Business report: Aberatii fiscale: statul cere CAS pentru minutele vorbite la telefon; Bancile asteapta pierderi uriase din creditele neperformante; Lia Tase, mana dreapta a lui Isarescu, s-a pensionat; Piata rezidentiala, echilibru din scaderile de pret
Bancile asteapta pierderi uriase din creditele neperformante. Creditele luate de populatie, care au inceput sa inregistreze intarzieri la plata ratelor, le-ar putea aduce bancilor pierderi medii de 35% din valoarea lor daca vor deveni neperformante. Bancile anticipeaza cele mai mari pierderi, de aproximativ 60% din valoarea imprumuturilor, in cazul imprumuturilor de consum si al cardurilor de credit. La polul opus se afla creditele garantate, unde institutiile bancare anticipeaza o pierdere medie de doar 20%. Aceste procentaje au fost indicate de primele zece banci de pe piata, in cadrul ultimului sondaj realizat de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Bancile autohtone raporteaza pentru prima data valoarea medie a pierderilor pe care le asteapta in cazul creditelor neperformante, iar metodologiile pentru calcularea acestora sunt in curs de dezvoltare, scrie Capital.ro.
Lia Tase, mana dreapta a lui Isarescu, s-a pensionat. Lia Tase, mana dreapta a guvernatorului Mugur Isarescu la conducerea Directiei operatiuni de piata din Banca Nationala, care avea in administrare zeci de miliarde de euro, s-a retras din functia de director, pensionandu-se. Ea a condus mai bine de 10 ani directia care reprezinta centrul de comanda operational din BNR, avand in coordonare administrarea rezervelor internationale care se apropie acum de 35 mld. euro, operatiunile zilnice pe piata valutara si pe cea monetara si operatiunile cu Trezoreria statului. Din acest centru pornesc reglajele de lichiditate pe piata interbancara sau interventiile directe/indirecte de moderare a evolutiei cursului leu/euro si tot de acolo Isarescu a coordonat personal reactiile BNR la atacurile lansate impotriva leului in toamna lui 2008. Din octombrie 2009, cand Isarescu a primit un nou mandat de guvernator, Directia operatiuni de piata condusa de Lia Tase a intrat in subordinea sa directa, dupa ce anterior functionase sub coordonarea fostului viceguvernator Eugen Dijmarescu, scrie Ziarul Financiar.
Aberatii fiscale: statul cere CAS pentru minutele vorbite la telefon. Avantajele pe care le primesc persoanele care au venituri din activitati dependente (angajati cu carte de munca, de exemplu) vor fi incluse si ele in baza de calcul a CAS, potrivit proiectului de act normativ emis de fostii ministri ai Finantelor si Muncii, Vladescu si Seitan. Problema apare cand se face delimitarea lor, care va da batai de cap angajatorilor: de exemplu, angajatorul va trebui sa plateasca CAS pentru minutele vorbite de angajat la telefon in interes personal. Actul se afla inca in dezbatere publica. Iata cateva exemple de astfel de avantaje, care vor intra in baza de calcul a CAS: – utilizarea oricarui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, in scop personal, cu exceptia deplasarii pe distanta dus-intors de la domiciliu la locul de munca, scrie Money.ro.
Drumul de la constructii la cosmetice bio. Juan Morales si Delia Lucaci au renuntat anul trecut la activitatile din constructii in care erau implicati si au inceput o noua afacere, cu produse cosmetice naturale aduse din Spania. „Suntem amandoi noi in domeniul cosmeticelor naturale si invatam pe masura ce se dezvolta afacerea, dar ne ajuta si ceea ce stim din celelalte activitati”, spune pentru startups.ro Juan Morales, administratorul firmei Eastern Orizont, importatorul direct al produselor Naay Botanicals. Juan Morales a venit prima data in Romania in anul 2003, pentru a-si petrece aici vacanta, insa a descoperit oportunitati de afaceri pe care le-ar putea dezvolta. Din 2005 a inceput sa analizeze ce fel de produse ar putea exporta din Romania in Spania. Anul urmator a inceput sa exporte parchet in Spania si a important de acolo marmura si granit. Apoi, a facut si consultanta pentru spaniolii care voiau sa faca afaceri in Romania, organizandu-le firmele incepand cu aspectele legale si pana la resurse umane, potrivit Startups.ro.
Potrivit La Repubblica, 1.000 de ciobani din regiunile Sardinia, Lazio, Toscana, Sicilia si Umbria s-au adunat azi in fata Ministerului Agriculturii de la Roma, denuntand „industria paralela” a branzeturilor intretinuta de autoritati, care „omoara producatorii italieni”. Astfel, statul italian ar produce, prin intermediul companiei publice pentru comertul international Simest, in parteneriat cu compania Lactitalia, cu sediul in Romania, branza de oaie revanduta in Europa si SUA sub denumiri italiene precum Dolce Vita, Toscanella si Pecorino, scrie evz.ro.
Piata rezidentiala, echilibru din scaderile de pret. Finalul primului semestru din 2010 arata o evolutie de tip W pe piata rezidentiala, sustin analistii consultantului imobiliar Colliers International. Pana la sfarsitul lunii iunie 2008, piata a resimtit impactul crizei financiare; in al doilea semestru din 2009 si-a revenit usor din soc printr-o scurta perioada de crestere, pentru ca ulterior sa inregistreze o noua scadere la sfarsitul primului semestru din 2010, provocata de criza economica resimtita la nivel local. In primul semestru din 2010 s-a lansat si primul proiect cu mai mult de 200 de unitati, de la inceputul crizei imobiliare. La sfarsitul lunii iunie 2010, pe piata se acumulase o oferta estimata de Colliers la aproximativ 8.000 de unitati nevandute, dintre care 5.400 de apartamente erau disponibile direct de la dezvoltatori, restul fiind in posesia diversilor investitori, scrie Business Cover.
Noul BMW Seria 6 Cabrio, surprins pe autostrada in Germania. BMW se pregateste sa lanseze, in scurt timp, noua generatie a modelului BMW Seria 6 Cabrio (decapotabil). Pana atunci, BMW a scos masina la plimbare pe autostrazile din Germania, asa cum poti vedea in fotografiile spion realizate de 0-100.ro. Din imagini reiese ca noul Seria 6 Cabrio beneficiaza de un mix de design preluat de la noul BMW Seria 5 si conceptul Gran Coupe, scrie StiriAuto.ro.
Veniturile „pe langa lege” ale bugetarilor vor fi eliminate. Stimulentele acordate angajatilor unor ministere trebuie sa dispara si sa fie inlocuite cu un sistem echitabil pentru toti functionarii publici, a declarat noul ministru al Finantelor, Gheorghe Ialomitianu. Presedintele Traian Basescu a cerut, vineri, ministrilor Finantelor si Muncii sa nu repete eroarea facuta de predecesorii lor in august, cand au acordat stimulente propriilor angajati, caracterizand acest gest drept „o sfidare” a opiniei publice. „A fost o discutie la Guvern dupa depunerea juramantului si impreuna cu ministrul Muncii analizam aplicarea unui sistem echitabil pentru toti functionarii publici. Adica, de exemplu, un consilier din Ministerul Finantelor trebuie sa aiba acelasi salariu ca si un consilier din orice alt minister…”, a afirmat Ialomitianu, intrebat, la Interviurile Gandul, daca va taia stimulentele si sporurile date angajatilor ministerului de predecesorul sau, Sebastian Vladescu, scrie Capital.ro.
Americanii de la Franklin Templeton au primit mandatul de administrator al celei mai mari afaceri din Romania. Actionarii Fondului Proprietatea au scris ieri istorie, ziua de 6 septembrie urmand sa ramana data la care Fondul Proprietatea, cea mai valoroasa companie din economie, a trecut din administrarea locala pe mainile unui manager de renume international-Franklin Templeton. De greutatea momentului sunt legate si dividendele de 1,1 mld. lei – printre cele mai mari recompense platite de o companie romaneasca. Convocati sa aprobe numirea companiei britanice Franklin Templeton ca administrator unic al Fondului Proprietatea, peste 200 de actionari, reprezentand peste 70% din drepturile de vot, au participat ieri la Adunarea Generala. Prezenta a fost un record comparativ cu alte adunari similare organizate de fond, iar cei veniti aveau sentimentul ca inevitabilul este pe cale sa se produca, scrie Ziarul Financiar.