Sari direct la conținut

Bursele europene au deschis in crestere vineri

HotNews.ro

Bursele europene au deschis pe plus sedinta de tranzactionare de vineri, dupa ce pietele din SUA si Japonia au inregistrat cresteri, potrivit AFP. Pietele internationale au reactionat la rezultatele bune ale JPMorgan, investitorii sperand ca sectorul bancar se stabilizeaza.

Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra se aprecia cu 0,18% in debutul sedintei bursiere de vineri, la 4.060,47 puncte, iar indicele CAC 40 jucat la Bursa din Paris avansa cu 0,38%, pana la 3.049,75 puncte. La Bursa din Frankfurt, indicele DAX urca cu 0,28%, ajungand la 4.622,28 puncte.

Pe piata nipona, indicele Nikkei a avansat vineri cu 2,2%, dupa ca actiunile companiilor financiare s-au apreciat ca urmare a rezultatelor bune publicate de JPMorgan, ceea ce a permis investitorilor sa spere ca sectorul bancar se stabilizeaza, potrivit Reuters. Astfel, indicele Nikkei a crescut cu 194,29 puncte, la 8.949,55 puncte, iar indicele Topix a avansat cu 1,8%, pana la 847,08 puncte.

Bursa americana a inchis pe verde sedinta de tranzactionare de joi, pe fondul rezultatelor bune publicate de JPMorgan. La finalul sedintei de tranzactionare de joi, indicele Dow Jones industrial a crescut cu 1,19%, ajungand la 8.125,43 puncte. Standard & Poor’s 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a urcat cu 1,55%, pana la 865,30 puncte, in timp ce Nasdaq Composite castigat 2,68%, pana la 1.670,44 puncte.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro