Sari direct la conținut

Business Report: Cum va fi afectata economia Greciei de noile masuri de austeritate; Economia Romaniei risca sa-si rateze sansa din cauza politicienilor populisti; Inapoi, la grecii nostri: conjuratia celor 7 astre pe 2017

HotNews.ro
Business Report, Foto: Colaj foto
Business Report, Foto: Colaj foto

Cum a ajuns o familie din Maramures sa deschida o pensiune in Insulele Maldive La circa 6.700 de km de Baia Mare, pe insula Dharavandhoo din atolul Baa din insulele Maldive, familia Mulea poate spune ca are o a doua casa. In urma cu opt ani, Corina si Mihai au ales insulele Maldive pentru luna de miere, la fel ca multi turisti romani care aleg destinatiile exotice pentru luna de miere. Dupa prima calatorie in Maldive, a urmat cea de-a doua, dar de data asta nu au mai ales un resort, ci au preferat sa stea intr-o pensiune pe o insula locuita de bastinasi. Au avut astfel acces mai usor la cultura si obiceiurile localnicilor. Dorinta si visul de a reveni pe plajele cu nisp fin sarutat de ape albastre s-a pastrat, iar in urma cu doi ani, cei doi soti se gandeau serios cum ar putea sa-si deschida o pensiune in insule, scrie Economica.net.

Cand au aparut dotarile auto de care nu ne putem lipsi astazi Tehnologia avanseaza intr-un ritm alarmant, inclusiv in domeniul auto. Producatorii se lupta intre ei pentru a aduce clientului functii cu nume formate din trei sau patru litere, iar lista acestor optiuni devine din ce in ce mai lunga. In 1973 GM introducea optiunea de airbag pe modelul Oldsmobile Toronado, optiune pe care avea sa o scoata cativa ani mai tarziua datorita lipsei de interes a publicului. Ce vremuri, nu stiai sigur daca vrei sa adaugi airbag-ul pe lista de optiuni a masinii tale. Stateai si te intrebai oare la ce il vei folosi. In 1939 oficialii de la Packard au decis sa doteze modelul Super Eight cu aer conditionat. La mai bine de sapte decenii de atuncinu cred ca exista vreo masina produsa in ziua de azi care sa nu vina din fabrica cu aceasta optiune. La fel sta treaba, probabil, si pentru airbag-ul de mai sus, desi auzisem ceva de TATA Nano ca nu ar dispune de aceasta optiune luxurianta. Integral pe Playtech.ro.

Cum va fi afectata economia Greciei de noile masuri de austeritate Grecia si creditorii sai au ajuns la un consens luni dimineata, la capatul a 17 ore de negocieri. Atena poate sa ramana in zona euro numai respectand o serie de masuri de austeritate fara precedent luate de Troica. Grecia trebuie sa demonstreze acum ca are la dispozitie vointa politica de a implementa cele mai dure masuri de austeritate luate vreodata pentru a pune mana pe cel de-al treilea ajutor financiar oferit de creditorii zonei euro, cifrat la 86 de miliarde de euro. Premierul Alexis Tsipras s-a intors astazi la Atena pentru a-i convinge pe parlamentari sa adopte pachetul de masuri de austeritate. In baza acordului, noul pachet de legi va afecta toate straturile economiei, indiferent ca este vorba despre vanzarile de lapte sau de produsele farmaceutice, scrie Europolitics.ro.

Economia Romaniei risca sa-si rateze sansa din cauza politicienilor populisti Guvernul ignora turbulentele din economia mondiala, create de Grecia si, mai ales, de China, lansandu-se intr-o avalansa de majorari ale cheltuielilor publice. In ultimele saptamani, atat parlamentul, cat si executivul au acordat pensii mai mari pentru grupele I si II de munca, pentru categoriile speciale, militari, diplomati, personal navigant si parlamentari, alocatii duble pentru copii, salarii cu 12% in plus pentru personalul nedidactic si angajatii din administratia locala. „Sistemul public de pensii este si asa intr-o mare problema datorita natalitatii in scadere, sperantei medii de viata in crestere si fenomenului migrationist (romani care contribuie la sistemul de pensii din alte tari). Venind acum cu astfel de majorari vom genera un deficit si mai mare in fondul de pensii public care in final se va traduce in datorie publica, taxe mai mari sau inflatie”, spune profesorul de economie, Cristian Paun, conform Capital.ro.

Furnizorii: „Pretul electricitatii, in stagnare” Primul semestru a adus un pret mediu al energiei tranzactionate pe piata spot (PZU) administrata de OPCOM de 145,18 lei/MWh, in crestere nesemnificativa (+0,8%) fata de perioada similara a anului trecut. Volumul total tranzactionat in perioada mentionata a fost de 11,4 milioane MWh, in crestere cu 8,5% fata de primele sase luni din 2014, conform datelor OPCOM. Ion Lungu, presedintele Asociatiei Furnizorilor de Energie Electrica din Romania (AFEER), ne-a declarat: „Nu au avut loc modificari in piata, iar pretul s-a mentinut constant, comparand mediile semestriale. Cresterea de volum la sase luni este normala intrucat, dupa introducerea tranzactiilor la preturi si cantitati fixe pe PCCB incepand cu 1 ianuarie 2015, traderii s-au refugiat in PZU si in piata OTC. In continuare piata spot este considerata atractiva ca pret, iar multi traderi risca si isi asigura o parte importanta din necesarul clientilor din tranzactii zilnice, care prin definitie au o volatilitate ridicata”, scrie Bursa.ro.

Inapoi, la grecii nostri: conjuratia celor 7 astre pe 2017 Aceasta e conjunctura – internationala, economica si chiar psihologica – in care Romania va fi masurata si evaluata dupa ce a anuntat ca nu va prelungi acordul cu Troica si dupa ce trei randuri de experti ai CE, FMI si BM au plecat de la Bucuresti asa cum au venit. NEinitiatii stiu ca nu ar trebui sa avem probleme : avem, (azi, luni, 13) nu doar una din cele mai mari cresteri din Uniunea Europeana, dar si o inflatie mica, un deficit in grafic si, mai ales, cresterile din ultimii 2 ani (2013 si 2014) sunt sustenabile: dupa consolidarile disperate din 2010-2012 (care au extirpat tumorile cresterii din 2007-2008), economia a crescut din necesitate si oportunitate. Initiatii stiu, insa, ca politica economica guvernamentala a ultimelor 3-4 luni (cu actiuni si efecte in sens invers celor luate cu doar un an in urma !) ar trebui sa ne creeze insomnii, scrie Curs de Guvernare.

Iata care sunt cele mai furate marci auto din Romania in 2015 Conform Politiei Romane, de la inceputul anului si pana la jumatatea lui 2015, in tara au avut loc peste 226 de furturi de autoturisme. Iata care sunt preferintele hotilor in materie de marci: 1. Dacia – 97; 2. Volkswagen – 30; 3. BMW – 19; 4. Mercedes-Benz – 18; 5. Opel – 17; 6. Audi – 12; 7. Ford – 9; 8. Fiat – 8; 9. Skoda – 8; 10. Renault – 6. In ceea ce priveste modelul, Dacia 1300 ramane in top, in timp ce Volkswagen Passat este cel mai furat model din gama germana. Cat despre brandurile premium, aici nu exista o tendinta clara. Hotii si-au indreptat atentia asupra tuturor modelelor, indiferent de numarul de ani, scrie Auto-Bild.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro