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 1,28 milioane de lei, urmata de BRD – Groupe Societe Generale si SIF Oltenia cu un rulaj de 1,20 milioane de lei, respectiv 1,14 milioane de lei. SIF Banat Crisana se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 512.625 lei, iar SIF Transilvania se afla pe locul cinci, cu 477.342 lei.
Actiunile UAMT (8,91%), THR Marea Neagra (8,57%) si Electroaparataj (4,17%) au avut cele mai mari cresteri de pret, in vreme ce titlurile VAE Apcarom (-10,00%), Bermas (-3,77%) si Petrolexportimport (-3,41%) au inregistrat cele mai mari pierderi.
Pe sectorul obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu obligatiuni emise de municipiul Bacau, in valoare de 1,90 milioane de lei.
Tranzactiile cu unitati de fond iFond Financial Romania s-au ridicat la 8.528 lei, iar cele cu unitati OTP WiseRO si STK Emergent au fost de 2.559 lei, respectiv 97 lei.
Schimburile cu produse structurate au fost in valoare de 555.579 lei.
Pe piata derivatelor au fost incheiate cinci contracte avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna decembrie, la un pret mediu de 4,3500 lei si o valoare totala de 182.701 lei.