Business Report: Arabii vor sa cumpere doua milioane de hectare de teren agricol in Romania; Creditele ar putea fi rambursate la cursul din momentul contractarii; Mostenirea macabra a crizei: Ce se intampla cu orasele fantoma din Spania
Mihai Fercala: „Romgaz trebuia listat doar la BVB, cu o cota cel putin dubla”. Transilvania, dupa ce Dan Simionescu, care fusese sustinut de SIF3, a fost revocat din functia de presedinte al Bursei sibiene, la ultimele alegeri. „Schimbarile de la Sibex erau previzibile; cei ce au pierdut sunt SIF-urile pentru lipsa de coordonare si strategii legate de aceasta institutie”, ne-a declarat Mihai Fercala, in cadrul unui interviu. Domnia sa considera ca Bursa din Sibiu trebuie sa fuzioneze cu cea din Bucuresti. „Cred ca SIF-urile trebuie sa se concentreze pe acest subiect, este in interesul lor”, ne-a spus Mihai Fercala. SIF Transilvania (SIF3) a inregistrat, in primele noua luni, cel mai mare profit dintre SIF-uri, de 213,6 milioane lei (48,4 milioane euro), respectiv cu 9% peste castigul din perioada similara a anului trecut, de 195,8 milioane lei, scrieBursa.ro.
Mostenirea macabra a crizei: Ce se intampla cu orasele fantoma din Spania. Spania inca mai are circa 750.000 de locuinte noi care stau goale. Acum, ca balonul imobiliar s-a spart, intrebarea este ce se va intampla cu surplusul de case? La marginea orasului Zaragoza, amplasat pe campiile semi-aride la peste 300 km nord de Madrid, hectare intregi de „mori de vant” generatoare de electricitate inconjoara micul orasel La Muela. S-ar putea crede ca, in tara lui Don Quijote, acesti giganti sunt un avertisment prozaic fata de pericolele luptei cu morile de vant. Cine strabate insa strazile din La Muela realizeaza imediat ca avertismentul nu a fost luat in serios. La nici doua blocuri departare de centrul oraselului, casele istorice din piatra lasa locul complexelor rezidentiale care au fost finalizate si ramase nelocuite. Mai departe, garduri stranii inconjoara case si apartamente fara ferestre, iar la maginea urbei un schelet de beton pe jumatate terminat scoate in relief scari care nu duc nicaieri, anuntaCapital.ro.
Arabii vor sa cumpere doua milioane hectare de teren agricol in Romania. O ambasada dintr-o tara mica din Orientul Mijlociu a vrut sa cumpere in tara noastra doua milioane de hectare de teren. Romania are obligatia din 2014 sa liberalizeze piata funciara, ceea ce inseamna ca cetatenii altor state pot cumpara terenuri in Romania in aceleasi conditii ca si locuitorii tarii. „Exista cerere foarte mare pe piata terenurilor agricole din Romania, foarte multi investitori au venit la mine sa ii ajut sa gaseasca terenurile comasate pe care sa le cumpere. O ambasada dintr-o tara mica din Orientul Mijlociu a cautat la noi in tara sa cumpere 2 milioane de hectare de teren agricol. Mi-au cerut mie ajutorul sa le gasesc doua milioane de hectare de teren agricol. Nu pot sa spun ce tara este, insa asta dovedeste cat de cautat este terenul nostru”, a declarat, pentru Business24, Laurentiu Baciu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania, informeazaEconomica.net.
Crestere brusca a somajului in luna octombrie. Structura si ponderea persoanelor fara slujba. Rata somajului a inregistrat in luna octombrie cea mai mare crestere din ultimii doi ani, de la 4,73% in luna septembrie la 5,40% in octombrie. Nivelul acestui indicator-cheie a revenit astfel, dupa doar doua luni, peste cel consemnat in aceeasi perioada din anul 2012. Este un semnal de alarma important, mai ales ca ponderea somerilor ce nu beneficiaza de indemnizatie din partea statului s-a apropiat din nou de pragul de 65%. In judetele Mehedinti si Teleorman, rata somajului a depasit deja 10% iar in Galati si Dolj a trecut de 9%; foarte aproape de acest prag situandu-se Buzau si Vaslui ( amble cu 8,74%). La polul opus s-a situat judetul Ilfov, unde rata somajului s-a situat la doar 1,77%, ceea ce arata o imprastiere foarte mare a rezultatelor si o moblitate relativ redusa a fortei de munca, scrieCursdeguvernare.ro.
2014 vine cu buget de supravietuire. Guvernantii au declarat ca bugetul pe 2014 este unul al cetateanului. Numai ca, pentru o familie cu venituri medii si doi copii, calculele risca sa dea cu minus anul viitor, dupa ce s-a schimbat modul de calcul al accizelor, au fost introduse tot felul de taxe, cum ar fi cea pentru stalpii de electricitate, iar primarii vor primi unda verde sa majoreze taxele si impozitele locale cu mai mult de 20% fata de nivelul stabilit pentru 2013.EVZva prezinta toate modificarile fiscale ce se vor aplica din 2014 si vor fura din bugetul unei familii cu venituri medii minim 128 de lei lunar. In prezent, o familie formata din doi parinti cu salarii medii si doi copii minori are venituri totale lunare medii de 4.018 lei, suma in care intra castigul salarial mediu net calculat de INS pentru octombrie 2013 de 1.609 lei si alocatia lunara pentru copii, de 40 de lei. Dupa ce cumpara alimente, haine si achita facturile la utilitati, familiei ii mai raman 892 de lei pentru medicamente, detergenti, carti si caiete sau abonamente la servicii de telefonie mobila si internet.
Gigantii bancari mondiali, acuzati ca au manipulat cursurile de schimb ale mai multor valute, printre care euro si dolar. Cateva dintre cele mai mari grupuri bancare din lume sunt banuite ca au manipulat piata schimburilor valutare, influentand cursuri de schimb si inselandu-si clientii pentru a obtine castiguri. Poate fi controlata o piata financiara care insumeaza tranzactii zilnice a caror valoare totala ajunge la echivalentul a 5.000 de miliarde de dolari? Autoritatile de supraveghere din Marea Britanie au suficiente motive sa creada ca da. Un grup de traderi care lucreaza pentru unele dintre cele mai mari banci din lume ar fi infiintat un chat electronic in care schimbau informatii privind comenzile pe care le au din partea investitorilor pentru care lucrau, folosind aceste date pentru a obtine profituri insemnate, informeazaAdevarul.
Creditele ar putea fi rambursate la cursul din momentul contractarii. Persoanele imprumutate in valuta ar putea rambursa anticipat creditele la cursul valutar valabil in momentul in care au contractat banii, potrivit unei initiative legislative promovata de un grup de 19 parlamentari din toate partidele. Potrivit expunerii de motive, noile reglementari ar urma sa modifice Ordonanta 50/2010 privind contractele pentru consumatori, „in sensul introducerii unei optiuni pentru consumatorul care are de achitat un credit in moneda straina de a solicita creditorului recalcularea sumei de rambursat in moneda nationala la cursul de schimb valabil la momentul incheierii contractului”. Documentul sustine ca, in situatia economica actuala, o posibilitate insuficient exploatata de bancile din tara noastra o constituie suportarea pierderilor in egala masura cu debitorul in privinta riscului de schimb valutar, scrieBursa.ro.
Radiografia fondurilor din sanatate: cat s-a cheltuit pana acum si cat se va cheltui in 2014. Bugetul stabilit de Guvern pentru CNAS in anul 2014 si trimis spre dezbatere si adoptare Parlamentului Romaniei este 22,5 miliarde lei. Aproape in toate cazurile, bugetele au crescut. De ce aceasta crestere nu se reflecta in satisfactia romanilor cu privire la un sistem sanitar finantat din propriile contributii? Pentru plata medicamentelor, materialelor sanitare si dispozitivelor medicale s-au cheltuit: 7,6 miliarde de lei in 2012; 10,7 miliarde lei in 2013 (suma include si fondurile necesare aducerii la zi a platilor in sistemul impus de Directiva europeana pentru combaterea platilor intarziate, de aproximativ 3,2 miliarde lei); 9 miliarde de lei in 2014. Integral inCapital.ro.