Bursa sarbatoreste 125 de ani de la infiintare
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a marcat, miercuri, 125 de ani de la la infiintarea Bursei, in cadrul unui eveniment ce s-a desfasurat la Biblioteca Nationala, primul sediu al Bursei. Bursa de Valori si-a inceput activitatea in data de 1 decembrie 1882, in baza unui decret regal, la initiativa bancherilor si a negustorilor.
„Suntem bucurosi ca suntem continuatorii vechii burse de valori. 1 decembrie 1882 a avut o semnificatie in plan economic. In acea zi a inceput sa functioneze Bursa de Valori Bucuresti”, a spus Stere Farmache, directorul general al BVB.
La eveniment au participat, pe langa conducerea executiva a BVB si membrii Consiliului Bursei, cel mai vechi broker din Romania, Henry Sapira, care tranzactiona in anii premergatori celui de-al Doilea Razboi Mondial.
De asemenea, au participat si reprezentanti ai burselor internationale, printre care Henri Bergstrom – senior vicepresedinte pentru dezvoltare OMX, Jochen Biedermannn – senior vicepresedinte Deutche Borse, Hiroki Kurihara – directorul reprezentantei din Londra a Bursei din Tokyo, Florin Burnar – director dezvoltare regionala Bursa din Viena, precum si reprezentanti ai burselor din regiune.
Petru Prunea, presedintele SSIF Broker Cluj, a declarat, in timpul evenimentului, ca BVB s-a nascut pentru a doua oara cu ajutorul Bancii Nationale a Romaniei, care a fost de acord sa desprinda din structura sa un grup de oameni tineri pentru a face acest organism.
Referindu-se la activitatea de pana acum a Bursei, Prunea a spus ca se puteau face mult mai multe lucruri. „Nu am facut mai mult pentru ca nu am fost destul de lucizi cand ne-am ales conducatorii. Am fi fost poate mai departe daca BVB s-ar fi unit cu Bursa de la Sibiu, daca Stere Farmache nu ar fi fost singurul port-stindard al institutiei”, a mai spus Petru Prunea.
Vicepresedintele Deutche Borse, Jochen Biedermannn, a felicitat BVB pentru cei 125 de existenta, si a laudat succesele din ultimii 12 ani „pentru ca acestia vin dupa 40 de ani in care nu s-a intamplat nimic in acest domeniu si nu a existat expertiza”.
Henry Sapira, cel mai vechi broker din Romania, a amintit ca Bursa de Valori Bucuresti a avut momentul sau de varf in 1939, fiind atunci considerata cea mai importanta bursa europeana. Fostul broker crede ca BVB va redeveni cea mai importanta bursa din Europa in urmatorii 5-10 ani.
Bursa din Bucuresti si-a inceput activitatea la 1 decembrie 1882, in baza Inaltului Decret Regal emis de Regele Carol I, si s-a ajuns ca in 1914 sa fie tranzactionate 63 de serii de actiuni si 58 de serii de obligatiuni. Pe perioada desfasurarii Primului Razboi Mondial, bursa a fost inchisa.
Anul 1929 este un moment de referinta pentru Bursa, in acel an fiind adoptata o noua lege a burselor, „Legea Madgearu”, care unifica legislatia burselor de valori din Romania Mare, insa criza economica mondiala din 1929 – 1933 afecteaza si cotatiile actiunilor tranzactionate la Bursa din Bucuresti. Economia romaneasca se redreseaza in perioada 1934 – 1940, producandu-se astfel si revirimentul bursei, in aceasta perioada Bursa din Bucuresti fiind considerata cea mai buna din Europa.
Din cauza nationalizarii si a instaurarii regimului comunist, bursa a fost inchisa in 1948, urmand a fi redeschisa in data de 20 noiembrie 1995. Primul indice bursier, BET, a fost lansat de BVB in septembrie 1997, fiind urmat, la scurt timp, de indicele compozit BET-C si a indicelui sectorial BET-FI.
La inceputul anului 1998 sunt introduse la BVB serviciile de custodie directa, iar in noiembrie 2003 sunt tranzactionate primele serii de obligatiuni corporative emise pe piata de capital din Romania. De asemenea, in luna septembrie a acestui an se deschide la BVB piata instrumentelor financiare derivate.
In prezent, la BVB sunt listati 77 de emitenti, numarul intermediarilor fiind de 73. Capitalizarea bursiera se ridica la 24,53 miliarde de euro, iar valoarea tranzactiilor in 2007 a ajuns la 15,95 miliarde de euro.