Sari direct la conținut

Business report: Bilanţul autostrăzilor înainte de venirea iernii: Strabag, Pizzarotti şi Aktor raportează cele mai mari progrese pe şantiere; Subvenționarea bogaților. Bucureștenii achită unul dintre cele mai mici prețuri la gigacalorie; Cine sunt beneficiarii de pensii speciale şi cu cât au crescut sumele primite

HotNews.ro
Business, Foto: Colaj foto
Business, Foto: Colaj foto

Subvenționarea bogaților. Bucureștenii achită unul dintre cele mai mici prețuri la gigacalorie din țară, fiind darnic subvenționați pentru încălzirea în sistem centralizat. Guvernul a amânat recent cu 2 ani, până la 1 aprilie 2021, intrarea în vigoare a Legii privind venitul minim de incluziune, care ar fi trebuit să fie aplicată de la 1 aprilie 2019 și prin care, printre altele, este modificat radical sistemul de acordare a subvențiilor pentru încălzirea locuințelor. În pofida nivelului veniturilor mult mai ridicat decât cel din provincie, locuitorii Capitalei și cei din Otopeni se află printre cei mai subvenționați în ceea ce privește facturarea energiei termice în sistem centralizat. Aproximativ 60% din prețul gigacaloriei din București și 77% din cel al gigacaloriei din Otopeni sunt subvenționate de la bugetele locale, potrivit Profit.ro.

Cine creează şi desființează locurile de muncă din economie. ”Distrugerea creativă” și distrugerea. Companiile noi şi tinere au o contribuţie disproporţionat de mare atât la creearea cât şi la distrugerea locurilor de muncă. Deşi angajează doar 12% din salariaţii de la nivel naţional, acestea “produc” 50% din locurile de muncă noi generate de intrarea pe piaţă a unor companii, precum şi 23% din locurile de muncă rezultate din extinderea companiilor. Problema apare după primii ani de activitate, când dinamica acestor companii lucrează împotriva economiei, respectiv când acestea au cea mai înseamnată contribuţie la distrugerea de locuri de muncă, potrivit cursdeguvernare.ro.

Bilanţul autostrăzilor înainte de venirea iernii: Strabag, Pizzarotti şi Aktor raportează cele mai mari progrese pe şantiere. Astfel, pe primul loc au avansat în noiembrie austriecii de la Strabag, care în topul anterior se aflau pe poziţia a treia. Constructorul austriac a raportat un progres de 10,16 puncte procentuale pe lotul 2 din Autostrada Târgu Mureş – Ogra şi a ajuns la un stadiu de 94,91% în noiembrie, conform datelor de pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Este posibil ca lucrările pe acest lot să fie gata chiar până la finele lunii noiembrie, potrivit Economica.net.

Cine sunt beneficiarii de pensii speciale şi cu cât au crescut sumele primite. Cei mai mulţi, respectiv 3.595, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 16.688 lei, din care 15.453 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat. În luna octombrie, pe lângă faptul că pensia medie încasată de foştii magistraţi a crescut cu 625 de lei, a crescut şi suma plătită de stat, cu 630 lei, scrie Adevărul.

Oraşul chiriilor: în Cluj-Napoca numărul locuinţelor vechi scoase pe piaţă spre închiriere e mai mare decât cel al apartamentelor de vânzare. Numărul apartamentelor și caselor vechi (considerate în această analiză ca fiind cele construite înainte de anul 2000) disponibile la vânzare pe piața locală a scăzut cu 50% în trei ani, mulți dintre proprietarii unor astfel de locuințe alegând, în schimb, să le dea în chirie. Există aproximativ 4.300 de locuințe la închiriere, aproape dublu față de numărul celor de vânzare, potrivit Actual de Cluj.

Instagram a expus parolele utilizatorilor săi în urma unei erori. O parte a utilizatorilor Instagram au fost înștiințați oficial că au avut parolele expuse și ar trebui să și le schimbe. Oficialii Instagram au anunțat că problema a fost descoperită intern de inginerii companiei și că nu ar fi afectați decât un număr redus din utilizatorii rețelei sociale. Problema are legătură cu funcția care permite utilizatorilor să descarce pe propriile calculatoare toate datele deținute Instagram despre ei, o facilitate lansată încă din luna aprilie a acestui an, potrivit Profit.ro.

Creşterea dobânzilor a adus câştiguri impresionante băncilor. În nouă luni profiturile sunt mai mari decât în tot anul 2017. Profitul net al sistemului bancar la sfârşitul lunii septembrie 2018 a fost de 5,74 miliarde de lei, în creştere cu 33,48% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majorarea se datorează în principal încasărilor mari din dobânzi şi comisioane, dobânzile la credite având o majorare mai alertă decât cele la depozite. Astfel, dobânzile medii la creditele de retail au crescut de la 6,45% la 8,02% din septembrie 2017 până în septembrie 2018, potrivit Economica.net.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro