Sari direct la conținut

Bursa Wall Street: Indicii Dow Jones si S&P 500 bat noi recorduri

HotNews.ro

Bursa din New York a atins in extremis noi maxime vineri, indicele Dow Jones si indicele extins S&P 500 au fost urmariti cu atentie de catre investitori, bucurandu-se de interesul brusc aratat de brokeri in preajma sfasitului de saptamana, informeaza AFP.

Potrivit cifrelor finale, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,24% (35,87 puncte) pana la 15.118,49 puncte, iar Standard & Poor’s 500 a crescut cu 0,43% (+7,03 puncte) pana la 1.633,70 de puncte, acestea fiind cele mai mari niveluri atinse de cei doi indici bursieri.

Nasdaq, dominat de tehnologie, a relizat un nou record din noiembrie 2000, inchizand in crestere de 0,80% (27,41 puncte) pana la 3.436,58 puncte.

„Brokerii au vazut ca piata financiara se mentine in mod corespunzator in ciuda rezultatelor slabe pe piata materiilor prime sau pe piata obligatiunilor, consolidand astfel increderea investitorilor pe o piata plina de lichiditati”, a declarat Peter Cardillo de la Rockwell Global Capital.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro