Bursa de la Bucureşti a închis pe verde şedinţa de tranzacţionare de luni
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de luni, iar rulajul s-a situat la valoarea de 52,4 milioane de lei, echivalentul a 11,3 milioane de euro, potrivit Agerpres.
Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 acţiuni, a înregistrat o apreciere de 7,05%, la 7.452,99 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un salt de 6,84%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a închis pe plus cu 5,56%.
De asemenea, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o apreciere de 5,20%. Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 6,67%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis pe plus cu 5,72%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 25,186 milioane de lei, urmate de cele ale OMV Petrom, cu 5,766 milioane lei, şi Romgaz – cu 5,450 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au avut titlurile TMK Artrom, care s-au apreciat cu 14,62%, MedLife (+14,58%) şi Mecanica Ceahlău (+14,41%). Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Oltchim, care au pierdut 14,86% din valoare, Electroputere (-6,25%) şi Fond Deschis de Investiţii ETF Tradeville (-6,03%).