Burse: Nu intotdeauna 1+1=2
Se pare ca bursele au revenit la evolutia din lunile anterioare: stiri pe un sens – evolutie in sens contrar. Sau poate ca in perioada ce a mai ramas din vara se va tranzactiona fara vreo convingere intr-o directie sau alta, situatie in care vor exista decorelari intre interpretarea unei stiri si evolutia pietei, scrie Ovidiu Ciulina, pe blogul Mersul Trendurilor.
Va spuneam la sfarsitul articolului anterior despre sentimentul negativ ce s-a reabatut ieri dupa inchiderea pietei odata cu raportarea foarte slaba din partea American Express – de 0,56 usd/actiune vs 0,83 usd/actiune estimari.
Ca peisajul sa fie intregit, inainte de deschiderea pietei de marti, 22 iulie, Wachovia Corporation a grabit intrarea in scena a vanzatorilor. Printr-o raportare de, tineti-va bine, o pierdere de 4,20 usd/actiune fata de 0,78 usd/actiune profit, cat erau asteptarile timide ale analistilor, contractele futures pe indicii bursieri aratau spre o deschidere de – 100 puncte pe Dow Jones Industrial Average.
Daca ati fi inchis monitoarele in acest punct si ati fi revenit la sfarsitul zilei sa vedeti evolutia pietei, atunci cu siguranta ati fi crezut ca este o eroare de program si nu va sunt afisate cotatiile din ziua curenta.
Sa fi fost rezultatele foarte slabe deja incluse in pret? Fara indoiala, insa poate ca nu pana la nivelul real al raportarii. Cert este ca scaderile inregistrate de aceste companii la inceputul sedintei au reprezentat puncte foarte bune de initiat pozitii…long. Ca urmare, Dow Jones a terminat sesiunea la 11.602 , in crestere cu 135 puncte, in timp ce S&P500 a crescut 17 puncte la 1.277.
Citeste restul articolului si comenteaza pe Mersul Trendurilor.