Business Report: Ce risca angajatii dupa ce le pleaca seful; Avocatii vor reguli de casta ca notarii; Aproape 3.500 de romani vor lua patru pensii; Acciza la tigari a crescut cu 50% in ultimele luni; Dacia SUV se va chema Duster
Ce risca angajatii dupa ce le pleaca seful. Teama, prudenta, demisii, delatiune. Acestea sunt, in cele mai multe cazuri, efectele aduse de schimbarea sefului in randul angajatilor. Nu intarzie nici intrebarile: oare ce strategie va avea noul sef, ce preferinte? De cele mai multe ori, comunicarea din cadrul companiei se dovedeste ineficienta in a spulbera anxietatea angajatilor, scrie Capital.ro
Cand business-ul si jungla se impletesc mai mult decat metaforic: Ce potential au gradinile zoologice din Romania? Business-ul este asemanat adeseori cu o jungla. Reciproca poate fi insa si ea adevarata. Gradina Zoologica din Baneasa este o afacere ce a adus bugetului public circa 5 mil. lei anul trecut (1,3 mil. euro) din vanzarea de bilete catre cei aproximativ 700.000 de vizitatori ce i-au trecut pragul. In ce situatie se afla gradina in prezent si care sunt sansele ca animalele in custi sa devina un business cu adevarat profitabil in Romania? In prezent, Gradina Zoologica din Bucuresti, cea mai mare ca numar de animale si a doua ca suprafata din tara dupa cea din Targu Mures, este o institutie de stat sustinuta printr-un buget de circa 11 milioane de lei, alocati la nivelul anului in curs, scrie DailyBusiness.ro
Medicamentele se vor scumpi masiv. Dupa ce Ministerul Sanatatii a aprobat ordinul care a dus la scaderea preturilor la produsele farmaceutice cu 10% in perioada aprilie – septembrie 2009, a scos la consultare publica un ordin care va creste preturile daca va fi aprobat. Motivele sunt destul de multe, scrie Capital.ro
Vicepresedintele Dacia, speriat de eliminarea taxelor pentru masinile sud-coreene. Eliminarea taxelor la importul de masini din Coreea de Sud ar putea avea consecinte dezastruase pentru piata auto europeana, implicit asupra industriei auto din Romania, odata cu aplicarea acordului de liber schimb incheiat de UE si statul asiatic, considera presedintele ACAROM, Constantin Stroe, citat de Mediafax, scrie Ziarul Financiar.
Avocatii vor reguli de casta ca notarii. Tinerii avocati ar putea fi fortati sa-si prelungeasca „carierele“ de caratori de serviete daca Romania revine la onorariile minime. Ideea unor onorarii minimale pentru avocati, impuse prin lege sau prin decizii ale organizatiilor profesionale, a revenit in actualitate, desi practica este considerata anticoncurentiala. Privilegiul este solicitat si de avocati, in conditiile in care notarii continua sa aplice acest sistem de onorarii fara a fi sanctionati, iar alte meserii liberale, cum ar fi executorii judecatoresti, ar putea beneficia cat de curand de reglementari asemanatoare, scrie Capital.ro
Soros: Este necesar un control international asupra capitalului. Este necesar un control la nivel international asupra miscarilor de capital, noile reguli ale jocului din sistemul financiar putand duce la formarea unui nou sistem financiar global, a declarat miliardarul american George Soros, scrie Ziarul Financiar.
Ministerul Economiei: Nu vom afla anul acesta unde va fi viitoarea centrala nucleara. Amplasamentul viitoarei centrale nucleare, pe care statul intentioneaza sa o construiasca, nu va fi cunoscut in acest an, a declarat, vineri, Tudor Serban, secretarul de stat in ministerul Economiei. „Anul asta, parerea mea, nu vom sti locatia viitoarei centrale nucleare”, a spus Serban, citat de Mediafax. Adriean Videanu, ministrul interimar al Economiei, a afirmat joi ca, in 2 saptamani, ar putea fi prezentat amplasamentul acestei unitati, scrie DailyBusiness.ro
Aproape 3.500 de romani vor lua patru pensii. Orice salariat poate sa contribuie la doua sau mai multe fonduri de pensii private facultative, astfel ca 3.430 de participanti au mai mult de un astfel de cont, potrivit datelor furnizate evz.ro de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Fiecare salariat din Romania contribuie in mod obligatoriu la sistemul public de pensii (Pilonul I) si la sistemul de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul II), urmand ca la indeplinirea varstei de pensionare sa primeasca sumele cuvenite din ambele sisteme, scrie EvZ.
Acciza la tigari a crescut cu 50% in ultimele luni. Cat vor costa, de anul viitor, cele mai ieftine tigari. Romanii fumatori vor scoate mai multi bani din buzunare de anul viitor. Cel mai ieftin pachet de tigari va costa aproximativ 7,1 lei, de la 6,4 lei, potrivit estimarilor facute de producatorii de tigari. Motivul il constituie intentia Guvernului de a majora acciza, din ianuarie 2010, cu inca 10 euro, dupa ce in cursul acestui an au mai avut loc alte doua cresteri ale accizelor. In plus, acestia atrag atentia asupra faptului ca piata neagra ar putea lua amploare, fiind estimata in prezent la aproximativ 25-30%, scrie Gandul.
Bilantul impozitului minim: pierderi de 100 milioane de lei la buget si 56.000 de someri. Introducerea impozitului minim a adus pierderi de 100 de milioane de lei la bugetul de stat, prin generarea a 56.000 de someri, in urma inchiderii a 26.000 de firme cu activitate, potrivit calculelor Consiliului National pentru Intreprinderi Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR). „Potrivit unei evaluari a Comisiei Nationale de Prognoza pe care ne-a prezentat-o Ministerul Finantelor acum cateva zile, din cele 112.000 de firme care si-au suspendat activitatea pana in luna septembrie, 26.000 aveau activitate, iar restul nu mai erau active, scrie Gardianul.
Revelion pe plaja. Egipt, Tenerife sau Dubai sunt destinatiile cele mai la indemana pentru turistii care vor sa inoate chiar de Anul Nou. V-ati saturat de ger si de crivat si vreti ca de Sarbatori sa faceti plaja sau scufundari? Plecati intr-un loc exotic de unde va veti intoarce cu siguranta bronzati, scrie Adevarul.
BMW M5 Cabrio: masina care n-a mai fost produsa. Divizia sportiva M din cadrul BMW a dezvaluit cu prilejul aniversarii a 25 de ani de existenta o versiune decapotabila a modelului M5. Pregatita pentru productia de serie, M5 Cabrio ar fi trebuit prezentat la Salonul Auto de la Geneva din 1989, insa oficialii bavarezi au renuntat la proiect cu o saptamana inainte de eveniment, scrie auto.ro.
O noua poza spion dovedeste ca SUV-ul Dacia se va numi Duster. Primul SUV din istoria Dacia se va numi Duster. Acest lucru a fost dezvaluit de o noua poza spion, care lasa sa se vada o placuta de inmatriculare pe care este trecut numele Duster, fotografia fiind prezentata de publicatia Autointernationaal. SUV-ul va fi prezentat in premiera mondiala, cel mai probabil, la Salonul auto de la Geneva, urmand sa iasa pe piata in vara anului 2010, scrie StiriAuto.ro.
Motorola Droid, un super telefon care are de toate. Revenirea in prim-plan a celor de la Motorola se va produce anul viitor, cand compania americana va arunca pe piata peste 20 de terminale. Primul semn de revenire apare insa de pe acum. Se numeste Motorola Droid si, spun cei care au apucat sa-l testeze, este cel mai bun dispozitiv cu Google Android de pana acum, scrie go4it.ro.