Bursa din Sibiu: Investitorii au tranzactionat marti aproape 300.000 de drepturi de preferinta Sibex
Pe piata Sibex, in cea de-a doua sedinta a saptamanii, participantii au continuat sa tranzactioneze atat pe segmentul spot cat si pe cel futures, se arata intr-un comunicat al Bursei din Sibiu. In conditiile in care, pe segmentul futures am asistat la o revenire a corectiilor in sectorul SIF-urilor si al indicilor, situatie care a determinat mai multa prudenta, participantii au fost mai activi pe piata la vedere unde s-au realizat tranzactii atat cu drepturile de preferinta Sibex (SBX RIGHTS) cat si cu actiunile Sibex (SBX SHARES). Volumul inregistrat pe drepturile de preferinta a marcat a patra zi de crestere consecutiva, totalul ajungand la aproape 300.000 drepturi.
Tranzactiile au fost realizate la cotatii intre 0,22 si 0,23 lei, cotatia inchizand la 0,22 lei pentru un drept, in scadere cu 2 bani. In ceea ce priveste actiunile Bursei din Sibiu, totalul schimburilor s-a ridicat la 103.000 titluri, cotatia apreciindu-se cu un ban, pana la nivelul de 1,45 lei/titlu.
Raportat la tranzactiile cu derivate, acestea au fost realizate pe un fond de scadere a preturilor, care a avut ca efect diminuarea volumului de transfer. Pana la ora 17:15 se puteau observa 3300 contracte cu o valoare de 14,5 milioane lei.
Pe segmentul futures pe actiuni, derivatele pe titlurile SIF 5 Oltenia (DESIF5) au fost cele mai tranzactionate, cu echivalentul a 2,11 milioane de actiuni transferate pana la ora 17:15 prin cele 2111 contracte incheiate. Participantii au luat in vizor toate scadentele disponibile, cea mai lichida fiind septembrie 2010. In ceea ce priveste evolutia preturilor, cotatia pe septembrie a stat permanent pe minus, depreciindu-se constant de la deschidere, pana la minimul de 1,37 lei/actiune, atins in jurul orei 17:00. Cu o ora si jumatate inaintea inchiderii DESIF5 septembrie valorau 1,3702 lei/actiune, in scadere cu 2,82%, procent destul de semnificativ. Pe scadenta decembrie se putea observa, de asemenea, o depreciere de aproape 2,5%.
Sectorul indicilor a stat, ca de obicei sub semnul tranzactiilor pe derivatul Dow Jones Industrial Average care, la ora 17:15, se situa la un total de peste 1000 contracte. Evolutia cotatiei indicelui pe scadenta din 17 septembrie a fost una pe scadere, participantii anticipand deschiderea rosie de pe Wall-Street. La ora 17:15 DEDJIA_RON septembrie pierdeau 82 puncte, valorand 10.360 puncte.
Evolutia aurului a adus una din putinele exceptii de la scaderi, metalul galben evoluand corelat cu piata externa unde s-a observat un salt important al pretului. Cotatia SIBGOLD octombrie se situa la 1257 dolari/uncie in urcare cu 7,5 dolari. Pe plus a mai evoluat moneda unica pe scadenta decembrie, cotatia euro ajungand la 4,365 lei.