Business report: Costurile de constructie au ajuns la 450 euro/mp in rezidential. Cum se explica pretul mediu de 1.424 de euro/mp?; De ce esueaza Blue Air; INS: Intram din nou in recesiune.
Costurile de constructie au ajuns la 450 euro/mp in rezidential. Cum se explica pretul mediu de 1.424 de euro/mp? Constructiile rezidentiale au scazut cu 100 de euro/mp, la 450 de euro/mp, in vreme ce costurile pentru constructia de malluri sau spatii de birouri sunt mai ieftine cu circa 150 de euro/mp. In aceste conditii, devine din ce in ce mai greu pentru dezvoltatori, mai ales cei rezidentiali, sa explice pretul mediu de circa 1.400 de euro/mp, chiar in conditiile in care soft costurile adauga inca 100 de euro/mp la costul final. Evident ca unii dintre contractorii care au lucrari in proiectele rezidentiale au achizitionat materiale si utilaje la preturile vechi, dar e greu de crezut ca dupa doi ani de criza aceasta situatie mai e valabila, scrie Business Cover.
Dan Sucu: Bancile sunt responsabile pentru 80% din socul cu care a lovit criza economica. La doi ani de la caderea Lehman Brothers, omul de afaceri Dan Sucu (foto), care controleaza grupul de firme Mobexpert, este de parere ca socul in economia romaneasca a fost provocat in proportie de 80% de banci pentru ca s-a creat o dorinta de economisire disproportionata in raport cu posibilitatile, iar consumul a franat nejustificat de brusc. „Bancile au trecut de la trage complet volanul spre stanga, adica de la lupta pentru cota de piata la credite, la complet volan dreapta, adica la restrangerea creditarii si majorarea dobanzilor la credite si la depozite. Acest soc a destabilizat economia la inceputul anului 2009”, a spus Dan Sucu intr-o discutie cu Ziarul Financiar despre ultimii doi ani din economia romaneasca, in care a luat din nou o pozitie dura vizavi de sistemul bancar.
INS: Intram din nou in recesiune. Economia ar putea depasi recesiunea in trimestrul al treilea, tehnic, insa ar putea inregistra o noua cadere in ultimul trimestru, potrivit presedintelui Institutului National de Statistica (INS), Vergil Voineagu. ”Cel mai probabil scenariu este ca vom avea crestere economica in trimestrul al treilea, deci iesim din recesiune, dar intram din nou in recesiune in trimestrul IV”, a declarat Voineagu, citat de evz.ro.
Capcana ajutorului social, mai tentant decat salariul minim. Dincolo de explicatiile si teoriile referitoare la scopul social al acestuia sau despre influentele asupra economiei, justificarea Executivului este, in primul rand, financiara. Pe masura ce cererea de protectie sociala a crescut din cauza crizei, veniturile bugetare au scazut, iar autoritatile nu mai au resurse financiare ca sa plateasca ajutoarele sociale. Modificarile aduse Legii venitului minim garantat au diminuat deja cheltuielile estimate pentru anul 2011, la 630 de milioane de lei, de la 746 de milioane de lei in 2010, dupa cum prognoza Ministerul Muncii in primavara. Paradoxal, cheltuielile cu venitul minim garantat se reduc intr-o perioada in care tot mai multe persoane ar avea nevoie de sprijinul statului, scrie Capital.
De ce esueaza Blue Air. Cu o structura de costuri tipica pentru o companie traditionala, dar cu venituri caracteristice unui low-cost, modelul de business al Blue Air isi arata imperfectiunile in criza. O sabie cu doua taisuri. Asa poate fi descrisa cel mai bine strategia Blue Air de a schimba rapid destinatiile si frecventele (n.red.zilele si orele la care se efectueaza zborurile). Aceasta a fost intotdeauna strategia firmei lui Iordache. Blue Air a fost prima companie low-cost care a operat zboruri la Maastricht, Koln sau Larnaca. In momentul in care a aparut concurenta pe rutele respective, Blue Air a decis sa le inchida, scrie Money.ro
Cum inregistrezi o marca in Uniunea Europeana. Exportatorii, cei care presteaza servicii si cei care vor sa se extinda in Uniunea Europeana ar trebui sa-si inregistreze marca la nivel comunitar, pentru a evita plata unor daune si conflictele cu firmele din aceasta zona. Daca este inregistrata la nivel comunitar, o marca este protejata in cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE). Avocatul de la Nomenius mai spune ca, urmare a prevederilor Tratatului de la Lisabona, marcile comunitare ar trebui sa-si schimbe denumirea in „marcile Uniunii Europene”, nemaiexistand in acest tratat notiunea de „comunitar”/”comunitara”, scrie Startups.ro.
Care sunt echipele de fotbal cu cei mai cheltuitori fani. Barcelona se poate lauda cu cei mai multi fani din lume, aproape 58 de milioane, dar nu si cu cei mai cheltuitori, in conditiile in care venitul per fan european este de 6,3 euro pe sezon, cu mult sub incasarile generate de alte mari echipe din Europa, scrie Financial Times. Pana si rivalul traditional al Barcelonei, Real Madrid, obtine aproape dublu, adica 12,8 euro per fan. Echipa italiana Juventus Torino se poate lauda cu cei mai profitabili fani, fiecare suporter european aducand clubului in medie 15,5 euro pe sezon, scrie Ziarul Financiar.