Business Report: Efectele benefice ale unei inflatii tintite; Proiectele imobiliare intrate in agonie vor muri anul acesta; Acelasi peisaj, aceleasi tratamente, dar fara turisti si fara bani; Unele inhibitii in vocatia est-europeana a bancilor austriece
Efectele benefice ale unei inflatii tintite. Inscrierea inflatiei in tinta BNR are un impact asupra pricipalilor indicatori economici. Prognozele privind evolutia economiei si a veniturilor populatiei sunt facute in corelatie cu estimarile de inflatie, iar o crestere cat mai mica de preturi da mai multe sanse ca tintele fixate sa fie atinse, sau sa se ajunga chiar la rezultate mai bune. Mai mult, remarca unii analisti, atingerea unui target atat de important da un plus de stabilitate mediului economic. Firmele isi intocmesc planurile de afaceri pe seama indicatorilor macroeconomici, inflatia fiind folosita atat pentru a stabili viitoarele cresteri de salarii, cat mai ales pentru a fixa preturile la produse si servicii. Integral in EVZ.
Proiectele imobiliare intrate in agonie vor muri anul acesta. Anul trecut a insemnat „condamnarea” a circa 6.000 de dezvoltatori imobiliari si constructori, in cazul carora a fost declansata procedura de insolventa sau falimentul. Pentru acest an se preconizeaza prabusirea unor proiecte imobiliare locale a caror valoare depaseste pragul de 500 de milioane de euro. Este acesta sfarsitul? Imobiliarele si constructiile au o pondere de 20%-30% in totalul dosarelor de insolventa, care se estimeaza ca au atins in 2011 cifra de 21.000, similar cu nivelul din 2010. Cele doua sectoare urmeaza comertul, care detine o cota de peste 50% din totalul insolventelor declansate in Romania anul trecut, informeaza Capital.
UE ameninta Ungaria cu actiuni legale. Uniunea Europeana a marit, ieri, presiunea asupra Ungariei, declarand ca politicile sale fiscale sunt nesustenabile si amenintand cu actiuni legale impotriva noii Constitutii, pe care unii o considera o cale sigura spre autoritarism, potrivit Atlanta Journal Constitution. Avertizarile au escaladat tensiunile dintre guvernul ungar si UE si au accentuat dificultatea cu care Budapesta va negocia pentru pachetul de ajutor financiar de la UE si Fondul Monetar International (FMI), informeaza Bursa.
Acelasi peisaj, aceleasi tratamente, dar fara turisti si fara bani. „In viata mea nu as fi crezut ca as putea fi atat de lenes cum sunt aici”, spunea Ludwig van Beethoven despre perioada pe care a petrecut-o la Baden bei Wien, un orasel aflat la 26 de kilometri de Viena, faimos pentru turismul balnear de mai bine de 200 de ani. Cunoscut drept „rezidenta imperiala de vara”, deoarece curtea imparatului Franz Iosef isi petrecea sezonul estival aici – imparatul aprecia efectul revigorant al izvoarelor vindecatoare – Baden a devenit in timp orasul „aurului galben”, baza fiind baile sulfuroase, impachetarile, terapiile subacvatice etc. Peste patru milioane de litri de apa termala izvorasc din 14 izvoare sulfuroase naturale, iar austriecii le exploateaza la maximum, pentru a atrage turistii din Europa, relateaza Capital.
De ce crede Barclays ca in China si India va fi criza: Se construiesc prea multi zgarie-nori. Constructia de zgarie-nori ar putea indica o corectie economica iminenta in tarile in care sunt ridicati, potrivit analistilor Barclays Capital, care au stabilit „o legatura nesanatoasa” intre cele mai inalte cladiri din lume si crizele financiare in ultimii 140 de ani, potrvit CBC News. Boom-ul zgarie-norilor din China si India ar putea fi un semn ca cele doua tari se indreapta catre un declin economic imediat. In prezent, in China se afla jumatate din zgare-norii in constructie din intreaga lume. In aceasta categorie intra doar cladirile cu inaltimea de peste 240 de metri, scrie Gandul.
Erorile de la Compania de Autostrazi costa zeci de milioane de euro. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) nu se poate lauda cu niciun proiect semnificativ de infrastructura rutiera la care pretul final platit constructorului sa fie egal cu cel la care acesta a licitat lucrarea. Chiar daca aceste contracte sunt obtinute in licitatii in care pretul cerut de constructori este un factor important la atribuirea acestora, criteriul pret ajunge in final sa nu mai conteze. Pretul se umfla deseori chiar si de cateva ori pe an (cazul centurii Cluj Est) sau chiar inainte de inceperea lucrarilor, dupa cum s-a intamplat pe centura Bucuresti Sud. Compania are posibilitatea de a acorda majorari ale valorii initiale cu pana la 50%, cu conditia nedepasirii indicatorilor tehnico-economici ai lucrarii aprobati de Guvern, anunta Romania Libera.
Unele inhibitii in vocatia est-europeana a bancilor austriece. Un viceguvernator din cadrul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), alaturi de alti oficiali bancari din 16 tari europene, a participat, ieri, la o conferinta de la Viena, ca sa discute despre problema capitalizarii bancilor din zona euro si despre posibilul impact negativ asupra tarilor emergente, potrivit lui Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Domnia sa ne-a declarat: „La Viena este conferinta celor 17 tari. Banca Nationala a Romaniei este reprezentata de un viceguvernator, al carui nume nu il putem face public. Se discuta probleme privind capitalizarea bancilor din zona euro si cum aceasta masura sa nu afecteze tarile din zona emergenta”. Continuarea in Bursa.
Lovitura pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preturile si dupa liberalizare. Potrivit ultimului proiect al legii gazelor, Romania va renunta la preturile reglementate pentru consumatorii non-casnici pana la sfarsitul anului 2013 si la preturile reglementate pentru populatie pana la sfarsitul lui 2015. Potrivit legii, Autoritatea de Reglementare (ANRE) va intocmi un calendar de eliminare treptata a preturilor reglementate, in perioada 2012-2015, principiul fiind ca eliminarea acestora trebuie sa fie cat mai usor de suportat pentru clienti. ANRE primeste insa si mecanismele legale pentru a stopa cresterile de pret, atat acum, cand exista notiunea de pret reglementat, cat si in viitor, cand aceasta notiune nu va mai exista, scrie Money.ro