Sari direct la conținut

Bursele europene au deschis pe plus luni

HotNews.ro

Marile burse europene au deschis in crestere sedinta de tranzactionare de luni, dupa ce datele peste asteptari cu privire la excedentul comercial al Chinei au temperat temerile privind revenirea economiei mondiale, potrivit Reuters. Totodata, investitorii sunt optimisti inaintea unui nou sezon de raportari financiare.

Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra avansa cu 0,34% dupa primele tranzactii ale zilei, la 5.150,41 puncte, indicele DAX 30 al Bursei din Frankfurt crestea cu 0,24%, pana la 6.079,95 puncte, arata AFP. La Bursa din Paris, indicele CAC 40 se aprecia cu 0,23%, ajungand la valoarea de 3.562,70 puncte.

Bursa americana a inchis pe plus vineri, principalii indici inregistrand cea de-a patra sedinta consecutiva de cresteri. Astfel, la finalul zilei de vineri, indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 59,04 puncte sau 0,58%, ajungand la 10.198,03 puncte. Standard & Poor’s 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a inchis in crestere cu 7,70 puncte sau 0,72%, pana la 1.077,95 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a inchis cu 21,05 puncte in plus sau 0,97% pana la 2.196,45 puncte.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro