Bursa de la Bucuresti a revenit pe plus joi, cu un avans de 0,7% al indicelui compozit
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a revenit pe crestere in sesiunea de tranzactionare de joi, dupa trei sedinte consecutive in care a inchis pe rosu, evolutia pietei autohtone fiind corelata cu cea a pietelor externe.
BET-C, indicele compozit al BVB, a avansat cu 0,77%, pana la 2.982,39 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, a urcat cu 0,98%, la 5.107,51 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a crescut cu 1,88%, ajungand la 22.220,33 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a apreciat cu 1,13%, la 465,23 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a urcat cu 1,06%, pana la 739,69 puncte.
Rulajul de pe piata reglementata a BVB a crescut cu 86%, pana la 15,03 milioane de lei, echivalentul a 3,52 milioane de euro.
Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 10,81 milioane de lei. BRD – Groupe Societe Generale a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 2,79 milioane de lei, urmata de SIF Oltenia si SIF Moldova cu un rulaj de 2,63 milioane de lei, respectiv 896.475 lei. BVB se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 849.097 lei, iar SIF Transilvania se afla pe locul cinci, cu 847.210 lei.
Actiunile Electroaparataj (10,89%), Electroputere (10,00%) si Petrolexportimport (6,93%) au avut cele mai mari cresteri de pret, in vreme ce titlurile Comelf (-7,32%), Vae Apcarom (-7,02%) si Socep (-6,36%) au inregistrat cele mai mari pierderi.
Pe sectorul obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu titluri de stat, in valoare de 3,51 milioane de lei.
Schimburile cu drepturile de preferinta Imotrust Arad s-au ridicat la 949 lei, iar tranzactiile cu produse structurate au fost in valoare de 482.090 lei.
Tranzactiile cu unitati de fond STK Emergent s-au ridicat la 1.568 lei, iar cele cu unitati OTP Green Energy au fost de 178 lei.
Pe piata derivatelor au fost incheiate trei contracte avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna septembrie, la un pret mediu de 4,2815 lei si o valoare totala de 214.080 lei.