Business Report: FMI: Ati exagerat cu stransul curelei; Bomba creditelor restante explodeaza in asigurari; Ce se va intampla cu preturile masinilor second hand daca Guvernul amana cu un an aplicarea taxei
Bomba creditelor restante explodeaza in asigurari. Asiguratorii platisera, pana in octombrie 2011, aproape 9% din valoarea totala a restantelor noi la credite de consum, adica peste 84 milioane de euro, si se feresc sa mai incheie astfel de polite. In ultimii doi ani doar doua companii din Romania au mai vandut asigurari de credite intr-un ritm semnificativ. Motivul pentru care majoritatea asiguratorilor au renuntat la un produs care altadata le aducea cresteri importante ale vanzarilor este explozia restantelor la imprumuturile bancare si, implicit, a platilor pe care au fost nevoite sa le efectueze catre banci. Desi anul trecut valoarea totala a platilor a scazut fata de 2010 (anul de varf al despagubirilor achitate), ele se mentin la un nivel inalt, iar ca pondere in totalul restantelor noi se indreapta catre 10%, potrivit calculelor Capital.
FMI: Ati exagerat cu stransul curelei. Dupa trei ani de austeritate, a venit vremea sa simtim efectul acestor sacrificii. Acesta pare sa fie mesajul cu care a venit Fondul Monetar International (FMI) in Romania, pentru o noua evaluare a acordului de finantare. Asta nu inseamna ca reformele din sectorul public nu trebuie sa mearga inainte, mai ales in administratie si in companiile de stat, unde „oamenii sunt platiti mai mult decat produc”, ne-a spus economistul Bogdan Baltazar. Pedala de acceleratie trebuie apasata, insa, in special pe masuri care ajuta economia. Majoritatea sugestiilor trecute de Fond, in cel mai recent memorandum, vorbesc despre realocarea mai eficienta a sumelor pentru investitii, monitorizarea celor 100 de proiecte prioritare din fonduri europene si reducerea evaziunii fiscale, informeaza EVZ.
Aglomeratiile imobiliare aduc bani putini in buzunarele proprietarilor. Polii imobiliari dominanti la nivel de Bucuresti, precum Dimitrie Pompeiu, Baneasa, Pipera sau Piata Victoriei, vor genera in acest an venituri din chirii de peste 340 milioane de euro, cu aproape 10% mai putin decat in 2010. Veniturile in scadere sunt explicate prin faptul ca in ultimul an nu au fost lansate proiecte de dimensiuni mari, iar nivelul chiriilor a fost in continua scadere. Interesant este ca in acest an proiectele de birouri vor genera venituri mai mari decat cele de retail, comparativ cu 2010, cand situatia era inversata. Calculul realizat de Capital cu ajutorul informatiilor furnizate de principalele companii de consultanta imobiliara de pe piata locala se bazeaza pe suprafata totala inchiriabila din imobilele dominante de birouri si retail si pe chiriile medii din fiecare zona. Veniturile obtinute au fost ajustate cu rata medie de neocupare specifica fiecarui segment de piata in parte, relateaza Capital.
Americanii se implica in despagubirea fostilor proprietari. Experti americani au consiliat Guvernul in elaborarea proiectului de lege privind despagubirea proprietarilor deposedati abuziv de regimul comunist, potrivit lui Mark Gitenstein, ambasadorul Statelor Unite in tara noastra. Fondul Proprietatea a fost solutia propusa de guvernanti pentru aceasta problema spinoasa, insa din cauza modului de constituire si a valului de procese care au urmat, ca sa nu mai vorbim despre lentoarea acordarii de compensatii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului ne-a impus sa eficientizam procesul de despagubire pana in iulie 2012. La asta lucreaza, acum, un Comitet Interministerial, creat la finalul anului 2010, informeaza Bursa.
Siderurgia romaneasca isi pune sperantele in consumul intern. Desi pe fondul tulburarilor sociale si al instabilitatii marilor economii companiile din siderurgia romaneasca fac planuri de reducere a costurilor pentru a-si proteja profitul, 2012 are toate sansele sa fie primul an bun dupa o serie „neagra” ce a debutat odata cu criza subprime din 2008. Avantajul decisiv ar putea fi piata locala a produselor siderurgice, evaluata la 2,7 miliarde de euro in 2011. „In siderurgie, cu siguranta vor exista companii care isi vor rotunji veniturile, fiind in stransa legatura cu productia, atat cea locala, cat si cea externa, ce deserveste si influenteaza piata romaneasca”, spune Marius Pintilie, managing director Konigfrankstahl Romania, una dintre multinationalele prezente in piata siderurgica romaneasca. Integral in Capital.
Ce se va intampla cu preturile masinilor second hand daca Guvernul amana cu un an aplicarea taxei. Suspendarea taxei auto pentru masinile inmatriculate prima oara inainte de 2007, anuntata luni de ministrul Mediului, ar putea conduce la o majorare cu pana la 25% a numarului de tranzactii cu aceste automobile, sunt de parere dealerii auto consultati de gandul. In ceea ce priveste preturile insa, parerile sunt impartite. In timp ce unii dealeri auto sustin ca preturile la care se vor realiza tranzactiile vor fi mai mici cu 15-20% fata de cele din 2011, altii considera ca aceste automobile nu au motive sa se ieftineasca, dupa ce deja preturile au fost reduse de proprietari in incercarea de a le vinde, inainte de anuntul suspendarii taxei. Continuarea in Gandul.
Vantul aduce miliarde de euro in sud-est. Braila se alatura celorlalte trei judete din Regiunea Sud- Est, Constanta, Tulcea si Galati, in care sunt dezvoltate investitii in parcuri eoliene. Grupul francez Filasa International a achizitionat trei proiecte de parcuri eoliene in judetul Braila, „Wind Energy Power Trade”, „Wind Energy Advance Tech” si „Wind Energy Strategy”, cu o capacitate totala proiectata de peste 400 MW, investitia fiind estimata la 800 milioane de euro. Preluarea a fost realizata prin firma EolEnvest, la care pachetul de actiuni este detinut de trei companii franceze, Filasa International (70%), Fibusa (25%) si Sanafi (5%). Proiectele se afla intr-o faza incipienta, avand insa obtinute certificatele de urbanism, lucrarile urmand sa inceapa la sfarsitul lui 2013 sau inceputul lui 2014, scrie Romania Libera.
Mobius spera la un leu. La un an de la listare, actiunile „Fondului Proprietatea” se tranzactioneaza la un discount de 60% fata de activul net unitar (VUAN). Cu toate acestea, Mark Mobius, presedintele executiv „Templeton Emerging Markets Group” spera ca, pe viitor, acest discount sa fie redus, ba chiar ca, intr-o zi, pretul sa depaseasca VUAN. Mark Mobius a declarat: „Am avut experinta tranzactionarii cu un premium fata de VUAN la unele fonduri inchise din Rusia si Londra. Speram, de ce nu, ca acest lucru sa se intample si in cazul Fondului Proprietatea”, anunta Bursa.
„Copilul rasfatat” al pietei de media isi continua cresterea. Cat atrage publicitatea online. Ponderea Internetului in piata de media a crescut la aproximativ 6-7% in perioada 2010-2011, comparativ cu 3%, cat inregistra in 2007. Va reusi online-ul sa se impuna in fata vehiculelor clasice de informare si publicitate – televiziune, radio, presa scrisa, outdoor? „Tinand cont de rezultatele aferente primului semestru din 2011, de aproximativ 10,3 milioane euro, si de istoricul mixului veniturilor primul semestru versus al doilea semestru, conform ROADS, realizat de PwC pentru IAB, estimam ca piata publicitatii online a inregistrat in 2011 un volum relativ similar cu cel din 2010, si usor mai mare decat in 2008, situat intre 20 si 21 milioane euro”, a spus Bogdan Belciu, partener Servicii de Consultanta pentru Management la PricewaterhouseCoopers Romania si unul dintre autorii studiului Romanian Online Advertising Revenue Study (ROADS), pentru IAB Romania, pentru DailyBusiness.ro.