Sari direct la conținut

Business Report: 35.000 de investitori FNI, morti; Un laureat Nobel in economie il contrazice pe Isarescu: Criza va fi de lunga durata; Urmeaza scumpirea garsonierelor si a apartamentelor cu doua camere? Cum se va aplica programul "Prima casa" pentru tineri

HotNews.ro

Urmeaza scumpirea garsonierelor si a apartamentelor cu doua camere? Programul „Prima Casa” va avea un impact important asupra sectorului constructiilor. Dezvoltatorii imobiliari vor fi nevoiti sa se adapteze la noile cerinte induse de miliardul de euro pompat de Guvern pentru garantarea locuintelor pentru tineri. Concentrarea cererii pe garsoniere si apartamente cu doua camere ar putea creste pretul acestora, spun specialistii consultati de CAPITAL Online.

Cum se va aplica programul „Prima casa” pentru tineri. Programul „Prima casa”, prin care Guvernul si Ministerul Finantelor au anuntat ca vor fi garantate in proportie de 80% creditele ipotecare cu o valoare de maximum 60.000 de euro, contractate pentru achizitia unei prime locuinte, vechi sau noi, a readus optimismul in randul jucatorilor din piata imobiliara, pe fondul cresterii interesului cumparatorilor, noteaza Ziarul Financiar.

Cum sa-ti reduci inteligent cheltuielile IT&C. De multe ori, implementarea unui proces de management asistat de calculator poate reduce semnificativ costurile. Totul e sa stii de unde sa incepi. «Utilizarea unei infrastructuri software Mi­­crosoft pentru su­portul aplicatiilor de business a condus la o reducere a costurilor totale de operare a acestora cu pana la 50%, pentru compania cutare». „Implementarea siste­mului ERP de la Siveco Romania se traduce prin reducerea stocurilor de materii prime, materiale si productie neterminata cu 30% si prin reducerea timpului de realizare a fluxului de aprovizionare cu 40%, la compania X”, scrie Capital.

Miza in leasing in acest an: serviciile medicale si infrastructura. Companiile de leasing se reorienteaza in acest an spre domeniile mai putin riscante, precum cel medical, infrastructura sau comunicatiile, in conditiile in care sectoarele de succes din ultimii doi ani, autovehiculele si bunurile de transport, sunt cele mai afectate de criza. Jucatorii din piata de leasing se asteapta in acest an la o scadere de cel putin 40% a acestui sector, noteaza Business Standard.

Adamescu a incasat 23 mil. euro din chirii la Unirea Shopping Center. Cele doua centre comerciale detinute de familia Adamescu prin intermediul Unirea Shopping Center valoreaza in prezent circa 260-280 mil. euro, potrivit estimarilor ZF pe baza vanzarilor realizate anul trecut. Compania are datorii de circa 30 mil. euro, astfel ca valoarea neta a imobilelor ar fi in prezent de peste 230 mil. euro. Pe Bursa, Unirea Shopping Center este evaluata la circa 53 mil. euro, insa actiunile sunt extrem de putin tranzactionate, scrie Ziarul financiar.

Un laureat Nobel in economie il contrazice pe Isarescu: Criza va fi de lunga durata.

Cand va iesi Romania din criza? In partea a doua a anului, cum estimeaza autoritatile, sau posibil peste cativa ani, asa cum cred unii experti straini. O dilema care, pornind de la declaratiile si informatiile transmise joi de agentiile internationale de presa, pare tot mai greu de descifrat, scrie DailyBusiness.ro

35.000 de investitori FNI, morti. Nu mai conteaza ca s-a amanat pronuntarea Curtii de Casatie si Justitie in cazul FNI, pentru ziua de 4 iunie. Este a treia amanare in dosarul celor zece ani de inchisoare la care a fost condamnata Ioana Maria Vlas, anul trecut. Definitivarea sentintei este asteptata de 130.000 de investitori pagubiti de FNI, intrucat este conditia care trebuie indeplinita pentru ca despagubirea lor sa poata incepe. Dar oamenii au asteptat, deja, noua ani. Ce mai conteaza cincisprezece zile? Circa 300 de mii de investitori (nimeni nu stie cu exactitate cati) au fost pagubiti in inselaciunea de la FNI. Intre timp, o parte din pagubiti s-au grupat in asociatii, iar 130.000 dintre ei au dobandit dreptul la despagubiri. Dar numerosi pagubiti din anul 2000 nu mai sunt in viata, in 2009, noteaza Bursa.

Investitorii au retras patru miliarde de euro de pe piata imobiliara in 2009. De la inceputul anului, fondurile de investitii si companiile imobiliare au retras de pe piata romaneasca aproximativ patru miliarde de euro, suma alocata dezvoltarii de proiecte, care ulterior au fost inghetate din cauza crizei, estimeaza reprezentantii Cushman&Wakefield. „Retragerea de capital s-a facut mai ales de catre fondurile si companiile care aveau o acoperire europeana, daca nu internationala. Sumele retrase au fost mai ales cele destinate proiectelor majore programate si care, de fapt, au fost acum inghetate, respectiv cladiri de birouri, centre comerciale si proiecte rezidentiale“, a declarat Dan Ionascu, director in cadrul companiei, scrie Gandul.

Ce tip de training ii ajuta pe antreprenori? Atunci cand incep o afacere, putini antreprenori se gandesc la educatia de specialiate. Insa participarea la cursuri de pregatire profesionala poate aduce avantaje precum largirea perspectivelor de business, cunoasterea de noi parteneri de afaceri si deprinderea unor competente de lidership sau organizare, scrie Startups.ro

Tehnologia 3D se instaleaza la bordul automobilelor. Incet, dar sigur, tehnologia tridimensionala isi face loc in domeniul auto. Nu peste mult timp, actualele indicatoare analogice vor face loc celor cu afisaj 3D. Compania Nvidia, in colaborare cu Iconmobile, s-a aventurat pe acest taram, prin conceperea unui display 3D, al carui rol este de interfata de comunicare pentru parametrii automobilului si sistemul de navigatie. Un astfel de instrument revolutioneaza ambianta de la bordul automobilului si imbunatateste considerabil capacitatea de afisare a unui ecran LCD, scrie 24auto.ro

Cele mai faimoase telefoane Motorola. Motorola, indiferent ce se va intampla de acum inainte (caci perioada dificila prin care trece de aproape doi ani pare sa nu se mai sfarseasca), va ramane in istorie drept compania care a lansat primul telefon mobil comercial si care a adus destule inovatii pe o piata ce incetul cu incetul a inceput sa fie dominata de numeroase produse mediocre, promovate de catre specialistii in marketing cu o insistenta tangenta la paroxism, scrie go4it.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro