Sari direct la conținut

Business Report: Care este cel mai valoros roman din toate timpurile, dar cel mai puternic brand romanesc; Proiectul Rosia Montana relanseaza Nitramonia; Cum poti achizitiona o locuinta din Bucuresti la jumatate de pret; In ce domenii se castiga cei mai multi bani; De ce zboara Tarom pe banii contribuabililor

HotNews.ro
Business Report, Foto: Colaj foto
Business Report, Foto: Colaj foto

Piraeus Bank a imprumutat 21 miliarde euro de la BCE si Banca Greciei. Piraeus Bank, a patra mare banca din Grecia, a imprumutat de la Banca Centrala Europeana (BCE) si de la Banca Centrala a Greciei, pana la sfarsitul lunii septembrie, in total, 21 miliarde de euro, potrivit Reuters. Reprezentantii bancii au anuntat ca in primele noua luni banca a inregistrat pierderi de 287 milioane de euro. „Piraeus avea la sfarsitul lunii septembrie finantare de 21 miliarde de euro, din care doua treimi de la BCE si restul de la ELA (program de asigurare de lichiditati in regim de urgenta al Bancii centrale din Grecia – n.r.)”, a declarat oficialul bancii elene, scrie Bursa.ro.

Care este cel mai valoros roman din toate timpurile, dar cel mai puternic brand romanesc. 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei, reprezinta un motiv de bucurie pentru romanii de pretutindeni. Citeste mai jos care este considerat cel mai valoros roman din toate timpurile si cel mai puternic brand romanesc. Cel mai valoros roman din toate timpurile este nimeni altul decat Stefan cel Mare. Acesta a fost votat in cadrul unei emisiuni de acum cinci ani a Televiziunii Romane. Inspirandu-se din versiunea britanica a emisiunii 100 Greatest Britons, TVR a intocmit topul 100 al celor mai mari romani, pe baza votului exprimat de telespectatorii romani care au dorit sa-si exprime preferintele prin internet, sms sau telefon. Din lipsa unor criterii coerente de clasificare si prin faptul ca alegerea s-a bizuit exclusiv pe bunul plac al telespectatorilor care au participat la vot, s-a ajuns la o lista problematica, disputabila, care a demarat sute de reactii si luari de pozitie, anunta Capital.ro.

Proiectul Rosia Montana relanseaza Nitramonia. Demararea proiectului ar duce la dezvoltarea sectorului de explozivi civili si la cresterea numarului de angajati in acest domeniu. Inceperea exploatarii aurului la Rosia Montana ar reprezenta „o rampa de relansare” pentru compania Nitroporos din Fagaras si pentru industria de materiale explozive din Romania, in general, a declarat, pentru „Evenimentul Zilei”, Lucian Cupu, liderul sindicatului Nitramonia-Rompiro. „Proiectul Rosia Montana ar putea fi o buna sansa pentru sectorul de explozivi civili, care este in regres. Ar asigura o piata de desfacere sigura si locuri de munca. Noi vom fi cei mai competitivi, datorita costurilor reduse de transport”, a afirmat Cupu, informeaza EVZ.

Cum poti achizitiona o locuinta din Bucuresti la jumatate de pret. Persoanele care vor sa achizitioneze o locuinta noua se pot orienta, in prezent, si catre apartamentele si vilele din Capitala ce sunt scoase la licitatie de catre banci si de catre executori. Preturile lor de pornire sunt, de cele mai multe ori, cu aproape 50% mai mici fata de cele de pe piata imobiliara, conform datelor imobiliare.ro, principalul portal de profil din Romania. Un apartament de doua camere aflat la parterul unui bloc vechi din zona Berceni a Capitalei, cu o suprafata utila de 45 de metri patrati, poate avea un pret de pornire in cadrul unei licitatii de circa 35.800 de euro, mai exact 795 de euro pe metru patrat util. Pentru un apartament similar proprietarii pot cere insa si 53.000 de euro, deci cu 48% mai mult fata de unul scos la licitatie, pretul mediu pe metru patrat solicitat pentru apartamentele vechi cu doua camere din Capitala fiind de 1.130 de euro. In cazul unui apartament decomandat, cu trei camere, aflat in zona Piata Unirii, intr-un bloc dat in folosinta 1990, pretul de pornire al licitatiei este de 66.248 de euro, mai exact 1.003 euro pe metru patrat util, scrie Gandul.

In ce domenii se castiga cei mai multi bani. Multinationalele ofera angajatilor cele mai bune salarii. Un bancher sau un director IT poate castiga lunar pana la 50.000 de euro. Directorii din banci, FMCG (bunuri de larg consum), IT&C sunt cel mai bine platiti angajati din Romania, iar cele mai mari salarii pot ajunge chiar si la 50.000 de euro. Este greu de spus care sunt cele mai mari remuneratii din Romania, avand in vedere ca exista avocati sau persoane care lucreaza in antreprenoriat, iar acestia pot castiga intr-o luna sume foarte mari, cum ar fi cele din bonusuri. „Joburile cu veniturile cele mai ridicate sunt in antreprenoriat sau semiantreprenoriat. Avocatii si notarii castiga milioane de euro. Este greu de spus cine incaseaza cele mai mari salarii din Romania. Spre exemplu, sunt firme de consultanta care incaseaza sume astronomice intr-o luna, deoarece obtin veniturile pe un anumit proiect”, a declarat head-hunterul George Butunoiu, anunta Adevarul.

De ce zboara Tarom pe banii contribuabililor. Tarom a avut in primele noua luni ale anului unele din cele mai goale aeronave de linie din UE. Linia aeriana nationala Tarom a luat in primele noua luni ale anului curent „bronzul” intr-un top european al celor mai goale aeronave, arata datele Asociatiei Liniilor Aeriene Europene (AEA) care are ca membri 32 de companii. Tarom a avut un grad mediu de ocupare de 60,3% si a fost depasita doar de British Midland International, o mica linie aeriana britanica de marime comparabila cu Tarom, si de Luxair, ambele inregistrand un grad de ocupare mediu de 57,8%. Media europeana la nivelul AEA a fost de 77,6%. Astfel de performante nedorite explica de ce compania aeriana nationala Tarom este inca o gaura pentru bugetul de stat, informeaza Romania Libera.

SIF Moldova a semnat contractul final de vanzare a actiunilor BCR. Erste Group Bank AG (Erste Group) a anuntat, ieri, incheierea unui acord ferm cu Societatea de Investitii Financiare (SIF) Moldova pentru achizitionarea participatiei de 6% la Banca Comerciala Romana (BCR), potrivit unui comunicat al institutiei remis Bursei de Valori Bucuresti. In schimbul pachetului de 6% din actiunile BCR, SIF Moldova va incasa 123,6 milioane lei (28,4 milioane euro) in numerar si va primi un pachet reprezentand aproximativ 1% din titlurile Erste. Totodata, societatea va primi actiuni Erste Group Bank in schimbul a 515.104.687 actiuni BCR, la o rata de schimb de 127,9583 actiuni BCR pentru o actiune Erste emisa. Acordul prevede ca SIF Moldova renunta la dreptul de a solicita listarea BCR, precum si la dreptul de a incasa dividende speciale, scrie Bursa.ro.

Volkswagen Cross Coupe, un SUV din viitor. Acest nou concept, prezentat zilele acestea, la Salonul Auto de la Tokyo, ne dezvaluie cate ceva din stilul pe care constructorul german il va aborda, in viitorul apropiat, la modelele sale. Volkswagen a prezentat prototipul ca pe un ￯SUV din viitor￯, fara sa precizeze cat de aproape este acest model compact de momentul intrarii in productie. Cross Coupe este un amestec intre un coupe cu 4 usi si un SUV compact, cu o linie simpla, eleganta si robusta. Poarta semnatura a doi maestri in arta proiectarii automobilelor – Walter de Silva, seful de design al grupului Volkswagen, si Klaus Bischoff, responsabilul cu designul modelelor Volkswagen. Poate lua la bord 4 persoane si masoara 4,345 m lungime, 1,868 latime si 1,523 m inaltime, dimensiuni care il plaseaza in gama intre Golf si Tiguan. Fiind vorba de un showcar, ambianta la interior este avangardista si rafinata. Scaunele, de pilda, sunt imbracate in piele vopsita in doua tonuri, de rosu si gri, anunta 24auto.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro