Business Report: Apartamentele se ieftinesc in euro, dar deprecierea le scumpeste in lei; Lumea lui Fat Boy Slim; Unde se duc romanii care fug de banci si de camatari, iar Bugatti Bleu Centenaire: 1,35 milioane de euro, fara taxe
Apartamentele se ieftinesc in euro, dar deprecierea le scumpeste in lei. Vanzarile de apartamente noi s-au diminuat cu 50% in 2008, fața de 2007, fiind tranzacționate 3.600 de apartamente in proiecte rezidențiale ce includ mai mult de 200 de unitați locative. Desi preturile in euro ale locuintelor au scazut, cursul de schimb si inflatia au provocat, de fapt, scumpiri in lei. Expertii se asteapta ca blocajul sa continue cu scaderi de preturi de pana la 40%, scrie Capital.
Echipele de vanzari in-house si inchirierile incearca sa deblocheze piata imobiliara. De cealalta parte a statisticilor seci si a declaratiilor sforaitoare, caderea si mult asteptata revenire a pietei imobiliare se vad cu totul altfel prin ochii celor care vand case, zi de zi. Sau cel putin incearca sa o faca, reinventandu-se de la fundatie. Daca Money Express ar fi fost un client interesat sa cumpere o locuinta, probabil ar fi reusit cateva achizitii avantajoase saptamanile trecute: fara exceptie, toti cei intervievati pentru acest articol au incercat sa ne vanda o locuinta. Un gest normal in conditiile in care cifrele oficiale arata ca, in 2008, vanzarile de locuinte noi au scazut la jumatate fata de 2007.
Lumea lui Fat Boy Slim. Cel mai bogat om din Mexic si cel ce l-a depasit pe Bill Gates in topul miliardarilor lumii, Carlos Slim Helu, are o relatie complexa cu mass-media. De curand a devenit actionar si finantator al The New York Times, ceea ce ii poate nelinisti pe cei ce-si aduc aminte de acuzatiile ca magnatul a amenintat ca-si va retrage publicitatea in ziarele mexicane care l-au criticat, scrie Business Magazin.
Profit din desene animate. La nici 24 de ani, Bogdan Hossu vrea sa dea lovitura prin lansarea pe piata a unui serial de desen animat inovator, care va avea o componenta educationala. Daca totul merge bine, antreprenorul se asteapta ca in patru ani sa ajunga la o cifra de afaceri de 5 milioane de euro, dupa difuzarea pe posturile de televiziune a celor 4 sezoane programate, scrie Startups.ro.
Oamenii ce vor conduce o afacere de minim 3 mld. €. Energonuclear SA, compania care va administra cea mai mare investitie a statului in energie – proiectul de constructie a reactoarelor nucleare 3 si 4 de la Cernavoda, estimat in total la aproximativ 4 mld. euro –, este pe ultima suta de metri pentru infiintare, iar in culise se fac jocuri pentru obtinerea controlului asupra acesteia, scrie Business Standard.
Seful Allianz: Piata se duce in jos, nu mai vorbim de cresteri. Afacerile asiguratorilor au crescut constant in ultimii ani cu 20-30%, piata locala avand cea mai rapida dezvoltare din regiune. Piata asigurarilor va scadea anul acesta, dupa ce in trecut a inregistrat cresteri de doua cifre de la un an la altul, spune Cristian Constantinescu, directorul general al Allianz-Tiriac, cea mai mare companie de pe aceasta piata, scrie Ziarul Financiar.
Directorul ProCredit: Lumea asteapta de la banci scaderea dobanzilor, dar ele vor ramane sus inca multi ani. Ar fi exagerat sa te astepti la profit in contextul actualei crize economice, a declarat Gian Marco Felice, directorul general al bancii ProCredit Romania. El spune ca obiectivul principal in 2009 este mentinerea soliditatii portofoliului, scrie DailyBusiness.ro.
Pretul gazelor nu se modifica. Oficialii ANRE (reglementatorul pietei de energie) sustin ca au, inca, in curs de derulare, analiza modului in care se calculeaza factura pentru gaze naturale in Kwh. Ei afirma ca aceasta analiza va fi incheiata in cel mai scurt timp si ca, momentan, nu se pot pronunta asupra unor posibile nereguli in modul de calculare. Conducerea ANRE spune ca pretul gazelor naturale la consumatori nu va fi modificat la data de 1 aprilie, avand in vedere ca analiza nu a fost finalizata, scrie Bursa.
Bugatti Bleu Centenaire: 1,35 milioane de euro, fara taxe. Dezamagire printre amatorii de modele supersport exclusiviste! Blue Centenaire are aceleasi performante ca un Veyron „obisnuit”, cu viteza de top de 407 km/ora. Motorul este acelasi W16 de 8,0 litri, cu 1.001 CP si 1.250 Nm. Pretul este, insa, mai mare: 1,35 milioane de euro, fara taxe, scrie 24auto.ro.
BMW a renuntat la colaborarea cu Fiat pentru noile Mini si dezvaluie noi idei legate de „masina viitorului”. BMW a renuntat la colaborarea cu grupul Fiat pentru viitoarea generatie a Mini si a dezvaluit presei idei noi despre masina viitorului, care nu va fi electrica, ci echipata cu motoare clasice cu combustie interna, foarte performante , care vor fi ajutate de propulsoare electrice, scrie StiriAuto.ro.
Dubla depunctare a clientilor creste avansul impus la creditele ipotecare. Clientii care vor locuinte pe credit sunt trecuti de bancheri printr-o sita tot mai deasa. Regulile mai dure, aplicate atat la evaluarea imobilului, cat si la incadrarea in clase de risc, ridica avansul mediu necesar la peste 50%. Dubla depunctare afecteaza in prezent orice client care incearca sa acceseze un credit ipotecar, scrie Capital.
Jumatate din banci ar putea trece pe pierdere in 2009. Jumatate din cele 43 de banci care activeaza in Romania ar putea incheia anul acesta pe pierdere, din cauza dublarii provizioanelor, a costurilor ridicate pe care le platesc pentru depozitele atrase si pe piata interbancara, cred expertii din piata financiara. In plus, fiecare banca ar pierde 10% la fiecare tranzactie de executare silita, in cazul in care s-ar desfiinta cele 500 de locuri de munca ale executorilor bancari, cum se propune in noul cod de procedura civila aflat in Parlament, scrie Business Standard.
Managerii vor plati cu pana la 1.500 euro mai mult pentru un MBA. Sapte din cele 13 scoli de afaceri care activeaza pe piata locala au majorat pretul programelor de MBA sau Executive MBA cu marje cuprinse intre 500 si 1.500 de euro, dupa ce anul trecut au crescut tarifele cu pana la 20%. Una din cele mai mari majorari de pret vine de la Bucharest School of Management, care ofera pe piata locala MBA-ul Romano-Canadian, scrie Ziarul Financiar.
Integritatea, mai presus de interesul propriu. Integritatea este genul de virtute care inglobeaza o serie de trasaturi morale ale unei persoane, precum onestitatea, cinstea si probitatea. Desi nu se vorbeste despre ea aproape niciodata, e de presupus ca se situeaza la baza actiunilor oricarui lider pe care il urmam. In ce situatii se probeaza integritatea cuiva si daca este mai important sa fii un lider aducator de rezultate mai degraba decat un lider cu un caracter integru, acesta este subiectul dezbaterii din revista Cariere.
Unde se duc romanii care fug de banci si de camatari. Nu v-ati „permis“ un credit la dobanda pietei pentru ca banca v-a cerut acte peste acte, dupa care v-a declarat neeligibil? Nu ramane decat sa va adresati unei institutii financiar-nebancare, care da cu imprumut sume mult mai mici la costuri mai mari, insa nu va va cere prea multe documente, in afara de actul de identitate si de o adeverinta de salariu si nici garantii sau giranti. In plus, creditorul va aduce banii acasa, dupa o zi sau maximum doua de la solicitare, serviciu care justifica si costurile ridicate, explica reprezentantii institutiilor financiar-nebancare, scrie Gandul.
Vlad Ardeleanu si povestea unui faliment generat de criza. Vlad Ardeleanu, unul dintre fondatorii IpoteciDirect, marturiseste ca – desi a fost avertizat – a acceptat foarte tarziu ca businessul pe care-l fondase e victima sigura a unui darwinism financiar pentru care nimeni nu era pregatit, scrie Money Express. Ce urmeaza dupa falimentul IpoteciDirect? Raspunsul e previzibil: ”O sa imi iau o perioada de ragaz”.
Seagate aduce primul HDD pe interfata SATA 3, cotat la 6 Gbps. Harddisk-ul, cea mai lenta componenta a PC-ului, primeste saptamana aceasta un update important la capitolul viteza. Seagate, unul dintre producatorii majori de medii de stocare cu platane, va demonstra saptamana aceasta functionarea primului HDD pe interfata SATA 3. Viteza nominala de transfer a acestui standard este de 6 Gbps, de doua ori mai mare decat in cazul lui SATA II, scrie go4it.ro.
Firefox schimba comportamentul noilor tab-uri. Aza Raskin, care se ocupa de interfata Mozilla a postat cateva screenshot-uri ale unei noi modalitati de a umple ecranul unui tab nou cu ceva util, dar care sa nu solicite foarte mult computerul. Pe coloana dreapta se afla „bara de acces rapid”, o serie de imagini in thumbnail ale celor mai utilizate pagini, selectate pe baza frecventei cu care utilizatorul le-a vizitat, in ultima perioada, scrie Chip.ro.