Bursa de la Sibiu isi va majora capitalul social cu 14,65 milioane lei
Actionarii Bursei Monetar-Financiare si de Marfuri Sibiu (Sibex) au decis vineri majorarea capitalului social cu 14,65 milioane de lei, pentru atingerea nivelului minim cerut de lege. De asemnea, programul de tranzactionare al pietei reglementate a fost prelungit pana la ora 17:15.
„Pentru a ramane autorizati aveam obligatia, conform legilor pietei de capital, sa majoram in acest an capitalul social pana la valoarea de cinci milioane de euro”, a declarat Teodor Ancuta, presedintele Sibex.
Potrivit acestuia, capitalul social al Bursei de la Sibiu va fi majorat cu suma de 14,65 milioane de lei lei, de la 7,32 milioane de lei lei la 21,98 milioane de lei, prin emisiunea unui numar de 73.268 actiuni noi cu valoare nominala de 200 lei pe actiune.
Actiunile nou emise vor fi oferite spre subscriere, actionarilor existenti la data de 29 februarie 2008, proportional cu numarul actiunilor pe care le posedau la acea data, se arata intr-un comunicat al institutiei. Termenul acordat pentru exercitarea dreptului de preferinta al actionarilor este de o luna de la data publicarii hotararii de majorare a capitalului social in Monitorul Oficial.
Actiunile ramase nesubscrise vor fi oferite spre subscriere atat actionarilor care si-au exercitat dreptul de preferinta cat si altor persoane, la pretul de 1700 lei pe actiune. In cazul in care raman actiuni nesubscrise sau neplatite acestea se anuleaza.
O alta decizie importanta a actionarilor Sibex a fost modificarea programului de tranzactionare pe piata reglementata de instrumente financiare derivate. Astfel, incepand cu data de 1 aprilie, programul de tranzactionare se va prelungi de la ora 16:00 pana la ora 17:15.
„Prelungirea programului de functionare pana la 17:15 s-a facut pentru a putea prinde cat mai mult din pietele asiatice si cele americane”, a mai declarat Teodor Ancuta.
In urma ultimei majorari de capital de la Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu, in actionariatul acesteia au intrat Morgan Stanley, Bursa din Varsovia, care a achizitionat 1,88% din capitalul social, si Societatea de Administrare a Investitiilor Romano-Americana SIRA.
Cel mai mare actionar al BMFMS este casa de brokeraj HTI Valori Mobiliare, care detine direct 7,38% din capitalul social, si indirect 8,43%, cu Goa Invest. Statutul BMFMS prevede ca un actionar nu poate detine mai mult de 5% din drepturile de vot in cadrul adunarii generale.