Sari direct la conținut

Business Report: Cel mai de succes sistem bancar din lume: cel creat de Mohamed; Cat a dat Google ca fie primul motor de cautare pe produsele Apple; Bucata romaneasca din autostrada Marii Negre va costa cel putin 2,7 miliarde de euro

HotNews.ro
Business Report, Foto: Colaj foto
Business Report, Foto: Colaj foto

Paradisul gadget-urilor, iadul muncitorilor. Dramele muncitorilor chinezi din fabrica Foxconn localizata in Shenzen, in care se produc gadget-urile Apple, au facut inconjurul lumii, dupa ce un jurnalist american a primit permisiunea de a vizita locul. Putini din cei care pun mana pe un smartphone nou stiu de unde provine si cu ce cost. Toate companiile producatoare de electronice si electrocasnice, de la tablete la frigidere, cauta costuri de productie cat mai apropiate de zero, viteza si flexibilitate. Unii le-au gasit in China, acolo unde s-a format o adevarata industrie a asamblarii de gadget-uri, relateaza Finantistii.ro

Adrian Vasilescu: Avem conditii ca in 2012 economia sa iasa pe plus. Exista conditii ca economia romaneasca sa iasa pe plus in 2012, dupa o crestere medie anuala de 2,5 la suta in 2011, a apreciat, vineri, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Bancii Nationale. „Ma uit pe cifre si spun ca avem conditii ca in 2012 sa iesim tot pe crestere plus, dupa o crestere foarte buna de 2,5 la suta, media intregului an 2011. Daca ne uitam la cresterea economica in ansambul european o sa vedem ca am avut cea mai buna crestere din Europa. Din tabloul Eurostat Romania a avut o crestere mai buna decat Slovenia, Finlanda, Anglia, America si chiar mai buna decat Germania”, a spus consilierul guvernatorului Mugur Isarescu. Continuarea pe Bursa.ro

Desi i s-a promis, Ford ramane fara drum expres la Craiova. Motivatia oficiala: nu se justifica. Desi planul pentru construirea unui drum expres intre Craiova si Pitesti, care sa faca legatura cu coridorul IV pan-european de autostrada Nadlac – Constanta, a fost lansat inca de acum 5 ani, autoritatile nu au mai intreprins nimic concret in privinta acestuia. Mai mult, statul a decis sa renunte la acest proiect, precum si la proiectul Autostrada Sudului, lansat de guvernul Emil Boc, cu toate ca producatorului american Ford i s-a promis o sosea rapida in momentul in care a cumparat fosta uzina Daewoo de la Craiova, informeaza Finantistii.ro

Cel mai de succes sistem bancar din lume: cel creat de Mohamed. O economie in crestere, un sector bancar cu o istorie de inovatie si o populatie mare de expatriati aflati in cautarea unui reprezentant de incredere care sa se ocupe de banii lor din tara: toate acestea au contribuit la prezenta bancilor din Bangladesh printre companiile cu cea mai rapida crestere din lume. Trei banci din tara asiatica se afla printre cele 1.000 de companii cotate de bursa, cu cea mai rapida crestere din lume, intr-un top efectuat de publicatia IB Times. International Business Times 1.000 reprezinta o compilatie anuala a companiilor cotate la bursa, cu cea mai rapida crestere, realizata pe seama ratei de crestere anuala, calculata pe trei ani, scrie Capital.

Pro si contra cresterii salariilor bugetarilor. Propunerea facuta, miercuri, de presedintele Traian Basescu referitoare la gasirea unei solutii pentru ca bugetarii sa-si recupereze salariile taiate cu 25% in luna iulie 2010 prinde tot mai mult contur. Totusi, se poate observa ca se contureaza doua tabere. Pe de o parte, cea a politicienilor, dispusi sa inteleaga nevoia de majorare a veniturilor, iar pe de alta parte, cea a economistilor, care nu resping ideea in sine, insa nu o considera oportuna in aceasta perioada in care criza inca nu s-a incheiat, informeaza EVZ.

Bucata romaneasca din autostrada Marii Negre va costa cel putin 2,7 miliarde de euro. Ministrul Transporturilor: „E un proiect viabil economic si absolut necesar”. Bucurestiul nu are inca o centura ocolitoare, dar Ministerul Transporturilor vrea sa construiasca o noua autostrada, care va face parte din Autostrada Inelara a Marii Negre, un proiect cu o lungime de aproximativ 7.000 de km si care, asa cum ii spune numele, va inconjura Marea Neagra, trecand prin mai multe tari din zona. „Autostrada-inel” ar urma sa uneasca urmatoarele orase: Istanbul, Samsun si Trabzon (Turcia), Batumi si Poti (Georgia), Novorossiisk, Rostov-pe-Don, Taganrog (Rusia), Mariupol, Odesa (Ucraina), Chisinau (Moldova), Bucuresti, Haskovo (Bulgaria). Apoi, inelul va fi inchis trecand prin Edirne (Turcia) si ajungand din nou la Istanbul. O prelungire a autostrazii va ajunge pana la Komotini si Alexandroupolis (Grecia). Integral in Gandul.

at a dat Google ca fie primul motor de cautare pe produsele Apple. Apple a obtinut 1 miliard de dolari de la Google, anul trecut, deoarece a acceptat ca motorul de cautare sa fie prima optiune in browserele de internet Safari folosite pe produsele proprii, a afirmat analistul pietei de profil Ben Schachter. Schachter afirma ca toate cautarile prin Google de pe dispozitivele Apple, de la tablete si telefoane mobile la calculatoare personale au generat venituri brute de 1,3 miliarde de dolari anul trecut, din care motorul de cautare a pastrat, conform contractului, doar 25%, respectiv 335 de milioane de dolari. Continuarea in Adevarul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro