Bursele asiatice deschid in crestere. Si pretul petrolului se majoreaza
Bursele asiatice au deschis sedinta de miercuri in crestere, in ciuda pesimismului investitorilor in legatura cu evolutia pietei de pe Wall Street, care a inregistrat pierderi. Astfel, indicele Nikkei al bursei din Tokyo inregistra, la mijlocul sedintei, o crestere de 95,68 (+1,14%), ajungand la valoarea de 8.491,55 puncte. Indicele Topix a castigat, la randul sau, 4,56 puncte (+0,56), atingand nivelul de 822,50 puncte.
Si Bursa din Hong Kong a deschis in crestere. Indicele Hang Seng a castigat 192,78 puncte, ajungand la valoarea de 14.946 puncte.
Bursa de pe Wall Street a inchis in scadere sedinta de marti, dupa ce temerile legate de viitorul economiei americane au domolit optimismul investitorilor ca planul de salvare a industriei auto va fi adoptat.
Indicele Dow Jones a pierdut 240 de puncte, sau 2,7%. Indicele S&P 500 a scazut cu 2,3%, in timp ce Nasdaq Composite s-a depreciat cu 1,6%.
Pretul petrolului, in crestere
Pe pietele asiatice, pretul petrolului a inregistrat cresteri, in asteptarea raportului saptamanal american privind evolutia stocurilor – informeaza agentia France Presse. Astfel, pretul unui baril „light sweet crude” cu livrare in luna ianuarie a ajuns la 43,28 dolari. Un baril de petrol Brent a castigat 98 de centi, atingand valoarea de 42,51 dolari.