Bursa de la Bucuresti a deschis in usoara scadere miercuri, in ton cu evolutia burselor europene
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a deschis in usoara scadere sedinta de tranzactionare de miercuri, in ton cu evolutia pietelor europene, cu o pierdere mai accentuata pe sectorul societatilor de investitii financiare.
BET-C, indicele compozit al BVB, se deprecia cu 0,53% dupa prima ora de tranzactionare, pana la 3.082,52 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, cobora cu 0,77%, la 5.244,83 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, pierdea 1,34%, ajungand la 22.869,07 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, se deprecia cu 0,95%, la 479,96 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, cobora cu 0,56%, pana la 756,67 puncte.
Pana la ora 11:00, pe piata reglementata a BVB s-au realizat tranzactii in valoare de 3,43 milioane de lei.