Sari direct la conținut

Business report: Dacă OUG 114 nu este retrasă, vom asista la cea mai mare naționalizare de la instaurarea comunismului; Șase efecte negative ale ordonanţei 114 pentru piaţa gazelor din România

HotNews.ro
business report, Foto: Colaj foto
business report, Foto: Colaj foto

Ordonanța 114 continuă să stârnească discuții pe marginea subiectului. Adevărul prezintă într-o analiză șase efecte negative ale ordonanţei 114 pentru piaţa gazelor din România.Ordonanţa 114 va avea efecte negative asupra pieţei de gaze naturale şi a întregii economii din România, afectând în cele din urmă consumatorul, arată un studiu prezentat de Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA) şi efectuat de Deloitte. Studiul relevă faptul că OUG 114 va duce la reducerea veniturilor la bugetul de stat, periclitarea siguranţei aprovizionării cu gaz natural, la diminuarea competiţiei pe piaţă, eşecul de a proteja consumatorii casnici, precum şi la limitarea exporturilor. Totodată ministrul Energiei, Anton Anton, a trimis a o scrisoare către UE, în care arată de ce a dat guvernul OUG 114 și cui îi folosește aceasta, potrivit Economica.net. Ministrul Energiei spune că nu a avut nicio discuţie cu Comisia Europeană pe marginea OUG 114. Totuşi, vă oferim în exclusivitate scrisoarea pe care Ministrul Energiei a trims-o comisarului european pentru Energie, după ce a fost elaborată Ordonanţa. “Cu Comisia nu am avut nicio discuţie pe marginea Ordonanţei 114”, a declarat Ministrul Energiei, Anton Anton, azi, la Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor, mai scriu aceștia. Dacă OUG 114 nu este retrasă, vom asista la cea mai mare naționalizare de la instaurarea comunismului, titrează Republica. Pentru fiecare 100 de lei pe care îi am azi în contul pensiei cu acumulare (Pilonul 2), 86 de lei reprezintă banii produși de mine și virați automat acolo; restul de 14 lei sunt datorați investiției. Peste 20 sau 30 de ani vor fi mult mai mulți. Din fiecare 100 de lei pe care statul mi-i ia lunar în contul pensiei publice, o să mai recuperez praful de pe tobă, după cum lesne poate observa oricine muncește și plătește taxe 40 de ani, ca să mai trăiască 20, cu pensia reprezentând azi 40% din salariu. Cu toate acestea președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunță schimbări la ordonanța 114, dar spune că „sub nicio formă nu va fi abrogată”. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat marţi că ordonanţa 114 nu va fi abrogată „sub nicio formă”, dar taxa pe activele financiare ar putea scădea. „O să aştept concluziile colegilor mei senatori de la cele două comisii, să vedem dacă au fost depuse amendamente, ce amendamente au fost depuse, pentru a face anumite ajustări, reglajul fin, dar ceea ce vă pot spune este că ordonanţa nu va fi abrogată cumva, sub nicio formă, pentru că am văzut tot felul de comentarii şi sugestii că ordonanţa ar putea fi abrogată.” Întrebat dacă taxa pe activele financiare poate să fie eliminată, Tăriceanu a răspuns negativ, însă a adăugat că aceasta ar putea modificată, în sensul scăderii ei. „Nu, dar nici nu urmărim acest lucru. (…) Discuţia este legată nu de taxa în sine, ci de nivelul ei. Deci nivelul s-ar putea modifica, în sensul scăderii”, a afirmat Tăriceanu, potrivit Adevărul.

Antreprenoriatul românesc, la marginea prăpastiei. Numărul companiilor care şi-au întrerupt activitatea în anul 2018 este aproape de maximul din ultimul deceniu, iar vulnerabilitatea companiilor va conduce la creşterea numărului de insolvenţe în perioada 2019-2020 cu cel puţin 20%, arată o analiză realizată de Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR). Potrivit lui, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a publicat recent cifrele privind evoluţia companiilor nou înmatriculate, precum şi al celor care îşi întrerup activitatea. Analizând evoluţia pentru anul 2018, prin comparaţie cu perioada similară a anului anterior, se observă declanşarea unei spirale distructive care semnalează scăderea nivelului de încredere în perspectivele economiei, scrie Adevărul.

Bun de citit:

Covasna, Harghita şi Mureş au promovat regiunea sub brandul „Ţinutul Secuiesc”. Judeţele Covasna, Harghita şi Mureş au promovat regiunea prin intermediul unui stand comun, sub brandul „Ţinutul Secuiesc”, la cea de-a 42-a ediţie a Târgului de turism internaţional Utazás de la Budapesta şi la Târgul de Turism al României (TTR), organizat la centrul expoziţional Romexpo. Judeţele, Covasna, Harghita şi Mureş, au fost reprezentate la cele două evenimente de Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, respectiv Asociaţia Visit Mureş, potrivit Economica.net.

Mediul de afaceri din Rep. Moldova, interesat de noi colaborări cu un judeţ din România. Vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie din Republica Moldova, Mihai Bîlba, s-a întâlnit luni, 25 februarie , cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, și cu președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Florentin Tuș, potrivit Infoprut.

China va construi o centrală solară în spațiu. China a anunțat că plănuiește lansarea pe orbita Pământului a unui parc fotovoltaic care va furniza energie solară mult mai eficient decât instalațiile de la nivelul solului. Centrala solară care va orbita la o înălțime de 36.000 de kilometri va capta energia și o va trimite către stațiile de pe Pământ. China poate deveni astfel prima țară care va folosi energie solară captată direct în spațiu, scrie Profit.ro.

Vămile, la un pas de a ajunge în subordinea directă a ministrului Finanţelor. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, este tot mai aproape de a rupe Vama de la ANAF şi să o preia în subordine directă. Legea privind desfiinţarea regionalelor, care prevede şi transferul Direcţiei Generale a Vămilor la Ministerul Finanţelor, a ajuns în Camera Deputaţilor, care este for decizional. Ca urmare a acestei măsuri, Vămile își vor desfășura activitatea pe cont propriu, Digi24.

Tarom reia, după 10 ani, cursele directe spre Cairo. Operatorul național aerian Tarom va relua cursele directe spre Cairo, Egipt, după o pauză de 10 ani, confirmând astfel informațiile anunțate anterior de Profit.ro. Tarom va opera două curse pe săptămână, cu plecări și retur miercuri și duminică, scrie Agerpres. Prețurile pornesc de la 193 euro, dus-întors, cu bagaj de cală (23 kg.) și de mână incluse. În acest preț intră toate taxele, serviciile de catering la bord și check-in în aeroport, scrie Profit.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro