Bursele europene au deschis indecis joi
Marile burse europene au deschis in stagnare joi, dupa ce in ziua anterioara cresteau in deschidere, pe fondul entuziasmului investitorilor de pe bursele americane, potrivit AFP. Bursa din Tokyo a inchis pe plus, urmand tendinta inregistrata de pietele de pe Wall Street.
Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra se mentinea la acelasi nivel ca in sedinta anterioara, de 4.246,41 puncte, iar indicele CAC 40 al Bursei din Paris scadea dupa primele tranzactii cu 0,08%, pana la 3.168,47 puncte. La Bursa din Frankfurt, indicele DAX 30 cobora cu 0,16%, ajungand la 4.920,77 puncte.
Bursa din Tokyo a terminat sedinta de joi in crestere cu 0,81%. Indicele Nikkei a castigat 74,91 puncte, ajungand la valoarea de 9.344,16 puncte. Indicele Topix a inregistrat, la randul sau, o crestere cu 5,88 puncte (0,68%) atingand valoarea de 872,25 puncte.
Bursele americane au inchis in crestere sedinta de tranzactionare de miercuri, impulsionate de Intel Corp si Goldman Sachs group care au publicat rezultate mai bune decat se asteptau analistii, noteaza Reuters. La finalul sedintei de tranzactionare de miercuri, indicele Dow Jones Industrial a castigat 256,72 puncte (3,07%) ajungand la 8.616,21 puncte. Standard & Poor’s 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a castigat 26,84 puncte (2,96%) pana la 932,68 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a inchis in crestere cu 63,17 puncte (3,51%) pana la 1.862,90 puncte.