Business Report: Ionut Costea pleaca de la Raiffeisen la Emporiki, Buerge, de la Prima TV la Sat 1, cercetarile de piata in Romania sunt o minciuna, iar cea mai rapida masina din lume prinde 420 km/ora
Ionut Costea pleaca de la Raiffeisen la Emporiki. Ionut Costea , 48 de ani, presedintele Raiffeisen Banca pentru Locuinte (RBL), este in discutii pentru a prelua conducerea filialei din Romania a Emporiki Bank, membra a grupului francez Credit Agricole, afirma surse bancare, citate de Ziarul Financiar.
Ganduldezvaluie cum se fac cercetarile de piata in Romania. Masuratori pe baza de minciuni. Se iau oameni de pe strada si se platesc cu 30 de lei pentru a juca in povesti inventate de operatorii de interviu In cazul de fata este vorba de „Brennan Research&Consultants” – firma cu clienti grei: Raiffeisen Bank, Philipp Morris, Tuborg, Flanco, Institutul National de Statistica.
Pentru ca ciclonul care a lovit Myanmar, a afectat o zona importanta in care se cultiva orez, pretul la orez a crescut pentru a patra zi consecutiv, scrie BBC.
Jocul „Grand Theft Auto 4”, produs de Take-Two Interactive Software Inc a avut vanzari de mai mult de 500 de milioane de dolari in prima saptamana de la lansare, devenind astfel una dintre cele mai profitabile lansari din industrie, scrie Reuters.
Brokerii romani, mai aproape de pietele europene. Interconectarea Depozitarului Central cu institutiile similare din tarile vecine va impulsiona schimburile transfrontaliere Accesul la instrumentele financiare tranzactionate pe pietele din Europa nu va mai implica modalitati diferite de decontare si costuri de acces pe fiecare bursa, scrie Adevarul.
Buerge, de la Prima TV la Sat 1. Prima TV a ramas fara director general, odata cu plecarea lui Christophe Buerge pe functia de Head of Entertainment la postul german Sat 1, din Berlin. Intr-un e-mail intern, Buerge si-a explicat decizia vorbind despre „motive private“, potrivit Evenimentului Zilei.
Industria IT&C face 7 miliarde de euro. Valoarea pietei romanesti de IT&C va ajunge la 7 miliarde de euro la sfarsitul anului, ceea ce inseamna o pondere de 10% din Produsul Intern Brut (PIB), scrie Curentul.
Cea mai rapida masina din lume: Weber Sportcar Faster One. Weber Sportcar, un constructor elevetian de bolizi supersport, isi revendica titlul de a fi producatorul celui mai rapid model de automobil sport din lume. Este vorba de modelul Faster One, care a atins o viteza maxima de 420 km/ora, scrie AutoNews.ro.
Cat mai costa un angajat in Romania. Pana nu demult, ideea de angajare parea ca de la sine inteles cere compromisuri din partea candidatului. Astazi raportul s-a schimbat semnificativ, iar candidatii sunt cei curtati, pe bani grei si avantaje deloc neglijabile, de firmele angajatoare, scrie Business Magazin.
Mobile: Cu ochii pe content. Desi la prima vedere 40 de link-uri directe in Vodafone Live! par insuficiente in 2008, imi dau seama ca sunt multe pe o piata care nu si-a dezvoltat si optimizat site-urile pentru mobile, scrie Manafu pe blogul sau. Dar cine e acum pe Vodafone Live!?
Week-end la tara, printre animale crescute ecologic. Romanii isi pot petrece week-endurile la ferme ecologice. Si asta pentru ca Reteaua Internationala de Fermieri Ecologici WWOOF deschide prima filiala in Romania, anunta Realitatea Romaneasca.
Chip.ro ne informeaza pe ce site putem gasi zilnic un software cu licenta, gratuit, pe care altfel ar trebui sa il cumparati.
Site-urile web incep sa se vada foarte bine si pe telefonul mobil. Pentru utilizatorii din Romania, accesul la Internet de pe telefonul mobil se simplifica si se ieftineste. Vodafone a dat ieri startul unei noi etape, prin lansarea unei optiuni pentru navigarea pe Internet direct de pe telefonul mobil, pentru 4 euro pe luna, limitand insa traficul la 500 MB, destul de putin tinand cont de „marimea” site-urilor web, scrie Romania libera.
Cumparaturi online de 3,8 milioane euro. Romanii au cumparat online, cu cardul, in perioada dinaintea sarbatorilor de Paste, produse si servicii in valoare de 3,8 milioane de euro, in crestere cu 50 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit unui comunicat al GECAD ePayment International, citat de Banii Nostri.
- Citeste mai multe stiri economice in sectiunile Economie si Business/Revista presei