Sari direct la conținut

Bursa de la Bucuresti a inchis indecis sedinta de marti, pe o lichiditate in crestere

HotNews.ro

Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inchis indecis cea de-a doua sedinta de tranzactionare a saptamanii, variatiile fiind cuprinse intre -0,44% si +0,35%.

BET-C, indicele compozit al BVB, a pierdut 0,41%, la 3.088,91 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, a scazut cu 0,35%, la 5.240,66 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a crescut cu 0,02%, ajungand la 24.917,81 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a coborat cu 0,44%, la 489,83 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a avansat cu 0,35%, pana la 765,26 puncte.

Rulajul de pe piata reglementata a BVB a crescut cu 54%, la 18,12 milioane de lei, echivalentul a 4,22 milioane de euro.

Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 12,78 milioane de lei. Banca Transilvania a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 2,44 milioane de lei, urmata de SIF Oltenia si SIF Moldova cu un rulaj de 2,01 milioane de lei, respectiv 1,40 milioane de lei. SIF Transilvania se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 1,31 milioane de lei, iar SIF Banat Crisana se afla pe locul cinci, cu 1,03 milioane de lei.

Actiunile Titan (10,32%), Socep (3,38%) si Teraplast (3,01%) au avut cele mai mari cresteri de pret, in vreme ce titlurile THR Marea Neagra (-9,68%), Electrocontact (-7,69%) si Oil Terminal (-2,76%) au inregistrat cele mai mari pierderi.

Pe sectorul obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu titluri de stat, in valoare de 3,47 milioane de lei.

Schimburile cu drepturile de preferinta Banca Transilvania s-au ridicat la 874.499 lei, iar tranzactiile cu produse structurate au fost in valoare de 942.331 lei.

Tranzactiile cu unitati de fond iFond Financial Romania s-au ridicat la 36.519 lei, iar cele cu unitati OTP WiseRO si STK Emergent au fost de 15.645 lei, respectiv 1.215 lei.

Pe piata derivatelor a fost incheiat un contract avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna decembrie, la un pret de 4,3300 lei si o valoare totala de 8.660 lei.​

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro