Burse de 2.000 de euro pentru ziariști
Jurnaliști cu experiență din zona Balcanilor, inclusiv România, sunt invitați să participe la ediția din acest an a programului „Bursa pentru Excelență în Jurnalism”. Zece ziariști vor fi selectați. Tema ediției din acest an este „Libertate”.
Anunțul organizatorilor:
Bursele pentru Excelență în Jurnalism – ediția 2019
Jurnaliștii cu experiență din România, dar și cei cu cetățenie română care locuiesc în afara granițelor, se pot înscrie la o nouă ediție a programului “Bursa pentru Excelență în Jurnalism”.
Tema ediției din acest an este ”LIBERTATE”, iar data limită până la care se pot trimite proiectele este 6 martie.
Pentru mai multe detalii referitoare la bursă, formularul de înscriere și criteriile de eligibilitate, se poate accesa site-ul programului
Zece jurnaliști din țări din zona Balcanilor (Albania, Bosnia Herțegovina, Bulgaria, Croația, Grecia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, România și Serbia) sunt selectați prin intermediul unei competiții deschise pentru a primi finanțare și sprijin profesional în vederea redactării unui material pe un subiect de importanță regională și europeană.
Jurnaliștiii selectați de către un comitet independent vor primi o bursă în valoare de 2.000 de euro, precum și indemnizații de călătorie și cercetare de până la 2.000 de euro.
Investigațiile realizate în urma programului vor fi publicate de către Balkan Insight, principala publicație a Balkan Investigative Reporting Network (BIRN), organizația regională care se ocupă de proiect, ca și de alte publicații internaționale.
Mai multe detalii privind modul în care se poate scrie proiectul se găsesc aici și aici.