Business Report: Bonus salarial pentru risc politic la Fondul Proprietatea: 327.000 de euro; Pretul unui film vizionat legal pe net porneste acum de la 5 lei; Topul celor mai scumpe cartiere din Bucuresti; Unde se mai fac angajari in 2010?
Bonus salarial pentru risc politic la Fondul Proprietatea: 327.000 de euro. Decizia politica de a o inlocui din functie i-a adus Danielei Lulache, fosta sefa a Fondului Proprietatea circa 330.000 de euro, potrivit declaratiei de avere depuse pe 23 decembrie, la incheierea mandatului. Veniturile lui Lulache s-au ridicat in 2009, la 1,86 milioane de lei – fiind compuse din salariu, bonus de performanta si indemnizatie pentru inlocuirea din functie, potrivit declaratiei de avere. Salariul lunar al presedintelui Fondului Proprietatea se ridica la 10.000 de euro, mult mai mare decat cel al unui secretar de stat, scrie Capital.ro.
Prima casa se modifica intr-o luna. Se dezgheata tranzactiile cu apartamente odata ce preturile ajung la jumatate fata de maxim? Pe site-urile de anunturi imobiliare au inceput sa se inmulteasca anunturile de „cumparare” a unor apartamente vechi care sa se incadreze ca pret in programul guvernamental „Prima casa”, dupa ce preturile au scazut cu aproape 50% in ultimii doi ani si dezvoltatorii fac presiuni asupra Guvernului pentru a directiona garantiile doar catre achizitia de locuinte noi, scrie Ziarul Financiar.
Cel mai mare salariu oferit pe site-urile de recrutare: 2.300 de euro. 2.300 de euro – acesta este cel mai mare salariu oferit pe site-urile de recrutare, oferit specialistilor in audit financiar. Salarii de 2.100 de euro pot castiga angajatii pe functia de Iphone Developer, in timp ce directorii zonali in asigurari, agentii de vanzari, country managerii si managerii in companiile de asigurari pot ajunge la venituri de 2.000 de euro, scrie wall-street.ro.
Pretul unui film vizionat legal pe net porneste acum de la 5 lei. Sperantele internautilor cinefili din Romania ca vor ajunge si ei sa beneficieze de servicii de vizionare a filmelor online ca „in Vest” par a avea din ce in ce mai multe sanse de a se materializa. Cel mai recent concurent intrat pe acest foarte nou segment online este MediaPro Interactive, care a lansat, la sfarsitul lunii decembrie, versiunea beta a site-ului Muvix.ro – un serviciu de vizionare a filmelor online contra cost, in deplina legalitate. Filmele sunt protejate prin tehnologia DRM (Digital Rights Management), tehnologie ce permite accesul la filmul numai persoanelor care detin licenta de vizionare, scrie Romania libera.
Gemballa MIG-U1 sau cum sa distrugi un Ferrari Enzo. Tunerul Gemballa este recunoscut pentru faptul ca se „joaca” destul de mult cu modelele produse de Porsche, insa cea mai noua creatie a sa – surpriza – are la baza un Ferrari Enzo. Punctul forte al acestui supercar preparat nu este puterea marita ci noul pachet aerodinamic. Spoilerul frontal creste forta de apasare cu 35 kg, in timp ce noul eleron din partea din spate creste forta de apasare cu 85 kg, iar la viteze mai mari de 120 km/h acesta coboara, scrie StiriAuto.ro.
Moody”s avertizeaza in legatura cu posibila „moarte lenta” a Greciei si Portugaliei. Grecia si Portugalia s-ar putea confrunta cu „o moarte lenta” din punct de vedere economic, avertizeaza agentia de rating Moody”s, in conditiile in care cele doua state aloca cea mai mare parte din venituri pentru plata datoriilor. Potrivit unui raport Moody”s Portugalia are mai mult timp la dispozitie pentru a inversa trendul, insa in Grecia situatia este mult mai deteriorata, scrie Bursa.ro.
Cum sa revii la viata reala: te „sinucizi” pe Facebook, Twitter si MySpace. Utilizatorii retelelor sociale au fost prinsi intr-un nou joc online „social”, care presupune „uciderea” tuturor profilurilor din retelele sociale, fara posibilitatea de resurectie. Cateva mii de conturi au fost sterse in ultimile saptamani, majoritatea prin intermediul unor servicii de „sinucidere asistata online” care simplifica, cu ajutorul unor script-uri, intreg procesul de eliminare a fiecarui item de informatie in parte. Oficialii Facebook au blocat nu doar IP-urile site-urilor respective, ci si toate infomatiile despre acestea din retea, scrie Capital.ro.
Surpriza la BVB: un targmuresean a luat 3,6% din actiuni in asteptarea listarii. Omul de afaceri Mircea-Nicolae Musgociu din Targu-Mures a produs una dintre surprizele inceputului de an, dupa ce a cumparat 3,6% din actiunile Bursei de Valori Bucuresti (BVB), devenind astfel cel mai mare actionar. Unul dintre vanzatori a fost grupul american Morgan Stanley, care si-a lichidat participatia de 2,7%. In toamna anului trecut, actiunile BVB se tranzactionau la preturi cuprinse intre 30 si 40 de lei, ceea ce inseamna ca Musgociu a platit intre 2 si 2,6 mil. euro pentru participatia de 3,6%, scrie Ziarul Financiar.
Topul celor mai scumpe cartiere din Bucuresti. Primul loc in topul zonelor cu cele mai scumpe apartamente din Bucuresti era ocupat, la data de 31 decembrie 2009, de cartierul Dorobanti, cu o pret mediu cerut de 1.747 euro/mp de suprafata utila, potrivit unei analize realizata de portalul imobiliare.ro. Pe locul al doilea se claseaza zona Unirii, cu un pret mediu solicitat 1.710 euro/mp si Decebal, cu 1.687 euro/mp, scrie wall-street.ro.
Iata cum ar putea arata viitorul model sport electric Audi R4. In octombrie s-a vorbit pentru prima data de trecerea in faza de productie a conceptului Audi E-Tron, cel mai probabil sub denumirea de R4. In decembrie producatorul german de automobile a declarat ca productia va fi limitata la 1.000 de unitati, iar miercuri, in cadrul Salonului Auto de la Detroit, constructorul din Ingolstadt a spus ca ultimul concept E-Tron prefigueaza cel mai bine viitorul model ce va intra in productie de serie, scrie AutoDigest.ro
Unde se mai fac angajari in 2010? Dupa un an de criza in care disponibilizarile si problemele financiare ale companiilor din aproape toate industriile se intalneau la tot pasul, piata muncii din Romania ramane totusi deschisa pe anumite segmente. Firmele din FMCG, IT sau banking se vor afla in 2010 pe primele locuri in ceea ce priveste atragerea de noi angajati, potrivit reprezentantilor din companiile specializate in recrutare, scrie Capital.ro.