Sari direct la conținut

Bursa de la Bucuresti a inchis pe plus marti, pe fondul unui rulaj de 138,21 milioane lei

HotNews.ro

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis pe plus a doua sesiune de tranzactionare a saptamanii, indicii inregistrand cresteri de pana la 0,6%.

BET-C, indicele compozit al pietei, a avansat cu 0,60%, la 2.725,87 puncte, iar indicele BET, al celor mai lichide titluri listate, s-a apreciat cu 0,55%, la 4.430,78 puncte.

Valoarea indicelui BET-FI, al societatilor de investitii financiare, a ajuns la 18.077,35 puncte, cu 0,12% mai mult decat luni.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii tranzactionate, a castigat 0,39%, la 404,96 puncte, iar BET-NG, care masoara evolutia companiilor energetice si de utilitati, a crescut cu 0,49%, pana la valoarea de 620,98 puncte.

Valoarea tranzactiilor de pe piata actiunilor a crescut de peste noua ori, la 138,21 milioane de lei, adica 32,26 milioane de euro, datorita unor tranzactii pe piata Deal cu actiuni Fondul Proprietatea.

Un pachet de 2,0% din actiunile Fondului Proprietatea a fost vandut marti pe piata Deal a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), valoarea tranzactiei fiind de 123,87 milioane de lei. Transferul celor 276,51 milioane de actiuni s-a realizat prin intermediul a doua tranzactii, la un pret de 0,448 lei/titlu.

La acest pret, capitalizarea Fondului Proprietatea este de 6,17 miliarde de lei.

Aceasta cotatie este cu 0,04% mai mare decat pretul de la finele sedintei BVB de luni, de 0,4478 lei/actiune.

Fondul Proprietatea are un capital social de 13,77 miliarde de lei, divizat in 13,77 miliarde de actiuni cu o valoare nominala de un leu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro