Sari direct la conținut

Bursa de la Bucuresti a pierdut 1 mld. $ intr-o zi

Business Standard

De asemenea, Petrom, cea mai mare companie listata la BVB, a pierdut ieri 160 milioane de euro, pe fondul corectiei generale de la bursa, compania urmand sa isi anunte azi rezultatele financiare semestriale.

In ultimele trei saptamani, capitalizarea bursiera a pierdut 4,046 miliarde euro, in conditiile in care doar societatile de investitii financiare au pierdut 855 milioane de euro.

Brokerii sunt de parere ca, spre finalul sedintei bursiere de ieri, corectiile s-au accentuat ca urmare a pozitiei de retragere din piata pe care au luat-o investitorii straini.

“Vestile care vin din extern nu sunt tocmai favorabile, piata din America fiind in continuare afectata de problemele de pe piata creditelor, plus ca au fost si companii care au raportat rezultate financiare nefavorabile, ceea ce a dus la accentuarea corectiilor.

Oricum, in acest moment nu se poate vorbi de o iesire a fondurilor de pe piata romaneasca.

Investitorii au reactionat mai mult emotional”, a declarat Mihai Chisu, broker la Egnatia Securities.

Bucurestiul, conectat la criza internationala

Problemele de pe pietele financiare externe s-au accentuat in ultima perioada, astfel ca toate bursele internationale inregistreaza corectii importante. “Am asistat si la o ajustare a cotatiilor dupa rezultatele financiare, dar mai ales la o corelare cu bursele externe.

Daca pe plan intern lucrurile ar trebui sa se calmeze in urmatoarele zile, pe plan extern se pare ca situatia incerta mai continua, ceea ce va afecta din nou bursa de la Bucuresti, in conditiile in care aceasta este expusa investitorilor straini”, a declarat Florin Dolea, directorul general al CA IB Asset Management.

Companiile europene depind intr-o mai mare masura de evolutia economiilor emergente, importante piete de export, dar si de criza din sectorul creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc din SUA, considera brokerii.

Un articol de Ramona Asiminei

Integral in Business Standard

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro