Business report: Cheltuieli aberante la Tarom: 100.000 de euro pentru locuri de parcare la Otopeni, desi are propriul teren alaturi, pe care cresc balarii; Gazprom detroneaza hegemonia Exxon si devine cea mai valoroasa companie energetica; Statia intermodala Basarab – a costat enorm, azi e o ruina. Imaginea dezolanta a nepasarii statului fata de banii cetatenilor
Cheltuieli aberante la Tarom: 100.000 de euro pentru locuri de parcare la Otopeni, desi are propriul teren alaturi, pe care cresc balarii. Cheltuielile aberante de la Tarom au fost scoase la iveala de un raport al Curtii de Conturi. Pe langa faptul ca cele doua avioane A310 scoase acum un an din uz costa bani doar pentru ca stau in hangar, Tarom a platit chirie pentru locuri de parcare, desi avea teren in apropierea sediului care putea fi folosit in acest sens sau macar inchiriat. Curtea de Conturi a analizat si modul in care au fost exploatate activele Tarom, in speta cladirea sediului si terenul aferent, cumparate in 2008. Tarom detine un teren cu o suprafata de 21.285 mp din care 3.008 mp construiti. Cladirea in care Tarom isi are sediul are trei etaje, iar din analiza efectuata de Curtea de Conturi reiese ca utilizarea acesteia este „neeconomicoasa si ineficienta”. Desi Tarom detine teren care ar putea fi amenajat in locuri de parcare pentru angajati si are o cladire al carei ultim etaj este lasat in degradare, operatorul a platit Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti chirie si pentru spatii de birouri, dar si parcari, anunta Economica.net.
Gazprom detroneaza hegemonia Exxon si devine cea mai valoroasa companie energetica. Unde sunt companiile care opereaza in Romania. Gigantul rus Gazprom a detronat hegemonia de 12 ani a americanilor de la Exxon Mobil, devenind, incepand cu acest an, cea mai valoroasa, dar si cea mai profitabila companie energetica la nivel global in Top-ul S&P Global Platts. Ierarhia este marcata de evolutia spectaculoasa a companiilor de utilitati si a celor de transport de gaze naturale. Atat Gazprom, cat si Exxon opereaza in Romania. Rusii au 18 statii de comercializare a carburantilor prin Gazprom Petrol Stations, parte aNIS Gazprom Neft, al carei principala actionara este Gazprom Neft, detinuta de Gazprom. Rusi mai exploateaza si o serie de perimetre in partea de Vest a tarii. Exxon Mobil detine, alaturi de cea mai importanta companie de petrol si gaze din Romania, OMV Petrom, concesiunea perimetrului offshore de gaze naturale din Marea Neagra Neptun Deep, compania americana fiind si operator al concesiunii. Cele doua companii inca nu au luat o decizie in ceea ce priveste exploatarea comerciala a gazului din perimetrul Neptun Deep. Dupa ce a dominat Top-ul 12 ani, Exxon Mobil a coborat nu mai putin de 8 pozitii in clasamentul S&P Global Platts, de pe primul loc pe locul al 8-lea, relateaza Profit.ro.
De maine intra in vigoare plata defalcata a TVA in sistem optional. Firmele romanesti pot opta de la 1 octombrie pentru plata defalcata a TVA, insa mediul de afaceri se asteapta ca doar un numar redus de companii sa apeleze la aceasta varianta optionala, mai ales ca senatorii au votat recent un amendamet la lege care obliga la acest sistem doar societatile care au relatii comerciale cu statul. Totusi, unii consultanti fiscali se asteapta ca firmele de dimensiuni mici, care au debite restante, sa opteze pentru acest sistem pentru a beneficia de facilitatile oferite de stat. Un avantaj fiscal este aplicarea unui impozit pe profit de 5% pentru trimestrul IV al acestui an si anularea penalitatilor in masura in care sumele de TVA sunt achitate. Ministerul Finantelor Publice a anuntat ca firmele care opteaza sa aplice sistemul incepand de maine vor beneficia de conturi gratuite deschise la Trezoreria Statului si ca vor putea obtine extrasele de cont si online. Guvernul a adoptat instituirea platii defalcate a TVA, optional de la 1 octombrie 2017 si obligatoriu de la 1 ianuarie 2018. Totusi, senatorii din Comisia de Buget-Finante au amendat legea in sensul aplicarii sistemului obligatoriu doar pentru companiile care au relatii comerciale cu statul. Proiectul adoptat de senatori urmeaza a fi dezbatut in plenul Senatului, apoi sa fie transmis la Camera Deputatilor, care este camera decizionala, noteaza Capital.
Cel mai puternic impresar din lume este un roman. Ce comisioane a incasat in ultimul an. Un roman a devenit cel mai puternic agent sportiv din lume. Stirea a mirat lumea fotbalului din Romania, dar si presa de specialitate, care cu greu a putut afla detalii despre misteriosul impresar. Publicatia americana Forbes a prezentat recent topul celor mai puternici agenti sportivi din 2017, iar surpriza consta in clasarea romanului Constantin Dumitrascu pe prima pozitie, la egalitate cu americanul Scott Boras, important impresar din baseball. Constantin Dumitrascu – un personaj pe cat de discret, pe atat de influent in fotbalul international, potrivit revistei britanice FourFourTwo – a adunat in acest an 107,8 milioane de dolari din comisioanele unor tranzactii ce au totalizat 1,1 miliarde de dolari. Romanul are „sub aripa” aproape 90 de fotbalisti, printre care si nume sonore ca Edinson Cavani (PSG), Phillipe Coutinho (FC Liverpool), Douglas Costa (Juventus/Bayern Munchen), Nemanja Matic (Manchester United), Dimitri Payet (Olympique de Marseille) si N’Golo Kante (Chelsea). Clasamentul mondial este bazat pe sumele castigate de impresari de pe urma comisioanelor obtinute din contractele sportivilor pe care ii reprezinta si pe valoarea tranzactiilor realizate pana la sfarsitul lunii septembrie. Astfel, jurnalistii de la Forbes il pozitioneaza pe Constantin Dumitrascu peste impresari celebri, precum Mino Raiola (agentul lui Ibrahimovic, Paul Pogba, Romelu Lukaku sau Gianluigi Donnarumma) si Jorge Mendes (care ii impresariaza pe Cristiano Ronaldo, Jose Mourinho, David de Gea sau James Rodriguez). In prezent, romanul este CEO-ul Mondial Sports Management & Consulting, cea mai puternica agentie din lume specializata pe fotbal, iar valoarea cumulata a celor mai bine cotati cinci jucatori pe care ii reprezinta depaseste 200 de milioane de euro, conform estimarilor de pe site-ul de specialitate Transfermarkt, scrie New Money.
Statia intermodala Basarab – a costat enorm, azi e o ruina. Imaginea dezolanta a nepasarii statului fata de banii cetatenilor. Statia intermodala Basarab, punctul central al celui mai celebru pasaj din Romania, preferata pana nu de mult ca loc pentru filmat videoclipuri si reclame, s-a transformat intr-o lada de gunoi. Investitii in echipamente ultimul racnet, germane, de la Thyssenkrupp, zac in paragina. Totul sub ochiul vigilent al Politiei Locale a Municipiului Bucuresti (PLMB), care raspunde doar la ordinele primarului Gabriela Firea, si care are un birou fix in mijlocul acestei batai de joc pe bani publici. Pasajul Basarab a costat urias Romania – 204 milioane de euro, suma care, dupa calculele presei facute la vremea inaugurarii lui, l-ar fi facut printre cele mai scumpe proiecte de gen din lume. Inceput de primarul Traian Basescu in 2001 (cu un cost estimat la doar 67,8 milioane de euro) si terminat de primarul Sorin Oprescu abia in 2011, pasajul a avut costuri speciale, mari, cu realizarea unei statii intermodale, la Basarab. Rolul ei era sa faca o legatura facila, rapida, intre multe mijloace de transport care se intersecteaza in acest punct. Aici intalnesc traficul garilor Bucuresti Nord si Basarab metroul si o serie de autobuze si tramvaie care parcurg Capitala in toate directiile.”Pasajul arata cu adevarat modern, demn de o capitala europeana si face nota discordanta cu majoritatea cailor de acces inguste si prost adaptate traficului infernal din Capitala”, titrau ziarele vremii, potrivit Economica.net.
Romania are drumuri mai proaste decat Tanzania, Uganda sau Burundi. Romania are drumuri mai proaste decat Tanzania, Uganda sau Burundi, arata un raport al Forumului Economic Mondial. Per total, Romania se gaseste pe locul 68 din 137 in privinta competitivitatii economice, insa in privinta calitatii infrastructurii rutiere tara noastra este surclasata de foarte multe state considerate a fi in „lumea a 3-a”. La acest capitol, Romania ocupa locul 120 din 137 de locuri, fiind in urma unor tari ca Tanzania (90), Uganda (91), Laos (94), Etiopia (97), Cambodgia (99), Sierra Leone (101), Bangladesh (105), Guatemala (106), Liberia (111), Burundi (112), Benin (113), Zimbabwe (116), Malawi (117), Nepal (118) sau Venezuela (119). Pe primele locuri la acest capitol se afla Emiratele Arabe Unite, Singapore, Elvetia, Hong Kong, Olanda, Japonia, Franta, Portugalia, Austria si SUA, scrie Auto Bild.