Business report: Cati oameni pleaca acasa din banci? Ssst!; Preturile garsonierelor au scazut sub 40.000 de euro; Cat au pierdut baronii imobiliarelor la ruleta crizei, iar un studiu american arata ca "Viteza NU ucide!"
Cati oameni pleaca acasa din banci? Ssst! Concedierile reprezinta un subiect evitat din rasputeri de bancheri si care circula la nivel de zvon in mai multe banci din sistem – asta in timp ce sindicatele fac deja primele calcule despre proportiile pe care fenomenul le-ar putea lua anul viitor. 7.000 de angajati din banci, adica unul din zece, ar putea pleca din sistem in prima jumatate a anului, principalele posturi vizate fiind cele de executie, la nivel de entry-level si cele ocupate de persoanele care se apropie de varsta pensionarii, scrie Business Standard.
Preturile garsonierelor au scazut sub 40.000 de euro. In lipsa cererii, preturile locuintelor vechi au scazut cu 20-30% in ultimele luni. Analistii imobiliari sustin ca este vorba despre o consecinta a faptului ca s-a blocat aproape total creditul ipotecar. Daca in urma cu mai putin de un an pentru o garsoniera modesta situata intr-o zona de la periferia Capitalei se cereau peste 55.000 de euro, in prezent, in cazul acestora, costurile sunt de 35.000-40.000 de euro, scrie Cotidianul.
Cat au pierdut baronii imobiliarelor la ruleta crizei. Proprietatile imobiliare detinute de milionarii din Top 300 s-au devalorizat cu circa 2,85 miliarde de euro fata de nivelul la care se situau la finele lui 2007, anul de referinta pentru ultima editie a Top 300 Capital. Insa, atata vreme cat preturile din piata raman peste cele de achizitie, vorbim doar de scaderi pe hartie. Cele mai mari diferente apar la Gigi Becali, ocupantul primului loc in ultima editie a Top 300, scrie Capital.
Solutie anticriza: chirias in propria locuinta. In vremuri de criza, dezvoltatorii proiectelor rezidentiale gasesc solutii pentru a putea vinde apartamentele disponibile. In luna octombrie, compania Impact lansase o ofera pentru clientii care nu dispun inca de banii necesari sau trebuie sa astepte aprobarea creditului, de a achita o garantie de cel putin 20.000 de lei, avand o perioada de patru ani pentru a cumpara locuinta, timp in care beneficiarul va plati o chirie, ce va fi perceputa la final ca un discount din pretul de achizitie, scrie Gandul.
Gelin: Bancile din Romania nu au nevoie de ajutorul statului. Seful BRD sustine ca statul ar folosi mai bine banii pentru marile proiecte de infrastructura. Aceasta pozitie contrazice cererile de ajutor ale bancilor austriece, scrie Ziarul Financiar.
Ieftinirea caselor nu determina revenirea pietei. Reducerea semnificativa a preturilor la locuinte, in perioada urmatoare, nu va determina revenirea pietei rezidentiale din Romania daca bancile nu incep sa acorde din nou imprumuturi pentru persoanele fizice, potrivit companiei poloneze de consultanta imobiliara REAS. “Pentru viitorul apropiat, totul va depinde de sistemul bancar, scrie Business Standard.
Criza si ieftinirea petrolului strica planurile OMV-Petrom si Rompetrol. OMV-Petrom, Rompetrol si Lukoil, principalii jucatori din industria petrolului din Romania, se pregatesc de criza reducand investitiile si salariile si disponibilizand o parte din personal, pe fondul scaderii preturilor carburantilor, scrie DailyBusiness.ro
Teszari – RCS&RDS, Iordache – Romstrade si Schmidt – Auto Bavaria, castigatorii perioadei ’04-’07. RCS&RDS (telecomunicatii), Romstrade (constructii) si Automobile Bavaria sunt companiile care au avut cea mai mare crestere a cifrei de afaceri dintre primele 100 de companii private din Romania in perioada 2004-2007, perioada guvernarii cabinetului Tariceanu, conform unei analize ZF. Analiza compara cifrele de afaceri ale companiilor private in perioada guvernarii Tariceanu, conform datelor de la Finante.
Cardul de credit, solutie de Sarbatori. Produsul este o alternativa pentru finantarea cumparaturilor. Dobanzile la imprumuturi au crescut semnificativ in ultima perioada, dar bancile au mentinut aceleasi costuri pentru cardurile de credit, scrie Adevarul.
Cotnari SA si Carrefour Romania se ameninta reciproc cu judecata. Producatorul de vinuri Cotnari SA a anuntat ca intentioneaza sa dea in judecata reteaua Carrefour Romania, pentru cauzarea unor prejudicii de imagine prin comercializarea de vinuri cu nume similar companiei iesene. Reteaua de retail vrea, la randul sau, sa inainteze o actiune in justitie impotriva Cotnari SA Iasi, „pentru repararea prejudiciilor materiale si de imagine suferite prin actiunile defaimatoare ale acesteia”, scrie Capital.
Chiritoiu, Realitatea-Catavencu: Investim cate 2 mil. euro anual in achizitia de programe pentru cele trei noi televiziuni. Bogdan Chiritoiu, 38 ani, project manager al proiectului de tip „pay TV” Cinestar dezvoltat de trustul Realitatea-Catavencu, a vorbit pentru DailyBusiness.ro despre evolutia pietei TV din Romania, influentele crizei economice in piata, precum si despre strategia noului sau proiect.
Zeci de angajati RCS&RDS, fara salarii. Zeci de angajati ai operatorului de telecomunicatii RCS&RDS nu si-au mai primit salariile sau comisioanele de cateva luni. La sucursalele din Bucuresti si Craiova, compania are restante de zeci de mii de lei la angajati si la colaboratori, scrie Evenimentul Zilei.
Primele imagini cu viitorul Volvo S60. Volvo a dat publicitatii astazi primul set de imagini cu un concept care prefigureaza, in mare masura, viitoarea generatie S60, prevazuta sa apara pe piata in 2010. Suedezii vor sa faca din viitorul S60 unul dintre cei mai importanti jucatori din segmentul sau, iar pentru a-si atinge acest obiectiv au apelat la un design sportiv, cu o alura de coupe, scrie AutoNews.
Studiu american: „Viteza NU ucide!”. Organizatia americana NHTSA a desfasurat un studiu, pe durata a trei ani, analizand cauzele de producere a peste 5.300 de accidente. In urma analizarii fiecarui caz in parte, ei au ajuns la concluzia ca doar in 5% dintre cazuri viteza excesiva a dus la accidente mortale. Mai mult decat atat, se pare ca evenimentele nefericite s-au produs in proportie de 41% din cauza neatentiei soferilor si a factorilor perturbatori, scrie Automarket.ro.