Bursele europene au deschis pe plus marti
Marile burse europene au deschis in crestere miercuri, pe fondul castigurilor de pe piata americana si a rezultatelor financiare postate de Alcoa si Intel, potrivit AFP.
Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra avansa cu 0,31% dupa primele minute de tranzactionare, la 5.287,28 puncte, iar indicele CAC 40 al Bursei din Paris castiga 0,40%, pana la 3.652,19 puncte. La Bursa din Frankfurt, indicele DAX 30 a crescut cu 0,39%, ajungand la 6.215,23 puncte.
Bursa japoneza a inchis pe plus miercuri, pe fondul optimismului in crestere al investitorilor, dupa ce indicii bursei de pe Wall Street au inchis in crestere marti, pentru a sasea zi consecutiv. Indicele Nikkei a avansat cu 2,71%, pana la 9.795,24 puncte, iar indicele Topix a urcat cu 1,91%, la 870,73 puncte.
Bursa americana a incheiat in crestere sedinta de tranzactionare de marti, investitorii reactionand pozitiv la profitul anuntat de compania Alcoa, cel mai mare producator de aluminiu din SUA, informeaza Reuters.
Astfel, la finalul zilei de marti, indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 1,44%, ajungand la 10.363,02 puncte. Standard & Poor’s 500, indicele celor mai prezentative companii americane, a urcat cu 1,54%, pana la 1.095,34 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a avansat cu 1,99%, pana la 2.242,03 puncte.