Bursa de la Bucuresti a inchis pe rosu sedinta de vineri. Indicele SIF-urilor a pierdut aproape 3%
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis pe rosu ultima sedinta de tranzactionare a saptamanii, indicele general al pietei inregistrand o scadere de 0,8%. Cea mai mare pierdere a avut loc pe sectorul societatilor de investitii financiare, care s-au depreciat cu aproape 3%.
Astfel, BET-C, indicele compozit al BVB, a coborat cu 0,88%, pana la 3.032,61 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, a scazut cu 1,62%, la 5.169,81 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a pierdut 2,72%, ajungand la 23.103,66 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a depreciat cu 1,97%, la 476,85 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a scazut cu 0,11%, pana la 742,64 puncte.
Rulajul de pe piata reglementata a BVB s-a dublat, pana la 33,60 milioane de lei (7,91 milioane de euro), fiind sustinut in proportie de aproape 70% de schimburile cu obligatiuni.
Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de doar 11,37 milioane de lei. SIF Oltenia a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 3,07 milioane de lei, urmata de OMV Petrom si SIF Moldova cu un rulaj de 2,71 milioane de lei, respectiv 1,87 milioane de lei. SIF Banat Crisana se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 1,01 milioane de lei, iar SIF Transilvania se afla pe locul cinci, cu 545.432 lei.
Actiunile Carbochim (9,33%), Rompetrol Rafinare (6,08%) si Zentiva (5,33%) au avut cele mai mari cresteri de pret, in vreme ce titlurile Electroaparataj (-12,28%), Bermas (-6,35%) si Turbomecanica (-3,88%) au inregistrat cele mai mari pierderi.
Pe sectorul obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu titluri de stat, in valoare de 22,17 milioane de lei.
Schimburile cu drepturile de preferinta Imotrust Arad s-au ridicat la 1.856 lei, iar tranzactiile cu produse structurate au fost in valoare de 6.188 lei.
Tranzactiile cu unitati de fond OTP Green Energy s-au ridicat la 43.917 lei, cele cu unitati de fond OTP WiseRO au fost de 847 lei.