Business report: Balanta energetica a Romaniei: Consumul de electricitate creste mai mult decat productia, importurile sunt tot mai mari; Marea problema a bugetului: Cum am mancat in 2017 banii de fonduri europene
Balanta energetica a Romaniei: Consumul de electricitate creste mai mult decat productia, importurile sunt tot mai mari. Consumul national de energie electrica al Romaniei a fost, in primele noua luni ale acestui an, de 42,1 TWh, in crestere cu 3,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand au fost inregistrati 40,8TWh, potrivit datelor Transelectrica. Romania produce in continuare mai mult decat consuma, dar, din aceleasi date se observa ca, in conditiile in care acest consum creste, productia ramane relativ constanta. Astfel, in primele noua luni ale anului in curs, productia a fost de 44,3 TWh, cantitate aproape egala cu cea aferenta aceleiasi perioade a anului 2016 – 44 TWh, relateazaEconomica.
Marea problema a bugetului: Cum am mancat in 2017 banii de fonduri europene. Potrivit datelor publicate de Ministerul Finantelor, Romania a primit in primele trei trimestre din 2017 de la bugetul UE doar 3,05 miliarde euro, din care 3,04 miliarde euro aferente cadrului financiar 2014-2020, celelalte 9,67 milioane euro fiind resturi ramase de plata din cadrul financiar 2007 -2013. Suma este cu mult mai mica fata de cea incasata anul trecut, respectiv 41% daca se face raportarea la cele 7,36 miliarde euro consemnate pe 2016. Evident, este imposibil ca sa mai recuperam diferenta de 59% in ultimul sfert al anului, ceea ce va priva bugetul public de circa trei miliarde de euro din banii europeni ( daca se face o extrapolare a sumelor intrate pana acum). Este, de departe, principala problema a executiei bugetare pe 2017, in care deficitul programat este de 2,96% din PIB sau 5,38 miliarde euro la valoarea estimata in prezent pentru PIB, scrieCurs de Guvernare.
Patru din zece companii asteapta un raspuns de la sediul central privind majorarea salariilor brute in 2018. La o saptamana de la adoptarea noilor modificari fiscale, aproape patru din zece companii (37%) asteapta un raspuns de la sediul central pentru a vedea ce decizie legata de salarii vor lua incepand cu 2018, releva un studiul realizat de Adecco, cel mai mare jucator de pe piata resurselor umane. Aproape jumatate dintre partenerii Adecco au in plan sa mentina salariile nete ale angajatilor la acelasi nivel, indiferent daca vor avea sau nu costuri suplimentare, iar jumatate dintre respondenti considera ca noile modificari fiscale vor avea un negativ asupra companiei in care isi desfasoara activitatea. Potrivit studiului, doar 4% dintre companii vor acoperi partial cresterea nivelului brut al salariatilor, in timp ce 2% dintre respondenti au spus ca angajatii lor vor avea salarii nete mai mici din 2018, deoarece nu pot sustine o astfel de majorare, arataNewMoney.
Bucuresti – orasul cu cel mai aglomerat trafic din Europa, potrivit fabricantului de GPS Tom Tom. Timpul pe care il petrec soferii blocati in trafic in Bucuresti este de noua zile pe an, acesta fiind cel mai aglomerat oras din Europa. Potrivit unui studiu realizat de fabricantul de dispozitive de navigatie GPS Tom Tom, capitala Romaniei se afla pe primul loc al celor mai aglomerate orase din Europa si pe locul cinci la nivel mondial, din cauza infrastucturii deficitare si a numarului urias de masini. Clasificarea realizata cu ajutorul datelor culese de dispozitivele GPS arata ca in orele de varf este nevoie de 50 de minute in plus pentru a parcurge aceeasi distanta in conditiile unui trafic fluid. „Orasul este lipsit de o retea de drumuri de centura care sa evite ambuteiajele, fapt ce obliga tranzitarea vehiculelor prin capitala”, a declarat pentru EFE, Catiusa Ivanov, jurnalist specializat pe teme municipale, transmite Agerpres. Lipsa parcarilor face ca benzile principalelor artere sa fie ocupate de masinile stationate, ingreunand si mai mult traficul, noteazaCapital.
Cel mai nou tramvai romanesc este testat pe liniile din Timisoara. Cum arata si ce poate sa faca. Astra Vagoane Calatori a scos pe piata un nou tramvai pe care il testeaza pe liniile din Timisoara, in baza unui contract de comodat cu Regia Autonoma de Transport din oras, a spus pentruEconomicaGheorghe Sarbu, directorul general al companiei producatoare. Asociatia Metrou Usor a postat recent imagini cu noul mijloc de transport in comun. Tramvaiul denumit Autentic este conceput si fabricat de Astra Vagoane Calatori iar componentele provin in mare parte de la firme din Romania, spune reprezentatul companiei. Pe langa faptul ca este modular si cu podea joasa, noul tramvai poate fi unidirectional sau bidirectional, cu usi care sa se deschida pe ambele parti.
Tesla Roadster – noul vis al lui Elon Musk. Tesla Roadster este noul vis al lui Elon Musk. Spunem din start ca este vorba despre un vis pentru ca la acest moment compania Tesla are probleme mari de productie si termene de livrare depasite. Elon Musk promite ca pentru cei 200.000 de dolari ceruti pentru noul model Tesla Roadster va oferi perfomante cu adevarat remarcabile. Tesla Roadster va avea o autonomie de 1000 km si poate accelera de la 0 la 100 km/h in 1,9 secunde. Tesla Roadster va fi oferita cu trei motoare electrice, unul amplasat frontal si doua in spate. Masina va avea tractiune integrala si un acumulator cu o capacitate de 250 kw. Desi nu au fost oferite detalii despre puterea combinata ale celor 3 motoare Musk sustine ca Tesla Roadster va avea o viteza maxima care trece de 400 km/h si o autonomie de 1000 km, anuntaAuto-Bild.
In UE sau in afara ei? Economia ne da raspunsul. Comparand performantele statelor din jumatatea de est a continentului care au aderat la Uniune cu ale celor care au ramas la usa rezultatul este clar: primele au crescut mai repede si mai solid. In ultimii ani, se aud in Romania si in regiune tot mai multe voci eurosceptice. Politicieni, analisti, jurnalisti, oameni de afaceri sau simpli alegatori pun sub semnul intrebarii avantajele aderarii la UE. In Romania, cel mai usor argument pentru a demonta astfel de teorii il reprezinta cele peste 26 de miliarde de euro, respectiv cat reprezinta valoarea neta a sumelor primite de la Bruxelles dupa ce s-au scazut contributiile anuale ale tarii noastre la bugetul Uniunii. Insa o privire ceva mai atenta prin statistici ne arata un lucru imposibil de negat: in ultimul sfert de secol, statele din jumatatea de est a continentului care au aderat la UE au avut rezultate economice semnificativ mai bune fata de vecinii lor care au ramas in afara clubului celor 28, conformCapital.