Business report: Document al Finantelor: Impactul majorarii accizei de la 1 aprilie este de 41 de bani/litru de benzina sau motorina; Ce vinde si ce cumpara Romania din Rusia. Cat mai suntem de dependenti
Cum se vor putea cheltui cele 8 mld. euro destinate agriculturii. 60.000 de euro pentru tineri. Prin noul program se doreste incurajarea tinerilor care vor sa dezvolte afaceri in zona rurala. Potrivit draftului publicat de minister, acestia pot primi o finantare de cel mult 60.000 de euro, iar sprijinul va fi acordat in doua transe. Prima parte, reprezentand 70% din fondurile nerambursabile, va fi incasata la primirea deciziei de finantare. Restul de 30% se va acorda in cei trei ani de la primirea deciziei de finantare. Primirea acestei parti din fonduri este conditionata de implementarea si indeplinirea planului de afaceri depus la solicitare. In cazul in care termenii acestui plan nu vor fi respectati, beneficiarul va fi obligat sa returneze prima transa, proportional cu obiectivele nerealizate, potrivit Capital.ro
Ce vinde si ce cumpara Romania din Rusia. Cat mai suntem de dependenti. Anul trecut Romania a avut un deficit comercial cu Federatia Rusa in valoare de 977 de milioane de euro, importurile totalizand peste 2,3 miliarde de euro, potrivit unei analize furnizate Economica.net de catre Institutul National de Statistica.Cel mai mult in ponderea importurilor din Federatia Rusa cantaresc combustibilii si uleiurile minerale (1,9 miliarde de euro), cauciuc si articole din cauciuc-66 de milioane de euro, produse din fonta si fier- 27,2 milioane de euro, hartie si carton-22 de milioane de euro, cazane, turbine si motoare -14,8 milioane de euro. In schimb, exportam cu preponderenta produse farmaceutice-89,6 milioane de euro, uleiuri esentiale- 71,9 de milioane de euro sau lemn-55, 2 milioane de euro.
Interviu Gelu Stefan Diaconu, presedintele ANAF : Problema popririlor multiple in mediul de afaceri/ Particularitatea Romaniei – PIB-ul nefiscalizat si rata de colectare/ Arieratele in companiile mari – private si de stat. „Dupa aparitia Ordonantei 8, ni s-a impus notificarea cu 30 de zile inaintea instituirii popririi. Este, evident, o masura in interesul contribuabililor onesti. Problema ANAF este ca de prevederile ordonantei beneficiaza inclusiv cei care nu sunt onesti. Vreau sa va prezint si cealalta fata a unei astfel de masuri. In total program de colectare lunar, noi incasam arierate intre 7 si 11%. Una din metodele pe care le utilizam, cea mai importanta si imediata, este poprirea pe conturi. Din acest maxim11%, incasarile provenite din popriri sunt cam 3,5 – 5%. Cred ca efectul in luna martie al Ordonantei 8 va fi enorm, pentru ca acum notificam, deci nu mai putem incasa direct”, declara presedintele ANAF intr-un interviu acordat pentru cursdeguvernare.ro
Simona Milos, INPPI: „Lobby puternic in Parlament pentru legiferarea falimentului personal”. In Parlament se duce un lobby puternic pentru legiferarea falimentului personal, dupa cum ne-a spus Simona Milos, presedintele Institutului National de Pregatire a Practicienilor in Insolventa (INPPI). Domnia sa sustine ca parlamentarii au ajuns la un consens pe aceasta tema si ca discuta in vederea identificarii parghiilor procedurale pentru introducerea acestei reglementari in Codul Insolventei, care, acum, se afla in Comisia Juridica din Camera Deputatilor. Simona Milos ne-a precizat: „Este putin cam tarziu sa se vina acum cu o astfel de propunere. Ar putea da nastere unui proces de neconstitutionalitate. De aceea, se incearca identificarea unor diferite metode procedurale pentru includerea proiectului in Codul Insolventei, cum ar fi o legiferare de urgenta a felimentului personal”, potrivit Bursa.
Document al Finantelor: Impactul majorarii accizei de la 1 aprilie este de 41 de bani/litru de benzina sau motorina. De la 1 aprilie pretul carburantilor comercializati pe piata locala va fi mai mare cu 41 de bani, scumpire cauzata de majorarea accizei cu 7 eurocenti/litru, se arata intr-un document oficial al Ministerului Finantelor Publice. „Majorarea accizelor cu 7 eurocenti/litru in pretul final conduce la un impact care poate stabili un nivel maxim de crestere a preturilor cu circa 6%, impactul fiind generat de 4,5223 cursul euro, 104,77 inflatia si 24% cota TVA”, mentioneaza Finantele, potrivit Capital.ro.
Cand Constantin Nita stranuta, Razvan Nicolescu are guturai? Ce coincidenta. Nici nu a apucat sa se usuce bine cerneala de pe documentele in care Departamentul de Energie devenea Minister, iar ministrul devenea si el plin si iata ca morisca s-a invartit brusc in sens invers. Adica, Ministerul Energiei ramane minister, iar Ministerul Economiei devine super minister. Ca asa vrea domnul Constantin Nita, ministru cand plin cand gol in cele doua entitati. Culmea ca la Departamentul cu privatizarea nu trec doar companiile ce urmeaza a fi privatizate, ci toate companiile din sectorul energetic, potrivit Energy-center.ro
Bogdan Chiritoiu mai vrea un mandat la sefia Concurentei. Ce a facut pana acum. Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, isi incheie , in mai, mandatul si ar mai vrea unul. Nu in orice conditii, insa. In cei cinci ani de mandat, 2009-2014, institutia condusa de Chiritoiu a declansat 104 investigatii, din care a finalizat 86, a aplicat amenzi de 354 de milioane de euro si a luat 38 de decizii pe concetrari economice. In mandatul lui Chiritoiu a fost acordata cea mai mare amenda pe concurenta din Romania. In data de 10 ianuarie 2012, Consiliul Concurentei a sanctionat companiile OMV Petrom, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream, ENI Romania, MOL Petroleum si Lukoil Romania cu o amenda totala de 880 milioane de lei, reprezentand 3% din cifrele de afaceri realizate in anul 2010, potrivit Economica.net