Sari direct la conținut

Bursele europene au deschis pe verde miercuri, pe fondul cresterilor de pe pietele americane

HotNews.ro

Marile burse europene au deschis pe plus miercuri, pe fondul entuziasmului de pe bursele americane provocat de profitul peste asteptari afisat de Goldman Sachs, potrivit AFP. Evolutia pietei americane a dus si la aprecierea principalului indice al Bursei din Tokyo.

Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra avansa cu 0,35% dupa primele tranzactii ale zilei, la 4.251,91 puncte, iar indicele Dax 30 al Bursei din Frankfurt crestea cu 0,37%, pana la 4.799,25 puncte. La Bursa din Paris, indicele CAC 40 se aprecia cu 0,74%, la 3.104,95 puncte.

Pe piata nipona, indicele Nikkei 225, al principalelor titluri listate, a crescut miercuri cu 0,08%, la 9.269,25 puncte, insa indicele Topix a scazut cu 0,25%, la 866,37 puncte.

Marti, bursele americane au inchis pe plus, dupa ce banca Goldman Sachs a raportat un profit peste estimarile analistilor. Indicele Dow Jones a avansat cu 0,33%, la 8.359,49 puncte, iar Nasdaq a crescut cu 0,36%, la 1.799,73 puncte. Indicele Standard &Poor’s 500 s-a apreciat cu 0,53%, la 905,83 puncte.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro