Business Report: Cat te costa sa supravietuiesti in Romania: ce spun romanii despre veniturile si cheltuielile lor; Firma acasa? Risc sa creasca taxa de 20 de ori. Cine este obligat sa plateasca si cine scapa; Fiscul isi face planul pentru un super-sediu
Cat te costa sa supravietuiesti in Romania: ce spun romanii despre veniturile si cheltuielile lor. Mai bine de jumatate dintre familiile de romani au nevoie de cel putin 2.000 de lei lunar pentru a-si putea acoperi cheltuielile. O gospodarie cu sase persoane nu se descurca insa nici cu 3.000 de lei. Ceva mai mult de jumatate dintre gospodariile de romani au nevoie de cel putin 2.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor lunare, se arata intr-o ancheta a Institutului National de Statistica. Intrebati ce suma le-ar fi necesara pentru a putea face fata cheltuielilor curente, 33,4% dintre gospodarii au declarat ca nu pot trai cu mai putin de 1.001 lei, dar ca 2.000 de lei ar fi suficienti. In schimb, 28,7% dintre acestia apreciaza ca ar avea nevoie de o suma cuprinsa intre 2.001 si 3.000 de lei, iar 25,3% peste 3.000 de lei, scrieEconomica.net.
Firma acasa? Risc sa creasca taxa de 20 de ori. Cine este obligat sa plateasca si cine scapa. Sute de mii de firme si PFA din toata tara au sediile sociale in apartamentele de locuit. Din aceasta cauza, incepand din 2016, taxele ar putea fi majorate chiar si de 20 de ori. Noul Cod fiscal ii obliga pe toti cei aflati in aceasta situatie sa depuna o declaratie pana cel tarziu pe 29 februarie 2016. Exista, insa, si cazuri care vor scapa de plata impozitelor marite. Firmele mici si Persoanele Fizice Autorizate (PFA) au, de regula, sediile sociale (domiciliile fiscale) inregistrate in apartamentele care sunt, totodata, propriile locuinte. Din 2016, aceste mici afaceri si activitati pe cont propriu ar putea fi serios afectate de prevederile noului Cod fiscal care stabileste taxele locale in functie de destinatia cladirii: rezidentiala sau nerezidentiala, anuntaCapital.ro.
Economia a iesit din criza – gradul ei de deschidere, nu. Intre criteriilor reale de convergenta, dupa care e evaluata economia pentru a fi compatibila cu zona euro, se poate afirma ca mai e mult de lucrat la gradul de deschidere a economiei (totalul dintre exporturi si importuri, raportat la PIB). Acest indicator a atins un maximum in anul 2011, dupa care a inceput sa bata pasul pe loc sub pragul de 75% din PIB. Criza a dus la diminuarea gradului de deschidere pana la mai putin de 60% in anul 2009, in pofida faptului ca rezultatul economic a fost in scadere pronuntata iar exporturile au reusit sa se mentina ca pondere in PIB. Revenirea a fost facilitata prin avansul semnificativ pe partea de livrari la extern, consecinta directa a investitiilor externe anterioare in modernizarea si cresterea capacitatilor de productie. Totodata, s-a produs reluarea importurilor pe masura ce consumul populatiei a crescut la loc, dupa taierile de venituri din 2010, informeazaCursdeguvernare.ro.
Consumatorii de energie si gaze din Romania trebuie sa asigure viitorul investitiilor in retelele de distributie si transport. Companiile de utilitati din energie, ce activeaza pe piata romaneasca, au prezentat ieri un studiu al Boston Consulting Group, care ajunge la concluzia ca „preturile la energie electrica si gaze naturale pentru consumatorii casnici din Romania continua sa fie printre cele mai scazute din Europa. Prima surpriza a acestui studiu, prin comparatie cu datele statistice ale Comisiei Europene, este ca preturile la energie electrica si gaze naturale raman inca reduse, prin comparatie cu alte tari europene, chiar daca ne raportam la puterea de cumparare. Altfel se prezinta situatia in cazul consumatorilor industriali, unde preturile s-au apropiat de cele ale consumatorilor europeni, fara a se face insa precizarea ca acest tip de consumatori se afla intr-o piata concurentiala, scrieEnergy-Center.ro.
Fiscul isi face planul pentru un super-sediu: 7 etaje si 15.000 de metri patrati pentru aparatul central al ANAF. Fiscul isi construieste un nou sediu pentru aparatul central, unde va functiona si „unul dintre cele mai moderne centre de date din tara”.Cladirea va avea 7 etaje si o suprafata de 15.000 de metri patrati. In noul sediu vor fi mutati angajatii de la diferite structuri ale ANAF care in prezent lucreaza in 10 sedii dispersate in Bucuresti. Imobilul, cu sapte etaje, va fi dotat cu spatii de birouri, sali de intalniri, cantina, spatii tehnice, parcare acoperita si un punct de spalatorie auto. Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a demarat proiectul de constructie a Centrului de Date si a sediului aparatului central al ANAF, prin publicarea in SEAP a anuntului pentru contractarea prin licitatie deschisa a serviciilor de proiectare. Valoarea estimata a contractului este de 1,58 milioane de lei, echivalentul a circa 354.000 de euro. „In cadrul proiectului de modernizare a ANAF, va fi construit unul dintre cele mai moderne centre de date din tara”, se arata intr-un comunicat al ANAF, anuntaGandul.
BMW X4 M40i este cel mai nou produs al diviziei MPerformance. Scapat accidental pe internat inaintea debutului oficial, noul BMW X4 M40i este cel mai puternic model din gama, laudandu-se cu 360 CP dezvoltati dintr-un motor turbo de 3,0 litri. Publicat initial pe site-ul bimmertoday, noul BMW X4 M40i se diferentiaza estetic de versiunea de echipare M Sport prin cele doua lamele din bara frontala si prin capacele oglizilor retrovizoare vopsite intr-o nuanta argintie. Si jantele cu diametrul de 19 inchi sunt desenate special pentru acest model, iar in spate se fac remarcate cele doua terminatii individuale ale evacuarii. Personalizarea continua si in interior cu insertiile MPerformance de pe intrumentarul de bord , scaune si praguri, informeazaAuto-Bild.ro.
Trenurile spaniole CAF ale Metrorex au probleme mari la suspensie si intra mereu in reparatii: „Se pot sparge pernele de aer”. Alta problema, de aceasta data cu suspensiile, a fost depistata la noile trenuri din parcul de exploatare Metrorex, produse de CAF Spania. Garniturile trebuie sa intre mai mereu in depou, pentru remedierea acestor probleme, in caz contrar reprezentand un pericol pentru pasageri. Toate cele 16 trenuri CAF achizitionate de catre Metrorex de la compania cu acelasi nume au mari probleme cu suspensia, garniturile fiind in pericol sa li se sparga perna de aer de sub podea, cu efecte potential periculoase asupra sigurantei pasagerilor, spun surse din piata, pentruEconomica.net. Trenurile trec foarte des pe la reparatii, pentru ca problema cu supensiile necesita verificari si ajustari permanente. Lucrarile se fac la depoul Berceni de catre Alstom, compania ce asigura mentenanta trenurilor de metrou. De altfel, Depoul Berceni este dat gratuit in folosinta Alstom, de catre Metrorex, pana in 2018, conform contractului multianual de mentenanta pe care compani de stat il are cu francezii.