Sari direct la conținut

Bursele asteapta raportarile. Sa cumparam?

HotNews.ro

Inceperea celui de-al doilea trimestru financiar pentru companiile din Statele Unite pare sa fie unul de bun augur pentru burse. Aspectul tehnic al indicilor, cu accent spre crestere, ar putea fi ajutat de raportari, prin prisma faptului ca asteptarile sunt destul de joase.

Luni, 31 martie, ultima zi din primul trimestru financiar, in care Dow Jones a scazut 7,6%, S&P 500, 9,9% si Nasdaq 14,1%, a fost un prilej pentru traderi sa isi mai inchida din pozitiile short si chiar sa intre la cumparare. Daca ne uitam pe graficul daily al lui Dow Jones, observam ca pentru moment un minim a fost stabilit in piata acum doua saptamani. Ce a urmat dupa a fost un raliu si cateva zile de consolidare a castigurilor obtinute.

Prima zi din saptamana si ultima din luna debuteaza in forta, nu atat prin castigul obtinut (+0,38%) cat prin puterea de a se opune ordinelor de vanzare si, mai mult, de a incepe o frumoasa crestere intra-day. Fundamental, nimic nou! Aceleasi temeri cu privire la criza de pe piata creditelor si a faptului ca ne-am putea afla deja in recesiune. Insa tehnic se pare ca ne pregatim de crestere, iar acest lucru se va adeveri daca in urmatoarele zile indicii nu vor cobori sub minimul inregistrat la inceputul sedintei de luni, adica la 12.176 puncte pentru Dow Jones.

Un nou plan din partea guvernului din Statele Unite cu privire la pietele financiare a fost prezentat de catre Henry Paulson. Planul inca nu este finalizat, inca mai sunt multe lucruri asupra carora trebuie sa se cada de acord insa, in mare, el are scopul de a intari reglementarile pietelor financiare si de a elimina din birocratie. Evident, investitorii nu au “cazut pe spate” de bucurie la auzul vestii ca se are in plan o inasprire a regulilor din piete.

Dar, cu toate acestea, pietele au crescut si este un semn bun, intrucat momentan, atentia este indreptata spre sezonul de raportari. Asteptarile sunt mici, iar companiile cu usurinta pot oferi rezultate mai bune. Sa vedem insa cum va reactiona piata si daca vom avea parte de zile cu o volatilitate mai redusa.

Dezbate pe blogul lui Moldovan.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro