Bursele europene au deschis pe minus luni, pe fondul incertitudinilor privind economia mondiala
Marile burse europene au deschis in scadere luni, in contextul pierderilor de pe pietele din Asia si Statele Unite, pe fondul incertitudinilor privind economia mondiala, potrivit Reuters. Indicele pan-european FTSEurofirst 300 scadea cu 1,4% dupa primele minute de tranzactionare, pana la 828,07 puncte.
Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra cobora cu 0,38%, la 4.331,62 puncte, iar indicele DAX 30 jucat la Bursa din Frankfurt se deprecia cu 0,73%, ajungand la 4.702,81 puncte, conform AFP. La Bursa din Paris, indicele CAC 40 pierdea 1,06%, pana la 3.135,44 puncte.
Pe piata nipona, indicele Nikkei 225 a scazut luni cu 2,44%, la 9.038,69 puncte, iar indicele Topix a pierdut 2,49%, pana la 859,71 puncte.
Vineri, actiunile americane s-au depreciat usor, ca urmare a pierderilor de pe sectorul energetic. Indicele Dow Jones Industrial a coborat cu 0,75%, pana la 8.268,64 puncte, iar Standard & Poor’s 500 a scazut cu 1,14%, pana la 882,88 puncte. Indicele Nasdaq Composite a pierdut 0,54%, ajungand la 1.680,14 puncte.