Bursele europene au inregistrat cresteri puternice luni, dupa incheierea acordului pentru apararea monedei euro
Bursele europene au inchis in crestere puternica luni, impulsionate de stirile privind infiintarea unui fond de stabilizare pentru zona euro, potrivit AFP.
Astfel, indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a avansat cu 5,16%, iar indicele DAX 30 al Bursei din Frankfurt s-a apreciat cu 5,30%. La Bursa din Paris, indicele CAC 40 a crescut cu 9,66%, iar Milano si Madrid au urcat cu 11%, respectiv 14,43%.
Avansul pietelor bursiere vine dupa ce ministrii europeni de finante, reuniti la urgenta la Bruxelles, au reusit sa cada de acord asupra unui mecanism financiar menit sa salveze moneda euro de noi atacuri.
Acestia au decis infiintarea unui fond de stabilizare pentru zona euro, in valoare de 500 miliarde de euro, menit sa opreasca dominoul declansat de Grecia. Planul de sprijin al zonei euro ar putea ajunge pana la 720 de miliarde de euro cu participarea FMI – a anuntat presedintia spaniola a Uniunii Europene.
Valoarea pachetul financiar este de 500 de miliarde de euro: 60 de miliarde de euro din imprumuturi acordate de Comisia Europeana si din 440 de miliarde de euro din garantii ale tarilor din zona euro. La aceste fonduri se poate adauga contributia FMI, de aproape 220 de miliarde de euro, dupa cum a anuntat ministrul spaniol al Economiei, Elena Salgado, citata de France Presse.