Business Report: Impozitul pe case creste de 7 ori; Ce nu spune Boc in programul de guvernare: 10% somaj; Afacerile Arcom s-au prabusit in era Becali, iar Tata Nano ajunge in Europa in 2011
Ce nu spune Boc in programul de guvernare: 10% somaj. Proaspat reinstalatul premier, Emil Boc, a construit un program de guvernare in jurul tintelor asumate cu FMI: crestere economica de 1,3% si deficit bugetar de 5,9% in 2010. Pentru atingerea acestui nivel de deficit, este nevoie de taierea a cel putin 2,5 miliarde de euro din cheltuielile bugetare, lucru care presupune concedieri masive in sectorul public. Din acest motiv, prognoza FMI privind rata somajului indica un nivel de 10% in prima parte a anului viitor, cifra care insa nu se mai regaseste in programul de guvernare. Singurele detalii despre somaj: “Formare profesionala si cresterea gradului de ocupare”, scrie Business Standard.
Top 10 personalitati ale tranzitiei. In continuarea campaniei ROMANIA DUPA 20 DE ANI, capital.ro va propune un top al oamenilor care au influentat cel mai mult tranzitia romaneasca spre capitalism sau care, prin actiunea si prin modul lor de a fi, o ilustreaza cel mai bine. Ion Iliescu, comunistul cu care am intrat in capitalism; Dinu Patriciu, primul capitalist al Romaniei; Mugur Isarescu, tehnocratul de la Banca Nationala; Ion Țiriac, omul cu care se asociaza multinationalele sunt cateva din personalitatile enumerate in topul alcatuit de capital.ro.
Afacerile Arcom s-au prabusit in era Becali. Compania de constructii Arcom, controlata de omul de afaceri George Becali, si-a redus puternic activitatea anul acesta, din cauza lipsei de contracte noi, iar cifra de afaceri a scazut de patru ori, sub 10 mil. euro, in timp ce numarul de angajati a ajuns la 77 de persoane, de sase ori mai putin ca in 2008. Compania a fost preluata anul trecut de catre George Becali, patronul echipei de fotbal Steaua, si de atunci Arcom nu a mai castigat contracte importante pe piata constructiilor si s-a focusat doar pe proiectele imobiliare ale omului de afaceri, scrie Ziarul Financiar.
De ce tine cont asiguratorul cand iti asigura locuinta. Principalele lucruri de care tine cont un asigurator cand incheie o polita pentru un apartament sau o casa sunt materialul de constructie al acestora si amplasamentul. Am putea spune ca la fel de importante sunt si amplasarea locuintei in zona, dar si modalitatea de plata a primei de asigurare, care poate fi facuta integral sau in rate, scrie Evenimentul Zilei.
Noul Guvern vrea sa tranzactioneze gazele naturale pe o platforma gen OPCOM. Noul Guvern vrea sa infiinteze o platforma de tranzactionare pentru gaz natural dupa modelul OPCOM, pentru electricitate, si totodata sa adopte in legislatia nationala prevederile celui de-al 3-lea pachet legislativ de liberalizare a pietei de energie electrica si gaz natural adoptat recent de UE. Conform programului de guvernare 2009-2012, obtinut de NewsIn, Guvernul intentioneaza sa deruleze un program national de informare al consumatorilor in legatura cu drepturile pe care acestia le au, scrie Bursa.
Alain Prost, locul 3 cu Dacia Duster in etapa a treia. Alain Prost a incheiat cea de-a treia etapa a competitiei automobilistice pe zapada Trophee Andros fara victorie. La bordul unei Dacia Duster, fostul pilot de Formula 1 s-a clasat pe locul al treilea in ambele curse de la Alpe d’Huez, aceasta fiind prima etapa din aceasta editie in care francezul nu castiga o cursa, scrie StiriAuto.ro.
Fara ofertanti la privatizare, Avioane Craiova este la un pas de faliment. Fostii salariati ai societatii si-au castigat in instanta salariile restante pe ultimele luni lucrate in fabrica. Societatea ar avea de platit salariatilor restante de cel putin 1,5 milioane lei si risca masuri de executare silita daca nu face rost de fonduri pentru plata datoriilor, scrie Romania libera.
Cum va fi consumul de carburanti, gaze si energie in 2010. Consumul de carburanti, gaze si electricitate este asteptat sa creasca usor anul viitor fata de 2009, pe masura ce economia va incepe sa-si revina, potrivit estimarilor facute de mai multe companii care activeaza pe aceste piete. In acelasi timp, exista si voci care cred ca ne asteapta un an mai greu decat 2009 si ca d-abia dupa 1 ianuarie vom atinge varful crizei. Estimarea Transelectrica pentru consumul national de energie electrica din 2010 este ca acesta va scadea cu 6-7% fata de cel din 2008, an luat ca referinta, scrie Business Standard.
Guvernul da primarilor venituri din amenzile aplicate firmelor. Programul de guvernare prevede ca primariilor li se va da dreptul de a calcula valoarea impozabila a imobilelor din intravilan in raport cu valoarea lor de piata. Corelarea taxelor pe cladiri cu valoarea de piata ar putea duce la o majorare si de sapte ori a taxelor locale. In prezent, impozitele locale se calculeaza in functie de valoarea impozabila, de 806 lei pe metru patrat, cota de impozitare fiind de 0,1% din valoarea totala, scrie capital.ro.
Corneliu Birtok-Baneasa, inventatorul filtrului supraaspirant inversat: Sper ca in 2010 sa fie disponibil pe piata. Un student a reusit in vara anului 2009 sa atraga atentia asupra sa cu o inventie interesanta: „filtrul supraaspirant inversat”, un filtru pentru masini ce ajuta la o reducere a consumului de combustibil de pana la 20% . Cu aceasta inventie Corneliu Birtok-Baneasa a obtinut medalii de aur, argint si bronz la diferite saloane de inventica. O inventie reusita ce parea ca are un drum usor spre linia de productie. Nu a fost insa asa. „In prezent lucrez si la eficientizarea unui Sistem de Transfer dinamic al aerului”, declara tanarul inventator intr-un interviu acordat AutoDigest.ro.
Tata Nano ajunge in Europa in 2011. Versiunea europeana va fi diferita de cea lansata in India si va avea un pret de circa 5.000 de euro. Pretul mai mare reflecta o dotare superioara, mai apropiata de standardele europene. Versiunea europeana va avea aceeasi arhitectura, cu 4 locuri, insa va fi mai lunga cu 10 cm (lungime totala 3,30 m). Motorul va fi in 3 cilindri, pe benzina, cu o capacitate de 1.000 cmc si 60 CP, cuplat la o transmisie manuala cu 5 trepte, scrie 24auto.ro.