Sari direct la conținut

Business report: Cat ar costa benzina daca n-ar fi taxele care ajung la stat; Cat castigai in 2014, daca ai fi cumparat acum un an cele mai bune actiuni de la Bursa din Bucuresti; Noi modificari de la 1 ianuarie 2015: Salarii, accize, pret energie si amenzi mai mari

HotNews.ro
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto

Noi modificari de la 1 ianuarie 2015: Salarii, accize, pret energie si amenzi mai mari. Modificari de la 1 ianuarie – Salariul minim pe economie se majoreaza la 975 lei, iar pensiile vor fi majorate cu 5%, potrivit ministrului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Rovana Plumb. – Pretul mediu de vanzare a energiei electrice la tarifele reglementate creste cu 0,26%, potrivit Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE). – Nivelul accizelor va fi exprimat in lei pe unitatea de masura, utilizand nivelul in lei practicat in anul 2014, potrivit proiectului de ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. – Piata gazelor se liberalizeaza pentru IMM-uri. – Salariile angajatilor din sistemul sanitar si de asistenta sociala vor creste cu 100 de lei brut, de la 1 ianuarie 2015, scrie Capital.ro.

Cat castigai in 2014, daca ai fi cumparat acum un an cele mai bune actiuni de la Bursa din Bucuresti. Actiunile a sapte companii de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au adus castiguri de peste 50%, in 2014, iar la trei dintre ele profiturile brute sunt de peste 100%. Dezvoltatorul imobiliar Impact Bucuresti (IMP) ramane si in acest an liderul cresterilor bursiere. Dintre companiile cu actiuni lichide la BVB, Transelectrica (TEL) este cea mai bine plasata.Daca ar fi fost cumparate in ultima zi de tranzactionare din 2013 sau in primele zile din acest an, actiunile dezvoltatorului imobiliar Impact Developer & Contractor Bucuresti (IMP) ar fi adus investitorului un castig brut de 157 %, la pretul de vanzare de ieri, 30 decembrie 2014. Ieri a fost ultima zi bursiera a anului 2014. Actiunea IMP este si in 2014 cea mai performanta de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), dupa ce a crescut cu circa 300% in 2013, scrie Economica.net.

Incepe 2015! Cand depuneti declaratiile pe venit. Ce taxe si impozite platiti. Data de 25 a fiecarei luni este un reper in privinta platilor si depunerii de declaratii: in aceasta zi se depun declaratiile privind obligatiile de plata, se face plata impozitului pe profit aferent lunii anterioare si se depun deconturile de TVA. Iata cum arata calendarul celor mai importante datorii fiscale pe care le aveti pentru anul viitor. Informatii complete gasiti pe site-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala: www.anaf.ro. Pe 12 ianuarie deveniti neplatitori de TVA In aceasta zi, persoanele juridice pot depune declaratia pentru anularea inregistrarii in scopuri de TVA, formularul 096. In fiecare luna a anului, de regula in prima decada a lunii respective, la o data ce poate fi consultata pe site-ul ANAF, este termen pentru depunerea acestei declaratii, scrie EVZ.ro.

Cum s-a ratacit Agricultura pe drumul dinspre comunism spre capitalism. La grau si porumb, suprafetele cultivate s-au pastrat aproape intacte, la fel ca si productiile. De retinut ca sporul cu caracter exceptional de la porumb se datoreaza conditiilor climatice foarte favorabile de anul trecut. In 2012, productia de porumb fusese de doar 5.953 mii tone, adica 88% fata de cea din 1989, ceea ce arata dependenta puternica vreme dupa devalizarea sistemelor de irigatii. Potrivit datelor oficiale comunicate de INS, suprafetele cultivate cu leguminoase, soia si sfecla de zahar au suferit reduceri dramatice, ajungand la doar 14%, 13% si, respectiv, 12% din cele existente in anul 1989. Imbunatatirea randamentelor la hectar a mai atenuat la nivel de productie totala dezastrul inregistrat la suprafetele cultivate. In cazul leguminoaselor, 2013 ne-a adus 28% din productia realizata in 1989 iar la soia 50% din productie, ceea ce raportat la suprafata ramasa reprezinta chiar o performanta notabila, scrie cursdeguvernare.ro.

Analistii Erste Group anticipeaza o reducere a dobanzii de politica monetara de catre BNR, in ianuarie. Analistii Erste Group Bank se asteapta ca Banca Nationala a Romaniei sa procedeze la o reducere cu 25 de puncte de baza a dobanzii de politica monetara, in ianuarie 2015, in timp ce bancile centrale din Polonia si Ungaria ar putea incepe sa se gandeasca la taieri ale dobanzii cheie doar daca inflatia se va mentine la niveluri foarte mici, iar sentimentul pietei este favorabil. Pe de alta parte, analistii considera ca un mix optim intre revigorarea cresterii interne si o majorare a investitiilor va putea fi locomotiva de crestere a economiilor Europei Centrale si de Est in 2015, potrivit Bursa.

Cat ar costa benzina daca n-ar fi taxele care ajung la stat. Mai mult de jumatate din pretul unui litru de benzina reprezinta taxe, care sunt varsate de marii jucatori de pe piata romaneasca in conturile statului. Practic fara aceste taxe: TVA, accize, supra-acciza un litru de benzina ar costa DOAR 2,16 lei. Potrivit datelor Oil Bulletin, un litru de benzina fara taxe costa la jumatatea acestei luni 2,23 de lei, iar litrul de motorina fara taxe avea un pret de 2,54 de lei. Totusi, pretul la pompa, adica cel platit de soferi cand au alimentat la jumatatea lunii decembrie, a fost de 5,298 lei – in cazul benzinei de 95, iar cel al motorinei de 5,50 de lei. Statele membre cu cel mai mic pret al benzinei fara taxe sunt: Suedia (0,47 euro/litru), Germania (0,48 euro/litru) si Estonia (0,49 euro/litru), potrivit Capital.ro.

Google face angajari in Romania. Iata ce cauta si daca te califici. Google recruteaza din Romania omul potrivit pentru postul de vendor operations lead, care va gestiona o parte dintre business-urile sale mici si medii din Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA). Romanul recrutat pe acest post va lucra indeaproape cu echipele de management ale gigantului Google din Dublin si Mountain View (California). Candidatul potrivit pentru postul ofertat de Google a absolvit o facultate, are expertiza in online media, experienta in team management, in cereri de propuneri (RFP), cereri de informatii (RFI), precum si in analiza de business. Trebuie sa fii capabil sa conduci studii de piata ca sa identifici oportunitati de business, de asemenea, sa dezvolti si sa pui in practica strategii pentru achizitii, ca sa intri in vizorul angajatorilor pentru acest post, scrie Economica.net.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro