Sari direct la conținut

Business Report: Cele patru conditii pentru a obtine rate mai mici de la banci; 22 de milioane de victime ale scandalului politic; Resursele energetice din Marea Neagra, alternativa Europei la Rusia; Asa va arata noul Nissan Micra; Reactia oamenilor de afaceri la criza politica

HotNews.ro

22 de milioane de victime ale scandalului politic: accizele cresc si mai mult. Ziua decisiva pentru stabilirea cursului de referinta pentru calculul accizelor in 2010 s-a nimerit sa fie in momentul in care criza politica a ajuns in punctul culminant. Ruperea coalitiei a speriat investitorii, iar cursul euro/leu s-a depreciat la 4,27. Efectul in doar 24 de ore: circa 30 de milioane de lei in plus la accize, scrie Capital.ro

Cele patru conditii pentru a obtine rate mai mici de la banci. Argumentele clientului: dovada micsorarii salariului ori adeverinta de somaj, un istoric bun de plata a ratelor, capacitatea de a plati noile rate micsorate, dar si situatia financiara a angajatorului. Restructurarea imprumuturilor bancare este o solutie la care apeleaza tot mai multi romani care nu-si mai pot achita ratele lunare in conditii de criza. Nu este suficient insa sa te prezinti la ghiseul bancii si sa ceri acordarea unei perioade de gratie, rescadentarea sau refinantarea imprumutului, pentru ca trebuie mai intai sa indeplinesti cateva conditii obligatorii. De exemplu, cine are probleme financiare trebuie sa le dovedeasca si cu acte, fie ca este vorba despre scaderea salariului, disponibilizare ori cresterea altor rate, scrie Gandul.

Aglomeratie, nervi si decizii la minut la Registrul Comertului. Cateva mii de persoane au luat cu asalt, joi, sediul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti, in prima zi de judecata de dupa protestele magistratilor. Judecatorii au avut de analizat nu mai putin de 9.400 cereri de inregistrare, un record in istoria institutiei. La prima vedere, ai fi putut avea impresia ca aglomeratia se datoreaza reducerilor oferite de magazinul de alaturi. Intrand insa in holul Registrului Comertului si consultand zecile de liste, incepi sa realizezi adevarata proportie a situatiei. Pe rol se aflau 9.400 de cereri de inregistrare, de la infintari, inchideri de puncte de lucru, la suspendari de activitate, cesiuni de parti sociale, schimbari de sedii sociale etc, scrie DailyBusiness.ro

Afacere in crestere la sub zero grade. In ultimi trei ani, piata de gheata alimentara din Romania a crescut in medie cu 30%, conform datelor oferite de producatorii din domeniu. In 2009, tendinta se va mentine, semnele crizei urmand sa se vada pe acest segment abia anul viitor. Se estimeaza ca valoarea acestei piete ar fi de aproximativ un milion de euro, la nivelul lui 2008, scrie Startups.ro

GPS-uri de criza. Vanzarile de dispozitive GPS (Global Positioning System) erau pe val in urma cu un an, insa, criza economica a dat peste cap planurile companiilor de profil. Daca in 2008, un GPS avea un cost mediu de 300 euro, in 2009 acesta este comercializat la un pret mediu de 150 de euro. Garmin, Mio, Evolio, Pioneer, Smailo, Navon, TomTom sunt doar cateva din numele aparatelor GPS care se gasesc pe piata romaneasca, scrie Capital.ro

„Rabla la blugi”, dupa masini, electrocasnice si adidasi. Dupa programele „Rabla” la masini si electrocasnice, Lee Cooper, reteaua de magazine care comercializeaza articole din jeans, a lansat un program de reinnoire a garderobei care implica o „reducere de 100 de lei la orice pereche de jeans cumparata daca aduci de acasa o pereche veche”. Retailerul, cu afaceri de aproape 11 mil. euro anul trecut, potrivit datelor Ministerului de Finante, spera ca in urma acestui program sa obtina o crestere cu 50% a vanzarilor fata de o luna obisnuita, in conditiile in care de la inceputul anului bugetele de cumparaturi ale romanilor au fost ajustate serios, iar retailerii au reusit sa vanda din stocuri doar prin campanii de discount, scrie Ziarul Financiar.

Reactia oamenilor de afaceri: de la “ei, si ce?” pana la “dezastru”. Criza politica declansata de spargerea coalitiei de guvernare amana momentul relansarii economice a Romaniei, ii alunga pe potentialii investitori straini, reduce puterea de cumparare a romanilor si creste riscul de a avea peste un milion de someri pana la sfarsitul anului, sunt de parere oamenii de afaceri consultati de Business Standard, unii dintre ei parte din proiectul Guvernul Privat.

Topul celor mai vandute medicamente: Cum a ajuns Nurofen cel mai vandut medicament fara reteta din Romania. Pe rafturile farmaciilor din centrul Bucurestiului, dupa ce treci de zona dedicata cosmeticelor si parafarmaceuticelor, in spatele ghiseului, iti atrag atentia cutiile cu bulina multicolora de Nurofen, asezate central intre cele de Algozone si Panadol. „Va recomand Nurofen Plus”, este sfatul pe care farmacistele aceleiasi unitati il dau la solicitarea unui client interesat de un produs impotriva durerii. Tot Nurofen ar putea fi recomandarea farmacistilor si in cazul racelii atat la adulti, cat si la copii, scrie Ziarul Financiar.

Resursele energetice din Marea Neagra, alternativa Europei la Rusia. In timpul scandalului Sterling, omul de afaceri sustinea ca zacamintele de hidrocarburi din Marea Neagra nu sunt atat de mari. Europa ar trebui sa se uite cu foarte mare atentie la rezervele energetice din Marea Neagra, care sunt o alternativa la importurile din Rusia, scrie Bursa.

Optimismul FMI, stricat de politicieni. Desi previziunile Fondului aratau o crestere a preturilor mai mica pentru 2009, leul devalorizat de scena politica va strica planurile. Fondul Monetar International (FMI) a revizuit ieri estimarea legata de cresterea medie anuala a preturilor, se arata intr-un raport numit Prognoza Economica Mondiala. Astfel ca, daca in aprilie estimarea pentru 2009 era un avans de 5,9%, acum este 5,5%, scrie Evz.ro

Cel mai scazut consum de energie electrica din ultimii zece ani. In primele noua luni, consumul de energie electrica a inregistrat o scadere cu peste 10%, in timp ce productia s-a redus cu 12%. De asemenea, consumul de gaze naturale in primele opt luni s-a redus cu 35%. Analistii din domeniul energiei sustin ca este o situatie fara precedent, cel putin pentru perioada ultimilor zece ani, insa aceasta scadere a consumului nu configureaza deocamdata o eventuala criza in energie, scrie Romania Libera.

BMW Seria 5 cu aspect de BMW M5. Wald International a prezentat un kit estetic inspirat din designul modelului M5 pentru modelul BMW Seria 5. Pachetul de optiuni include noi bare de protectie fata-spate, un eleron discret in partea din spate, oglinzi laterale aerodinamice, sistem de avacuare DTM cu patru tevi si jante Mahora de 19 sau 20 de toli, in functie de preferinte. Pretul pentru acest kit nu a fost inca publicat, insa comercializarea modelului preparat va incepe in scurt timp, scrie StiriAuto.ro

Asa va arata noul Nissan Micra! Salonul Auto de la Tokyo ar putea marca debutul noii generatii a modelului Nissan Micra. Oficialii constructorului japonez au publicat astazi o schita care dezvaluie trasaturile noului model, pe care Nissan il vede ca o masina globala, peste 150 de piete urmand sa ureze bun-venit noii generatii. Designerii japonezi au cautat o abordare mai conventionala a designului si au calcat pe urmele unor modele actuale populare cum ar fi Opel Corsa si Alfa Romeo MiTo. Cu toate acestea, aspectul robust se pastreaza in partea laterala iar sportivitatea este subliniata de un eleron montat pe portbagaj, scrie AutoMarket.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro