Sari direct la conținut

Bursa din Sibiu si-a majorat capitalul social peste nivelul minim impus de reglementarile pietei de capital

HotNews.ro

Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu si-a majorat capitalul social de aproape trei ori, de la 7,32 milioane de lei la 20,55 milioane de lei, circa 5,6 milioane de euro, prin emisiunea de noi actiuni, se arata intr-un comunicat al institutiei. In cadrul primei etape a majorarii de capital social, actionarii au subscris 90,3% din cele 73.268 actiuni noi emise.

In urma acestei actiuni, capitalul social al Bursei din Sibiu a atins nivelul impus de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Potrivit reglementarilor CNVM, atat Bursa din Sibiu, cat si Bursa de Valori Bucuresti, trebuie ca pana la sfarsitul acestui an sa aiba un capital social de minim cinci milioane de euro.

Actiunile ramase nesubscrise in cadrul primei etape vor putea fi cumparate de actionarii care si-au exercitat dreptul de preferinta, cat si de alte persoane, la un pret de 1.700 lei pe actiune, din care prima de emisiune este de 1.500 lei. Actiunile nesubscrise vor fi anulate.

A doua etapa a majorarii capitalului social se realizeaza prin incorporarea rezervelor provenite din profitul anului 2007, capitalul social al Bursei din Sibiu urmand a depasi sase milioane de euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro